Alegeri legislative în Bulgaria. Au fost găsite 350.000 de buletine de vot false

Data publicării:
alegeri bulgaria

Cele 350.000 de buletine de vot falsificate au fost găsite într-o tipografie care aparţine unui consilier municipal al Partidului pentru Dezvoltarea Europeană, al lui Boiko Borisov. Proprietarul ei a negat că ar fi vorba de buletine de vot destinate unor fraude electorale, însă scandalul nu face decât să scadă şi mai mult încrederea oamenilor în politicienii de la Sofia.

Alegerile anticipate au fost convocate de preşedintele ţării după demisia guvernului condus de Boiko Borisov, în luna februarie. În ciuda dezamăgirii generale, liderii partidelor cu cele mai mari şanse, GERB şi Partidul Socialist, fac acum tot posibilul să atragă voturi pe ultima sută de metri.

„Dacă obţinem un al doilea mandat, vom construi autostrada Hemus. Până acum am muncit la autostrăzile Maritsa, Trakia, Ljulin şi Strunia. Depinde de voi să decideţi”, a susținut Boiko Borisov, liderul GERB.

Schimbarea nu va avea loc din senin, nu va avea loc într-o zi sau în trei luni, dar noi garantăm că vom depune toate eforturile, ne vom dedica timpul şi energia noastră pentru a realiza această schimbare, pentru a elibera Bulgaria”, a promis și Serghei Stanişev, liderul Partidului Socialist din Bulgaria.

Serhei Stanişev este şi el în mijlocul unui scandal. Lider al socialiştilor europeni, el a fost acuzat de un apropiat al lui Boiko Borisov, fostul ministru, Ţsvetan Ţsvetanov că a dat mită pentru a ajunge în această funcţie. Serghei Stanişev a declarat că-l va da în judecată pe politician. De la Bucureşti, premierul Victor Ponta i-a luat apărarea liderului socialist şi a afirmat că acuzaţiile sunt simple neadevăruri, venite pe fondul luptei electorale din Bulgaria.

Aproape 40 de partide sunt în competiţie, doar patru sunt cotate cu şanse

Treizeci și opt de partide și șapte coaliții se prezintă la alegerile legislative anticipate de duminică din Bulgaria, dar doar câteva sunt cotate cu șanse reale de a trece pragul de 4 la sută necesar intrării în Parlament.

GERB (Cetățeni pentru Dezvoltarea Europeană a Bulgariei), fondat în 2006 de Boiko Borisov, s-a impus ca marele partid conservator din Bulgaria. Clasat pe primul loc în scrutinul din 2009, dar fără să dețină majoritatea, GERB a guvernat cu susținerea în Parlament a unor formațiuni de dreapta și a partidului ultranaționalist Ataka. Guvernul său a demisionat în urma presiunii exercitate de manifestațiile din această iarnă. GERB este considerat totuși favorit la acest scrutin, sondajele creditându-l cu 23-25,6 la sută din intențiile de vot.
PSB (Partidul Socialist, foștii comuniști) condus de Serghei Stanișev, președinte al Partidului Socialiștilor Europeni (PSE). Aflat la conducerea unei „Coaliții pentru Bulgaria” cu alte șapte partide, el face campanie pe tema măsurilor de ajutorare a celor săraci și a moralității vieții politice. Fostul premier (2005-2009) a contribuit la dezvăluirea publică a interceptărilor telefonice ilegale, devenite tema numărul unu a campaniei, chiar dacă partidul său nu a profitat de acest lucru în sondaje (18-22 la sută). El a renunțat să candideze pentru postul de premier în caz de victorie, în favoarea lui Plamen Oreșarski (53 de ani, neafiliat), fost ministru al Finanțelor în Guvernul de coaliție al lui Stanișev, în 2005.
Mișcarea pentru Drepturi și Șibertăți (MDL) reprezintă minoritatea musulmană, între care etnicii turci (8 la sută din populație), pomacii (urmașii bulgarilor convertiți la islam) și o parte dintre romi. Liderul său istoric, Ahmed Dogan, în vârstă de 59 de ani, a fost victima unei tentative eșuate de asasinat la începutul lui aprilie, în timpul unui miting. Partidul, condus acum de Lutvi Mestan, este creditat cu 6,1 până la 12,3 la sută din intențiile de vot, potrivit rezultatelor a trei mari institute de sondaje (Scala, Mediana, Centrul de analiză și marketing).
Ataka (ultranaționalist) a fost creat în 2005 și condus de Volen Siderov (57 de ani), un fost jurnalist. Partidul, reprezentat în Parlament, este xenofob și antieuropean în mod deschis, fiind foarte virulent împotriva minorităților romă și turcă. Ataka susținea guvernul GERB înainte de a se întoarce împotriva lui, în urmă cu un an. Partidul a știut să profite de mișcarea de contestare a clasei politice. Acesta este creditat cu 6 până la 9 la sută din intențiile de vot.
Bulgaria pentru Cetățeni este o mișcare politică fondată în 2011 de fostul comisar european Meglena Kuneva (care va împlini 56 de ani în iunie). Ea face campanie în special pentru o participare extinsă a cetățenilor la afacerile țării și la „revenirea la normalitate” prin adoptarea standardelor europene în politică și economie. Partidul său de centru-dreapta poate atrage simpatizanți ai dreptei tradiționale care nu se regăsesc în GERB și este creditat cu 4,7 până la 7 la sută din intențiile de vot.

Este posibil, însă, ca niciun partid să nu obţină o majoritate suficientă pentru a forma un guvern stabil. În aceste condiţii, ar urma o nouă criză politică la Sofia, care va duce la organizarea de noi alegeri, cel mai probabil la toamnă.

Citiți și: Doi foști premieri, rivali în alegerile din Bulgaria

Alegeri fără mari speranţe. Bulgarii sunt dezamăgiţi de clasa politică

Alegerile legislative din Bulgaria au fost organizate cu două luni înainte de termen, în urma prăbuşirii guvernului condus de Boiko Borisov, în februarie, pe fondul protestelor legate de scumpirilor la energie și a crizei economice. Bulgarii nu îşi fac însă mari iluzii legate de scrutinul de astăzi. Au de ales între aceiaşi politicieni pe care i-au contestat. Unii bulgari plănuiesc să iasă din nou în stradă, pentru a protesta faţă de clasa politică.

În februarie, sute de mii de oameni au ieşit în stradă, zile la rând, la Sofia şi în alte oraşe, pentru a-şi striga nemulţumirea faţă de sărăcie, şomaj şi corupţie.

Picătura care a umplut paharul a fost creşterea uriaşă a tarifelor la energie, care a depăşit în ianuarie valoarea salariului mediu. In multe orase, protestele au degenerat in violente. Fapt fără precedent, şase persoane s-au autoincendiat, din disperare sau din revoltă. Cinci au murit.

„Nu am niciun regret. Treptat, lumea începe să înţeleagă ce se întâmplă în Bulgaria. În mod normal, noi nu suntem genul de oameni care recurg la autoincendieri. A fost un strigăt de ajutor”, a mărturisit Dimitri Dimitrov, un protestatar care a supravieţuit gestului extrem la care a recurs.

La şase ani de la aderarea la Uniunea Europeană, bulgarii continuă să fie cei mai săraci europeni, cu salariul mediu de aproape 400 de euro şi cu pensia medie de numai 139 de euro.

Din 1997, când a fost înregistrat un colaps financiar, ţara este supusă unui regim de austeritate care menţine stabilitatea finanţelor publice. Preţul plătit este însă nivelul de trai foarte scăzut. Iar şomajul a ajuns la cel mai înalt nivel din ultimii opt ani.

Chiar dacă au acum şansa să schimbe guvernul, bulgarii sunt condamnaţi să aleagă între aceleaşi partide, iar mulţi dintre oamenii de rând nu mai au încredere în clasa politică.

Absenţa alternativei se va face simţită şi în privinţa participării la vot. Până la 18% dintre alegători declară că nu vor să se prezinte la urne, iar 35% că nu s-au decis încă pe cine votează.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...