Dreapta şi stânga îşi împart puterea în mod aproape neîntrerupt, începând din 1979, în Parlamentul de la Strasbourg, o rotire esenţială elaborării legislaţiei europene, însă, pentru prima oară în istoria UE, ascensiunea populismului ameninţă această înţelegere, la alegerile europarlamentare 2019, relatează AFP, preluată de News.ro.
Această bulversare va influenţa numirea viitorului preşedinte al Comisiei Europene (CE), întrucât familia politică care obţine cel mai bun scor în alegeri revendică acest post.
În prezent, 751 de eurodeputaţi sunt organizaţi în opt grupuri în Parlamentul European (PE), cu scopul de a coopera în funcţie de afinităţile lor politice şi nu în funcţie de naţionalitate.
DREAPTA PROEUROPEANĂ
De departe forţa cea mai importantă, Partidul Popular European (PPE), care numără 217 din cei 751 de eurodeputaţi, urmează să piardă teren în aceste alegeri.
Partide membre: CDU/CSU (Germania), Les Républicains (Franţa), Forza Italia (Italia), Partido Popular (Spania), Fidesz (Ungaria) - suspendat în prezent, PNL (România) etc.
PPE şi l-a ales drept cap de listă şi candidat la preşedinţia CE (Spitzenkandidat) pe germanul Manfred Weber, membru al Uniunii Creştin Sociale (CSU), partidul-frate al Uniunii Creştin Democrate (CDU) al Angelei Merkel. În vârstă de 46 de ani, inginer de formaţie, Weber şi-a făcut întreaga carieră la Bruxelles. El este eurodeputat din 2004 şi preşedinte al grupului parlamentar al PPE din 2014.
SOCIAL-DEMOCRAŢII
Numărul doi în Parlament, cu 185 de eurodeputaţi, Partidul Socialist European (PSE) riscă, la fel ca PPE, să-şi vadă influenţa în mod considerabil redusă după scrutinul de la 26 mai.
Partide membre: social-democraţii germani (SPD), SPÖ (Austria), Partidul Socialist (Franţa), Partidul Laburist (M.Britanie), PSOE (Spania), PD (Italia), Partij van de Arbeid (Olanda), PSD (România) etc.
Olandezul Frans Timmermans este candidatul PSE la preşedinţia CE.
Vicepreşedinte al Comisiei, Timmermans este mâna dreaptă a lui Jean-Claude Juncker. În vârstă de 57 de ani, el vorbeşte şase limbi perfect şi a fost ministru de externe al Olandei în perioada 2012-2014.
Citiți și: Ponta: Pro România va merge la PES sau la grupul lui Macron
DREAPTA EUROSCEPTICĂ
Cu 76 de deputaţi, Conservatorii şi Reformiştii Europeni (ECR) sunt a treia forţă în Adunarea de la Strasbourg.
Între membrii săi: Partidul Conservator al premierului britanic Theresa May, care ar urma să sufere pierderi importante, din cauza tergiversării Brexitului.
Partidul polonez Lege şi Justiţie (PiS), aflat în prezent la putere în ţară, dar şi Partidul belgian Alianţa Neoflamandă (NVA, naţionalişti) sunt în cea mai bună formă.
Partidul suveranist francez „Debout la France”, prezidat de Nicolas Dupont-Aignan, care a susţinut-o pe Marine Le Pen între cele două tururi ale alegerilor prezidenţiale franceze din 2017, s-a asociat în vederea scrutinului european din mai acestor suveranişti europeni într-o ”coaliţie pentru o Europă a naţiunilor”.
„Spitzenkandidat”-ul lor este cehul Jan Zahradil, în vârstă de 56 de ani, preşedintele acestei formaţiuni.
LIBERALII
După scrutinul de la 26 mai, liberalii din ALDE, a patra forţă, cu 68 de deputaţi, speră să joace un rol de pivot în PE şi în împărţirea posturilor în instituţiile europene. Ei ar urma să se alieze cu La République En Marche (LREM) al preşedintelui francez Emmanuel Macron, pentru a crea un grup mai larg de centru.
Citește și: Populiștii și Macron schimbă din temelii sistemul politic din Europa. Cum va arăta UE după 26 mai
Partide membre: FDP (Germania), Open Vlaamse Liberalen en Democraten (Belgia), VVD al premierul olandez Mark Rutte, ALDE (România) - relația este însă tensionată în acest caz.
Alianţa Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (ALDE) nu a numit un candidat anume la preşedinţia CE, ci o echipă de şapte personalităţi. Între ele se află comisarul european însărcinat cu Comerţul, daneza Margrethe Vestager, în vârstă de 51 de ani, cunoscută prin intransigenţa sa faţă de giganţii din Silicon Valley, dar şi fostul premier belgian Guy Verhofstadt.
Liderul grupului ALDE în PE, Verhofstadt, a fost „Spitzenkandidat” în ultimul scrutin european din 2014.
VERZII
În prezent pe locul cinci, la egalitate cu stânga radicală, Verzii, cu 52 de eurodeputaţi, speră să profite de popularitatea tematicii modificărilor climatice, mai ales în rândul tinerilor alegători.
Partide membre: Bündnis 90/Die Grünen (Germania), Europe Écologie (Franţa), Die Grünen (Austria), Miljöpartiet de gröna (Suedia), etc.
Foarte ataşat parităţii, partidul verde european a intrat în cursa la preşedinţia CE cu doi candidaţi, un bărbat şi o femeie, la fel cum a făcut în ultimele alegeri din 2014.
Este vorba despre germana Ska Keller, în vârstă de 37 de ani, candidată în 2014, şi olandezul Bas Eickhout, în vârstă de 42 de ani.
STÂNGA RADICALĂ
Al cincilea grup, la egalitate cu Verzii, este Stânga Radicală. Din acest grup fac parte partide ca Die Linke (Germania), Partidul Comunist Francez, Syriza premierului grec Alexis Tsipras.
În scrutinul din 2014, Stânga Unită Europeană (GUE) îl avea ca „Spitzenkandidat” pe Tsipras, care nu era, la acea vreme, premier.
În 2019, GUE are doi „Spitzenkandidaten”, pe slovena Violeta Tomic, în vârstă de 56 de ani, şi pe Nico Cué, un spaniol în vârstă de 62 de ani, un fost sindicalist ajuns pe când era copil în Belgia, unde şi-a trăit cea mai mare parte a vieţii.
EUROFOBII ŞI POPULIŞTII
Eteroclit, Europa Libertăţii şi Democraţiei Directe (EFDD), a şasea forţă în PE, cu 41 de eurodeputaţi, numără în rândul său 14 membri ai Mişcării Cinci Stele (M5S, antisistem) şi 17 aleşi britanici, între care susţinători ai eurofobului Nigel Farage, care a împărţit partidul Ukip (pro-Brexit). Din Franţa, face parte Florian Philippot, fosta mâna draptă a lui Marine Le Pen.
EXTREMA DREAPTĂ
Clasat al optulea, cu 37 de eurodeputaţi, acest grup are vânt în pupa în ultimele sondaje de opinie şi ar urma să înregistreze o ascensiune în scrutinul de la 26 mai.
Europa Naţiunilor şi Libertăţilor (ENF) regrupează partide de extremă-dreapta naţionaliste ca Rassemblement National al lui Marine Le Pen (Franţa), Liga lui Matteo Salvini (Italia), FPÖ (Austria).
Partidul de extremă dreapta din Austria este lovit din plin însă de un scandal, Ibiza-gate, care a antrenat prăbuşirea coaliţiei pe care o forma cu conservatorii (OeVP).
De notat și că 21 de eurodeputaţi nu fac parte din vreunul dintre aceste grupuri politice.
