47 de ani de închisoare pentru şase români care au furat bijuterii de 3 milioane de lire sterline

Data publicării:
romani condamnati

Bijuterii în valoare de peste 3 milioane de lire sterline au fost furate de români în Marea Britanie. Şase conaţionali au fost deja condamnaţi la închisoare în Regat după ce au fost găsiţi vinovaţi în cazul a 11 jafuri comise la magazine de bijuterii din toată Marea Britanie. Presa britanică acordă largi spații acestui subiect și remarcă metodele ingenioase ale hoților, care, de altfel, ar fi trecut pe la celebra „Academie a Infractorilor” din România.

romani condamnati

Aceştia au comis jafurile în perioada noiembrie 2015 - septembrie 2016, când au furat ceasuri, inele şi coliere.

Potrivit autorităţilor britanice, românii formau o bandă extrem de bine organizată, care acţiona profesionist şi meticulos. Hoţii ar fi fost antrenați, scrie presa din Regatul Unit, la aşa-numita „Academie a infractorilor”, al cărei lider, Adrian Botez, a fost condamnat anul trecut, în România, la 24 de ani de închisoare.

Bărbaţii, cărora presa britanică le dă şi identitatea, au fost condamnaţi la pedepse cuprinse între şase şi opt ani, însumând 47 de ani de închisoare. Un al şaptelea român urmează să afle sentinţa pe 28 martie.

Presa britanică subliniază ingeniozitatea metodelor folosite de hoți atunci când dădeau spargerile. De pildă, restricționau circulația și reduceau numărul posibililor martori izolând locul din preajma țintelor cu panglici, ca și cum ar fi fost în desfășurare lucrări industriale, sau provocau incendii la locul unde dădeau spargerile pentru a distrage atenția serviciilor de urgență. Intrau în magazine folosind un baros cu care spărgeau vitrinele, iar operațiunea se desfășura cu mare rapiditate. Se adăposteau apoi în corturi, la câțiva kilometri depărtare, și își îngropau dejecțiile ca să evite să lase urme de ADN.

Presa nu precizează dacă vor fi extrădaţi sau îşi vor executa pedeapsa în Regat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...