Decizie definitivă: 84 de ani de închisoare pentru „Academia Infractorilor”

Data actualizării: Data publicării:
academia infractorilor

Decizie definitivă în procesul „Academia Infractorilor”. Liderul grupării, Adrian Botez, a fost condamnat la 24 de ani, 2 luni şi 20 zile de închisoare, faţă de 30 de ani, în primă instanţă.

Pentru ceilalţi opt membri ai grupării, judecătorii au menţinut pedepsele cumulate, de 60 de ani de închisoare.

Gruparea infracţională „Academia Infractorilor” a fost înfiinţată de Adrian Botez, în 2011, şi era structurată, pe mai multe paliere.

Cei recrutaţi primeau grade de ofiţeri sau locotenenţi, erau duşi în case conspiraţionale şi antrenaţi să spargă magazine de lux, în doar câteva secunde.

În patru ani, cei opt membri ai „Academiei”, coordonaţi din închisoare de Adrian Botez, au dat 28 de spargeri în magazine de lux din Franţa, Anglia, Olanda sau Belgia. Prejudiciul produs, în acest dosar, depăşeşte 8 milioane de euro.

60 de dosare cu interceptări

În cele peste 60 de volume, procurorii au strâns zeci de mărturii, dar şi documente pentru a dovedi că suspecţii au dat 28 de spargeri în Franţa, Anglia, Olanda sau Belgia. Au reuşit să fure ceasuri de lux şi bijuterii. O mare parte dintre ele nu au mai fost recuperate.

Liderul hoţilor, interlopul Marin Botez, coordona totul din penitenciarul Iaşi. Un exemplu concret este o scrisoare primită de el de la unul dintre subalterni, în care se folosea un limbaj codat:

„Bună tată, (…) ce pot să-ţi zic decât că am alunecat pentru că o gărgăriţă normală m-a bâzâit fără să o văd, până când şi-a chemat tot stupul greu şi au început să mă doboare pe mine şi pe colegul meu de "breaslă". Am înţeles că domnului judecător îi cam plac condamnările cu "zero" la urmă, dar poate îşi dă şi el seama că avem familii şi copii acasă şi am furat din sărăcie şi de "foame".”

Prin această scrisoare, Marin Botez era informat că una dintre spargeri s-a încheiat cu arestarea făptaşilor.

Procurorii DIICOT au găsit la percheziţii şi alte mesaje ascunse. Pregătirea unei spargeri la un magazin de ceasuri de lux era anunţată printr-o poezie:

„Colindăm, colindăm, iarna,

Pe la uşi, pe la fereşti,

Omule, omule, cu suflet bun,

Am venit ca să îţi spun

Că în seara de Ajun

Am văzut un Rolex bun

Îl aştept pe MOŞ CRĂCIUN

Ca să vină şi să-i spun c-am văzut un Rolex bun.”

„Fiecare atac din aceste magazine dura 60 de secunde”, a declarat Georgiana Hosu, procuror-şef adjunct DIICOT.

Eşecurile erau bine analizate. Unul dintre membrii de rang înalt ai „Academei infractorilor” şi-a notat în agendă câteva erori descoperite în timpul unei spargeri date la un magazin de bijuteri din Londra. Iată câteva dintre ele:

„1. S-au scăpat pe gang: sapă, mănuşi

2. Nu s-au ţinut de plan, pe unde trebuia să fugim

3. Nu s-au pus cagulele la timp.

4. Ciocanele trebuiau să fie mai grele.”

„Toată marfa și sumele de bani obținute au fost aduse și investite în România, liderul și locotenenții au fost monitorizați și probati ca activitate infracțională pe teritoriul României”, a mai spus Giorgiana Hosu, procuror-şef adjunct DIICOT.

În faţa instanţei au fost trimişi 18 membri ai „Academiei Infractorilor”. Procurorii le-au confiscat sume importante de bani, maşini de lux şi chiar ambarcaţiuni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...