EXCLUSIV. Povestea jafurilor în 60 de secunde, spusă de doi membri ai „Academiei Infractorilor”
Jafuri în 60 de secunde date în toate Europa cum numai în filmele americane poți vedea. Tineri antrenați în case conspirative după un cod strict. Milioane de euro pierduți fără urmă. Și un creier: un interlop din Piatra Neamț. „Academia infractorilor” români a ajuns celebră în toată lumea pentru modul de operare. Urmăriți mai jos istoria spargerilor în stil mafiot, spusă chiar de foști membri ai grupării, într-un material exclusiv „Din interior”.
„Lucrez de foarte mulţi ani în crimă organizată, dar până la această grupare nu am mai întâlnit un cod, atât de bine pus la punct, atât de bine scris”, spune procurorul de caz de la DIICOT.
„El era şi un bun jucător de şah chiar dacă nu şi-a continuat studiile, inteligenţa era mult peste medie. După cum vedeţi şi în rechizitorii, a creat o structură. Să creezi structura asta, de multe ori, n-o pot face cei cu facultăţi şi cu pregătire în domeniu”, spune Robert Iosub, jurnalist Piatra Neamț.
„Eu m-am obişnuit cu ideea că toţi vom muri într-o zi”, spune Petru Bogdan Movilă, membru Academia Infractorilor.
„(Poliția) are nevoie de 3-5 minute. Noi încercam să scoatem până într-un minut”, mai spune el.
60 de secunde. Academia infractorilor. O grupare infracțională care a speriat toată Europa. Dădeau spargeri de 60 de secunde pentru care se pregăteau cu lunile, ca să iasă exact ca în filmele americane. Niște băieți din zona Piatra Neamț, recrutați de un temut interlop, Adrian Botez, a reușit să jefuiască zeci de magazine de lux. Secretul lor au fost antrenamentele stricte, ca de academie militară, realizate în mare secret în case conspirative și un set de reguli scrise.
O școală a infracționalității inspirată din celebra grupare sârbă Pantera Roz. Singura deosebire: românii nu foloseau arme de foc asemenea vecinilor sârbi. Ba chiar încercau să folosească forța cât mai puțin.
Gruparea avea peste 100 de membri
Cosmin este unul dintre recruții interlopului nemțean. Acum arestat la Rahova, povestește despre perioada în care se antrena în rele.
Petru Cosmin Munteanu, zis Calu. 22 de ani. Rolul lui era să aibă grijă în timpul jafurilor ca lucrurile să nu denatureze în violenţă: cei din grupare să nu îi bată pe angajaţii magazinelor jefuite sau invers. De altfel, membrii grupării nu foloseau arme de foc niciodată. Ce l-a făcut pe Cosmin, băiatul care avea o situaţie bună în familie, să se alăture grupului de spărgători?
Reporter: Cum ai ajuns în Academia infractorilor?
Cosmin Munteanu: Din anturaje, prieteni, care na!, mi-au oferit această ocazie. De acolo am ajuns în Academie, din anturaje.
Reporter: Cum era acolo, ce trebuia să faci?
Cosmin Munteanu: Era gen regim militar. Adică trebuia să ai condiţie fizică, să fii un om drept, adică să mergi drept, nu să nu ai legături cu poliţia, atâta să fii un om pentru viaţa infracţională, altfel nu ajungeai acolo.
Reporter: Trebuia să ai nişte calităţi ca să fii acceptat?
Cosmin Munteanu: Da. Altfel nu erai acceptat?
Reporter: Se făcea un botez la intrare?
Cosmin Munteanu: Nu, ştiu că în presă s-au făcut multe speculaţii, dar nu. Era într-adevăr stricteţe, dar era bine, nu era genul să ne bată, teroarea asta, cel puţin nu mi s-a părut mie.
Reporter: Ce trebuia să faci?
Cosmin Munteanu: Depinde la ce vă referiţi.
Reporter: Ce trebuia să faci în cadrul Academiei, ce rol aveai tu, cum erau zilele tale...
Cosmin Munteanu: Depinde, erau mai multe roluri, dar ce trebuia să facem? Antrenamente, gen simulam la un moment dat cum ar trebui să procedăm când săvârşim o faptă. Şi cam atât, altceva în afară de antrenamente nu făceam. Mai vorbeam pe anumite teme, dar nimic special.
Reporter: Am văzut nişte filmuleţe în care totul se întâmpla foarte rapid...
Cosmin Munteanu: Da, ne antrenam pe aşa ceva.
Reporter: Adică jafurile erau în 60 de secunde.
Cosmin Munteanu: Da, asta ne antrenam tot timpul, să scoatem un timp cât mai scurt, pentru că ne antrenam tot timpul să scoatem un timp mai scurt pentru a nu fi prinşi.
Reporter: Pentru că poliţia are nevoie de câte minute ca să intervină?
Cosmin Munteanu: Are nevoie de 3-5 minute. Noi încercam să scoatem până într-un minut.
Reporter: Şi reuşeaţi?
Cosmin Munteanu: Dacă mergeam la faptă reuşeam, dar nu am ajuns până acolo. Am rămas doar cu antrenamentele şi cu pedeapsa.
Timp de cinci ani hoții nu au fost prinși
Prin Academie au trecut, din 2011, când s-a înfiinţat, şi până în 2016, peste o sută de „cadeţi”. La începutul acestui an, în Marea Britanie, politia din Staffordshire a arestat alţi şase membri pentru jafuri comise până anul trecut, adică şi după ce liderul grupării, Adrian Botez, era încarcerat la Penitenciarul de maxima siguranţă Giurgiu.
Atenţia pentru detalii i-a uimit pe poliţiştii britanici: dormeau în corturi, mergeau doar cu bicicletele şi îngropau sau ardeau orice deşeuri rămâneau după ei, ca să nu se poată colecta probe de ADN. Iar în timpul jafurilor, puneau capcane în calea poliţiştilor.
„În BeavorBrooks a avut loc un atac în luna martie 2016 şi a fost un trend care se dezvolta în întreaga ţara. Particularitatea felului în care acţionau era că aveau o strategie pentru a îngreuna răspunsul forţelor de ordine când erau chemaţi. De exemplu, blocau drumurile de acces cu maşini, puneau cabluri pe stradă pentru a preveni şi întârzia intervenţia şi unul chiar la BeavorBrooks a fost să incendieze uşile de acces în centrul comercial. Ce pot spune despre grupare este că sunt străini, din România, sunt de părere că făceau parte dintr-un grup organizat care făceau parte dintr-un fel de Academie. Noi am găsit documente care ne fac să credem că făceau parte dintr-un regim în care învăţau acest mod meticulos de a se organiza şi ăsta e un motiv în plus să cred că au făcut parte din această Academie”, spune Ricardo Fields, detectiv Staffordshire Police.
Cosmin Munteanu: Vă daţi seama, dacă noi făceam o săptămână pe lună dintr-o lună antrenamentele astea, eram obişnuiţi, era ceva normal, nu mai era wow!, ne obişnuisem cu asta.
Reporter: Şi fiecare din cei care dădeau o spargere aveau un rol, era clientul...
Cosmin Munteanu: Depinde de la faptă la faptă diferea modul de acţionare, era altfel, şi clientul şi agentul, mai erau care se costumau în femeie.
Reporter: Se costumau în femeie? Cum aşa?
Cosmin Munteanu: Cum se costumează. Unul care era mai micuţ, putea să se deghizeze.
Reporter: Şi chiar păcălea, ai văzut deghizări? Da. Şi care era ideea?
Cosmin Munteanu: Pentru a păcăli angajatul de a intra în instituţie, fără a intra în forţă gen, să intri frumos, uşor, să nu mai trebuiască să spargi uşile, scoteam noi timp mai puţin prin chestia asta.
O operațiune de 300.000 de euro
Autorităţile române au lucrat îndeaproape cu cele străine pentru a-i prinde pe membrii Academiei Infractorilor. Iar asta a însemnat pentru Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism să conducă cea mai scumpă operaţiune din istoria sa: 300.000 a costat aducerea după gratii a hoţilor.
Reporter: Nu vă învăţau cum să vorbiţi şi cu procurorii, de pildă?
Cosmin Munteanu: Ba da, asta cam toată lumea ştie, nu trebuie să fim învăţaţi. Gen, ai probe, recunoşti fapta, nu ai probe, nu.
Reporter: Dar de unde aflai că are probe, eu nu ştiu...
Cosmin Munteanu: Studiezi dosarul, aştepţi până să se întocmească tot dosarul şi în instanţă dacă e, recunoşti, dacă nu, nu. Dacă ştii că ai greşit. Că dacă nu ai greşit nu o să recunoşti. Cum a fost şi la noi, am greşit, am recunoscut. Nu am mers cum ziceau ăştia, mass-media, că au un regulament să meargă pe nu, să nu recunoască, să nu colaborăm cu organele, dar dacă ştim că am făcut acea faptă o recunoaştem să luăm o pedeapsă mai mică.
Reporter: Ce nu-i adevărat din ce s-a spus?
Cosmin Munteanu: Gen, că suntem de la orfelinat, nu-i adevărat, şi cu restricţiile, cu antrenamentele, cu astea. S-a exagerat foarte tare. Unele erau adevărate, unele erau foarte exagerate. (...) S-a zis că stăteam permanent închişi, că ne ducea cu saci menajeri în cap, că erau geamurile acoperite să nu vedem, nu, tot timpul ştiam unde suntem şi ce facem. Eu nu am prins aşa ceva, să mă ducă cu sacul în cap. (...) Şi faza cu orfelinatul, nu e nimeni, toţi sunt băieţi cu şcoală, educaţi, nu sunt analfabeţi sau semianalfabeţi, ştiu toţi să scrie şi să citească, au un liceu, toţi avem liceul.
„Acţiona diferit pentru că îşi creaseră un modus operandi pe care şi-l perfecţiona de la lovitură la lovitură. Au luat un model pe care l-au perfecţionat, vorbesc de modelul Pink Panthers, brevetat cu mulţi ani în urmă de vecinii noştri sârbi şi l-au perfecţionat până într-acolo încât să lucreze total nedepinzând de tehnologia digitală. Ce înseamnă acest lucru: niciodată nu au folosit atunci când au plecat în străinătate mai mult de un telefon, o persoană care să ţină contactul cu gruparea rămasă acasă, grupare care era practic formată din lider şi din oamenii săi de încredere, locotenenţii săi de încredere. Ca atare, cea mai mare provocare a fost aceea de a putea să găseşti nişte oameni care sunt practic nişte umbre. Şi cum tehnologia digitală şi telefonia mobilă le erau aproape străine, vă daţi seama că ne-am întors la metodele primordiale de investigaţie, ne-am întors la căutarea urmelor şi amprentelor, urmelor digitale, în gunoaiele aruncate din casele de antrenament, ne-am întors la recoltarea de ţigări aruncate pe spaţiul public şi identificarea după ADN, la a umbla cu ochelari într-un spaţiu unde toţi ceilalţi vedeau”, explică procurorul de caz.
Interviu cu un „academician”
Petru Bogdan Movilă, zis Piticul, are 24 de ani. A terminat doar opt clase. A luat 5 ani şi 7 luni de închisoare pentru aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat, faptă comisă în stare de recidivă, şi pentru favorizarea făptuitorului. Susţine că el nu a făcut nimic în România pentru care să fie arestat şi că sistemul este nedrept. Tragedia din familia lui Bogdan Movilă s-a întâmplat când el era deja arestat. Mama sa a fost ucisă de tată care apoi s-a sinucis. Şi totul s-a întâmplat sub ochii celui mai mic copil din familie. Pe care acum îl cresc ceilalţi fraţi ai tânărului.
Reporter: Nu ţi-e frică de nimic?
Bogdan Movilă: Pentru mine nu mi-e frică. Inevitabilul oricum se va întâmpla, dacă trebuie să se întâmple. Deci nu ţi-e frică de moarte. Nu, într-o zi toţi o să murim. Da, dar ar putea să fie mai târziu, nu neapărat acum. Mai târziu, mai devreme, tot se va întâmpla. Eu m-am obişnuit cu ideea că toţi vom muri într-o zi.
Reporter: Eu ştiu oameni de 24 de ani care nici măcar nu se gândesc la asta... Cum ai ajuns tu să îmbrăţişezi soarta cu aşa seninătate?
Bogdan Movilă: Păi, o îmbrăţişez pentru că am avut anumite probleme care m-au făcut să mă obişnuiesc cu ideea. Mi-am pierdut părinţii într-un mod mai tragic şi asta a fost.
Academia: grup ermetic, reguli și limbaj codat
Intrau în Academie după o recrutare serioasă: tinerii trebuiau să aibă între 18 şi 26 de ani, peste 55 de kilograme, o înălțime între 1,60 metri şi să fie apţi medical. La admitere se excludeau clar „sezonierii, turnătorii, drogații, alcoliștii, jucători de jocuri de noroc, homosexualii și pedofilii”. Şi după ce începeau pregătirea, în funcţie de abilităţi, erau îndreptaţi fiecare către o specializare. Exact ca la facultăţile adevărate.
Reporter: Cum ai ajuns în Academia Infractorilor?
Bogdan Movilă: Cum am ajuns? Oraşul este foarte mic şi a fost... Aşa s-a întâmplat. Spontan...
Reporter: Voi aşa o numeaţi? Tot Academia Infractorilor, că aşa a ajuns în presă?
Bogdan Movilă: Aşa a ajuns în presă, dar până la a ajunge în presă noi habar nu aveam de denumirea asta. Nu ştiu, cică s-ar fi găsit nişte foi cu nişte reguli în care scria acest titlu, atâta tot. În rest...
Reporter: Tu nu ai văzut niciodată foile astea sau un regulament?
Bogdan Movilă: Nu, nu am văzut.
Reporter: Dar aveaţi un regulament...
Bogdan Movilă: Aveam un regulament, posibil, acum nu ştiu dacă îl aveam sau nu...
Reporter: Ce vârstă aveai când ai intrat?
Bogdan Movilă: Nu mai ţin minte!
Reporter: Eu cred că ţii minte...
Bogdan Movilă: Nu mai ţin minte...
Reporter: Nu mai ţii minte nici ce-ai făcut în cadrul Academiei?
Bogdan Movilă: Păi nu ştiu, dacă îmi spuneţi la ce vă referiţi...
Regulamentul de 15 pagini
Hollywoodul ar avea de unde să se inspire pentru filmele următoare. Adrian Botez, comandantul suprem al Academiei infractorilor, putea fi lesne un regizor de box office. Numai regulamentul intern conţinea 15 pagini de reguli stricte:
- În Academie trebuie seriozitate, disciplină, onoare, curaj, renunţarea la vicii;
- Puterea trebuie folosită doar împotriva duşmanilor. Puterea necontrolată distruge! Suntem la academie, nu la discotecă!
- Salutul este un semn de respect, de politeţe şi onoare. Când cineva intră într-o încăpere toată lumea se ridică în picioare, şi salută!
- Niciun membru nu avea voie să se ţină mâinile în buzunar, să se aşeze sau să fumeze în prezenţa sau fără permisiunea comandantului suprem!
- Nu ai voie să atingi niciun bun care nu-ţi aparţine (telefon, laptop, tv. bani)!
- Atenţie la tot ce se întâmplă în jurul tău, memorează totul!
- Gustă toate plăcerile vieţii cu limită. Tot ce e mult dăunează sănătăţii tale!
„Lucrez de foarte mulţi ani în crimă organizată, dar până la această grupare nu am mai întâlnit un cod, atât de bine pus la punct, atât de bine scris, cu capitole distincte, practic avea la bază ca un regulament a unei academii adevărate, militare, reguli stricte, ce se întâmplă în momentul în care nu le îndeplineşti, aveau dosare de personal, aveau perioade de probă şi de accedere în această grupare, în această academie, puteau fi respinsi, bineînţeles, sub depunerea unui jurământ de tăcere”, afirmă procurorul DIICOT.
„Există în Rusia aşa zisa categorie a hoţilor în lege. Categoria hoţilor în lege, care ei sunt elita grupurilor infracţionale din spaţiul fost sovietic. Ei sunt nişte oameni care duc o viaţă care se bazează pe respectarea strică a unui set de reguli, nu ai voie să ai o familie, să ai acte de identitate, să colaborezi cu instituţiile statului, nu ai voie să trădezi membrii grupării, este un astfel de decalog. Ei fac lucrurile astea la milimetru. Dacă un membru încalcă şi nu îl sancţionează, el îşi pune în pericol poziţia de lider. Şi dacă vă aplecaţi asupra acestei categorii a hoţilor în lege, veţi vedea că este foarte similar şi cu ceea ce se întâmpla la academia infractorilor. Poate nu atât la nivel de duritate în cadrul membrilor grupării ca cei din spaţiul ex-sovietic. Nu am auzit acolo de mutilări a membrilor grupului a celor care nu respectau regulile sau chiar de lichidarea lor fizică, dar acolo lucrurile astea se întâmplă. Mutilări, execuţii, pentru că s-a încălcat regula, clar”, spune Gabriel Oancea, sociolog specializat în probaţiune şi reabilitare.
Reporter: Care era relaţia cu liderul?
Cosmin Munteanu: Era una foarte bună. Nu era cum au zis procurorii, cum se vorbea că ne teroriza sau chestii dintr-astea, era un prieten foarte bun. Care ne-a învăţat, cel puţin pe mine, totul, şi cum să mă îmbrac şi chestii de igienă şi tot tot. Îi plăcea să ne vadă, să se mândrească cu noi, să nu îi fie ruşine. Era ca un tată. Să zicem. Un al doilea.
Reporter: Aveaţi restricţii, nu aveaţi voie să ieşiţi?
Cosmin Munteanu: Nu, de ieşit puteam ieşi. Nu aveam voie cu telefoane mobile, gen la locul de antrenament. Dacă stăteam două zile să ne antrenăm nu foloseam gen conecţiuni la internet, chestii de genul ăsta. Dup-aia aveam voie, nu era nicio problemă. Vă daţi seama că noi, cum am stat la Cluj, trebuia să comunicăm şi cu familia cumva că altfel se îngrijora şi ajungeam la alte probleme. Nu erau aşa restricţii, dar cât ne antrenam, nu foloseam aşa ceva, din cauza liderului pentru că el era dat în urmărire şi putea să se ajungă la el.
Reporter: Aveaţi voie să ieşiţi la întâlniri cu fete?
Cosmin Munteanu: Da, chiar vorbeam foarte des chestiile astea, nu eram chiar aşa închişi. Dar pe perioada antrenamentelor renunţam la tot.
Piatra Neamţ, care adună cam o sută de mii de turişti anual şi a dat ţării destui oameni de cultură, trebuie acum să facă faţă imaginii pe care în ultimii ani au avut grijă să i-o creeze interlopii. Şi totuşi, acum e linişte. Ne asigură şi poliţiştii care vin cu cifre care arată că infracţionalitatea a scăzut.
„Putem afirma cu tărie că Piatra Neamţ este unul dintre cele mai sigure oraşe din România. Ne bazăm pe statistica pe care am întocmit-o la nivelul IJP Neamţ, comparând trimestrul 1 2016 cu trimestrul 1 2017, am constatat o scădere a numărului de infracţiuni cu 87. Pe categorii de infracţiuni, situaţia se prezintă astfel: tâlhăriile au scăzut cu 1, de la 26 în semestrul 1, la 25 în semestrul 1 2017. Furturile au scăzut cu 37 faţă de perioada similară a anului trecut. Predomină tâlhăriile prin smulgere de lănţişoare şi de poşete, însă de fiecare dată colegii mei au reuşit identificarea şi prinderea autorilor într-un interval de timp scurt. (Reporter: Nu se dau în Piatra Neamţ spargeri ca în filme?) Nu ne-am înregistrat cu moduri deosebite de comitere a infracţiunilor şi din evaluările întocmite din anii anteriori, a reieşit faptul că în perioadele similare noi nu ne-am confruntat cu astfel de gen de infracţiuni. (Reporter: Dacă citeşti ziarele vezi bombă pusă sub o maşină, răfuieli între clanurile mafiote în Piatra Neamţ. Ar trebui să se îngrijoreze cetăţeanul de rând?) Nu cred că ar trebui să se îngrijoreze cetăţeanul de rând pentru că astfel de evenimente au fost foarte rare, cel puţin în ultimii doi ani am avut o singură infracţiune de acest gen, dar a intrat în competenţa de soluţionare a Parchetului”, declară comisar Constantin Irina, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Piatra Neamţ.
Orașul clanurilor
Clanurile s-au răfuit în urbea din inima Moldovei cu bâte, pistoale şi chiar cu bombe. În 2013, trei persoane au fost prinse în flagrant în timp ce încercau să amplasaze un pachet cu dispozitiv exploziv la Piatra Neamţ, sub maşina lui Bogdan Mararu, fratele lui Gheorghiţă Mararu, asasinat în noiembrie 2010.
În spatele asasinatului de la Cafe Latino unde a fost împușcat fratele lui Bogdan Mararu ar fi stat Puiu Mironescu, un alt cunoscut interlop pietrean. Care la rândul lui a fost bătut crunt la o trecere de cale ferată din Bacău de membrii unui alt clan din Piatra Neamţ: clanul Ţâţă. Adică apropiaţi ai fondatorului Academiei Infractorilor.
Răfuieli rupte din viaţa lui Don Corleone care par să nu deranjeze cu nimic viaţa oraşului deasupra căruia îşi fac drum, liniştite, telegondolele. Şi asta pentru că în afara acestor răfuieli personale, clanurile nu îşi comit infracţiunile pe raza Neamţului.
Robert Iosub este un jurnalist cu ştate vechi în Piatra Neamţ. Este de altfel singurul care a reuşit să îi ia un interviu lui Adrian Botez in 2011. Singurul. Robert a fost şi coleg de şcoală generală cu interlopul Adrian Botez.
„Am făcut şcoala generală împreună, clasele I-VIII. Nu era un elev deosebit pentru că provenea dintr-o familie mai săracă şi mai cu probleme, dar era un elev care a parcurs tot ciclul şcolar, I-VIII. Din câte ştiu eu nu a rămas niciodată repetent. Toţi stăteam într-o zonă relativ limitată teritorial, eram prieteni automat, ieşeam, ne jucam împreună, eram copii. Şi el era efectiv un copil normal, în afară de faptul că era mai sărac ca ceilalţi copii, nu era nimic deosebit la el. Adică nu era nici violent, nu era nici să iasă din comun cu ceva. Era un copil normal. După ce am terminat clasa a opta el a fost condamnat pentru furt, a intrat într-un centru de reeducare minori şi s-a întrerupt legătura dup-aia. Dar noi fiind în acelaşi cartier, comunităţile mici sunt altfel, faţă de Bucureşti, Cluj, Constanţa, se păstrează legătura, se întâlnesc la un moment dat pe stradă oamenii între ei, e altfel într-o comunitate mică. Repet, nivelul la care a ajuns el, nu poate să aibă în spate decât o inteligenţă nativă şi nişte calităţi deosebite ale lui. Pentru că lăsând la o parte partea infracţională, e foarte greu pentru fiecare dintre noi să organizăm să strângem 20 de oameni să mergem la strâns cartofi de pe câmp, este foarte greu să organizăm noi 20 de oameni o petrecere, dar să organizezi o grupare care să meargă şi să spargă magazine super bine păzite, nu e ceva chiar uşor”, spune jurnalistul Robert Iosub.
„Nu trebuie să privim caracterul său de leadership, carisma sa de lider doar prin prisma educaţiei şcolare. E drept că nu aveau doar opt clase, dacă ar fi să mă ghidez după cele declarate de liderul grupării, doar cinci finalizate complet, avea o inteligenţă superioară pentru nivelul său de educaţie, iar pe de altă parte dispunea de o experienţă de viaţă şi o carismă care i-au făcut pe ceilalţi membri, ceilalţi tineri recrutaţi să-l urmeze orbeşte”, explică procurorul de caz.
„Nu vine cineva şi te face lider de crimă organizată. Reuşeşti să-ţi impui respectul celorlalţi prin cariera infracţională pe care ai avut-o, prin modul în care ştii să recompensezi şi sancţionezi persoanele pe care le-ai avut în subordine. Pentru că de multe ori sau aproape întotdeauna, liderii acestor grupări de crimă roganizată ştiu foarte bine să acorde sancţiunile şi recompensele raportate la regulile grupului respectiv care îşi menţin angajamentul luat de persoanele respective: dacă ajungi la închisoare noi vom avea grijă de tine, iar acestea nu sunt simple promisiuni, ci sunt chiar nişte angajamente care se respectă”, spune Gabriel Oancea, sociolog specializat în probaţiune şi reabilitare.
Ziarist: Singuri nu puteau să ajungă la nivelul acesta
Piatra Neamţ pare să fie raiul jurnaliştilor, la câte se întâmplă acolo. Iar Robert Iosub are o teorie despre faptul că grupările mafiote au găsit un teren fertil în oraşul de sub Pietricica.
„OK, avem o grupare infracţională, s-au spart magazine, s-a jefuit, s-au făcut atâtea. Cum au ajuns până la acest nivel? Nu poţi să ajungi la acest nivel fără să fii ajutat, tolerat şi protejat, nu ai cum. Dacă faci o grupare infracţională într-un oraş cu trei oameni care spargeţi maşini vă prinde. Asta e întrebarea pe care ar trebui să şi-o pună toată lumea. Cum? pentru că singuri nu puteau să ajungă la nivelul acesta. Ce vedem noi ca fenomen infracţional pe zona Neamţ sunt un efect. Cauza se află în spate. Atâta timp cât oamenii rămân fără case, aici este sediul unor grupări infracţionale şi nimeni nu este sancţionat cu nimic, este ca şi cum încontinuu ai încerca să opreşti furturile într-o fabrică fără să schimbi şi să sancţionezi paznicii. E un perpetuum mobile de speţa zero, nu se opreşte niciodată. Unii sunt arestaţi, cresc alţii în locul lor. Pentru că şi acum, în fază incipientă, sunt alţii care cresc pentru că locul a rămas liber”, spune Robert Iosub, jurnalist.
Lumea în Piatra Neamţ pare să fie împărţită în două: interlopi şi restul. Şi tocmai această delimitare exactă ar fi secretul siguranţei din oraş.
„(V-a fost vreodată frică aici în Piatra Neamţ, ca ziarist şi ca cetăţean?) Ca să fiu sincer, nu. Tot ce înseamnă interlopi şi lumea infracţională, cu excepţia celor care fac tâlhării, toţi sunt cu treaba lor, dacă nu ai treabă cu ei, nu au treabă cu tine. Dacă pe tine te mănâncă şi vrei să te scarpini să te duci să iei bani de la un interlop, cămătar, îţi asumi nişte riscuri. Dar atâta timp cât nu interacţionezi cu ei, nu are nimeni nicio treabă cu tine. La ei acasă sunt în concediu. Ce să vă spun, în Piatra Neamţ, la un moment dat pe străzi erau trei Rolls Royce-uri, două Masserati, deci noi avem maşini în oraş cât nu are tot Bucureştiul. Poate câştigă bine funcţionarii publici... Şi dacă veţi ieşi în Piatra Neamţ, veţi vedea în trafic Bentley, Masserati şi tot ce vreţi. S-uri peste S-uri. Este zona de concediu”, mai spune Robert Iosub.
Iar pe groapa de gunoi de lângă Piatra Neamţ este şi un iaht care a aparţinut lui Adrian Botez şi care acum ar fi sub sechestru. Practic, doar dacă închideai ochii nu vedeai că în localitate vin bani mulţi care nu îşi găseau vreo explicaţie în economia locală.
Într-un judeţ aflat pe locul patru în România la cele mai mici salarii, sărăcia devine o cauză directă a infracţionalităţii. Asta s-a întâmplat şi cu recruţii din Academia Infractorilor.
Reporter: Care erau beneficiile, ce te-a făcut pe tine să intri în gruparea asta?
Cosmin Munteanu: Vă daţi seama, copii toţi, aveam 18 ani atunci şi, nu ştiu, dorinţa aia de a fi pe cont propriu, de a nu depinde de părinţi de familie, chestia asta ne-a împins pe majoritatea. Gen să avem noi lucrurile noastre, să nu cerem de la părinţi, vreau maşină, vreau aia. Cu toate că unii aveam de toate, dar anturajul, a fost să fie.
„De multe ori, în cadrul acestei reţele de crimă organizată discutăm de relaţii care sunt bazate pe devotament, implicare emoţională, decât pe un sentiment de teamă. Persoanele când se implică în aceste reţele de criminalitate organizată o fac pentru că acest lucru acoperă nişte nevoi ale lor, acoperă nevoia de valorizare, de exemplu, din mediul în care provin nimeni nu i-a valorizat, au fost nişte persoane care nu au făcut nimic bine. Ei, în mediul respectiv, chiar pentru faptul că au stilul ăla de viaţă, ei primesc recompense, primesc o valorizare pozitivă, sunt încurajaţi”, spune mai spune sociologul Gabriel Oancea.
„Nu mă consider vinovat pentru faptul că sunt arestat în România”
Şi acest gen de comportament infracţional face ca reabilitarea acestor tineri să fie şi mai grea, dar nu imposibilă. Trebuie doar ca ei să-şi dorească.
Reporter: Tu te consideri vinovat?
Bogdan Movilă: Aici? Nu!
Reporter: Oriunde în lumea asta, te consideri vinovat?
Bogdan Movilă: Nu mă consider vinovat pentru faptul că sunt arestat în România, mă consider vinovat în ce mod. Eu am mai avut nişte dosare dinainte de dosarul ăsta. Să execut pedeapsa din dosarele respective, ok, sunt vinovat, îmi asum, dar în dosarul ăsta nu. Poate toţi avem o vină, dar nu trebuia să fac puşcărie în România pentru treaba asta.
Reporter: Poate ai fi făcut puşcărie în altă ţară, în altă parte.
Bogdan Movilă: Nu contează, poate acolo meritam.
Reporter: Îţi pare rău de perioada asta?
Bogdan Movilă: Îmi pare rău fiindcă am pierdut şi pierd anii ăştia ai tinereţii care îs cei mai frumoşi. Dar am greşit, am fost pedepsit, îmi accept soarta acum. Vă daţi seama că îmi pare rău că în loc să stau afara cum stau alţi copii de vârsta mea, îmi petrec timpul aici. Am acceptat aşa... Dacă aş putea să dau timpul înapoi aş evita tot ce înseamnă anturaj, că eram nişte copii nebuni, nu ştiam ce înseamnă să stai închis într-un penitenciar atâta timp. Acum am realizat. Probabil n-o să mai greşim pe viitor. O să încercăm să ne dăm silinţa să nu mai greşim cu nimic.
„Provocarea cea mai mare a fost aceea de a urmări persoane care nu acţionau la vedere absolut deloc în România. Liderul fiind urmărit general de peste trei ani, era o persoană care îşi păstra anonimatul atât în ţară cât şi în străinătate, niciunul dintre membrii prinşi în exterior nerecunoscând faptul că face parte dintr-un grup structurat şi are un lider pe care îi coordonează din România. De altfel, deviza tuturor celor prinşi a fost aceea, noi nu am săvârşit nimic pe teritoriul României, de ce DIICOT-ul este implicat”, spune procurorul de caz.
Academia Infractorilor a lăsat în urmă un model care ar putea să le dea idei şi altor infractori. Aşa cum celebra grupare sârbă Pantera Roz a fost inspiraţie pentru Academia infractorilor. România este oricum un exportator vechi de infracţionalitate. Peste 3.000 de conaţionali sunt arestaţi peste hotare în fiecare an.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
