UE va acorda refugiaţilor ucraineni drept de şedere pentru o perioadă de până la trei ani

Data actualizării: Data publicării:
refugiati ucraina pe peron
Cel puţin 300.000 de refugiaţi ucraineni au intrat în Uniunea Europeană până acum. Foto: Profimedia Images

Uniunea Europeană se pregăteşte să le acorde ucrainenilor care fug de război dreptul de şedere şi de muncă în blocul european pentru o perioadă de până la trei ani, relatează Reuters.

Cel puţin 300.000 de refugiaţi ucraineni au intrat în Uniunea Europeană până acum, iar blocul comunitar trebuie să se pregătească pentru alte câteva milioane. Polonia, România, Slovacia şi Ungaria, ţări membre UE, au frontieră terestră cu Ucraina.

''Este datoria noastră să îi preluăm pe cei care fug de război'', a declarat luni ministrul de interne francez Gerald Darmanin pentru postul France 2 TV. El a adăugat că duminică miniştrii de externe din UE au mandatat Comisia Europeană cu pregătirea propunerilor de acordare a protecţiei pentru refugiaţii ucraineni.

Miniştrii de interne europeni se vor întâlni din nou joi pentru a stabili detaliile. În primul semestru al acestui an Franţa asigură preşedinţia rotativă a Consiliului UE.

Directiva UE privind protecţia temporară, elaborată după războaiele din Balcani din anii '90, dar niciodată utilizată până acum, oferă acelaşi nivel de protecţie, pentru o perioadă de la 1 la 3 ani, în toate statele UE, inclusiv un permis de şedere, acces la locuri de muncă, beneficii sociale şi tratament medical.

Comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, a declarat că majoritatea miniştrilor au susţinut duminică această propunere, deşi au fost câţiva participanţi care au pus sub semnul întrebării oportunitatea ei. Chestiunea priveşte întreaga Uniune Europeană, a subliniat Johansson.

''Vedem deja mulţi ucraineni care părăsesc ţara de primă intrare şi merg în alte state membre, în special în cele care au deja o mare populaţie ucraineană. Polonia este una dintre acestea, dar mai sunt Italia, Portugalia, Spania, Germania şi Republica Cehă'', a spus ea într-o conferinţă de presă.

4 milioane de ucraineni ar urma să-și părăsească țara 

''Toate ţările membre UE sunt pregătite să primească refugiaţi din Ucraina'', a menţionat la rândul său ministrul de interne german Nancy Faeser.

Citând surse ONU, comisarul european pentru gestionarea crizelor Janez Lenarcic a subliniat că este de aşteptat ca patru milioane de ucraineni să-şi părăsească ţara ca refugiaţi. Majoritatea dintre aceştia sunt femei şi copii, în condiţiile în care bărbaţii ucraineni cu vârste între 18 ani şi 60 de ani sunt obligaţi să rămână în ţară, în virtutea stării de urgenţă.

În aprilie 2017, Parlamentul European a aprobat un acord de ridicare a vizelor pentru cetăţenii ucraineni pentru şederi de scurtă durată în UE, mai scrie Reuters, citat de Agerpres. Cetăţenii ucraineni care posedă un paşaport biometric pot intra în UE fără viză pentru 90 de zile în orice interval de 180 de zile, ca turişti, pentru a vizita rude sau prieteni, pentru motive de afaceri, dar nu pentru a lucra. Această suspendare se aplică în toate statele UE, cu excepţia Irlandei.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...