Uniunea Europeană a anunţat vineri că a supus sancţiunilor ramurile militare ale grupărilor islamiste palestiniene Hamas şi Jihadul Islamic pentru "violenţe sexuale generalizate" în cursul atacului de la 7 octombrie împotriva Israelului.
Combatanţi ai Brigăzilor al-Quds, braţul armat al Jihadului Islamic, ai unităţii Nukhba a Hamas şi ai Brigăzilor al-Qassam, aripa armată a Hamas, au "comis violenţe sexuale şi sexiste generalizate, într-un mod sistematic, utilizându-le ca pe o armă de război", subliniază UE, relatează AFP, preluată de Agerpres.
Hamas şi Jihadul Islamic figurează deja pe lista Uniunii Europene cu "organizaţii teroriste".
Cele trei entităţi palestiniene au fost adăugate pe lista de sancţiuni a UE în materie de drepturi ale omului, care include 104 indivizi şi 26 de organizaţii din diferite ţări.
Decizia de a impune aceste sancţiuni face parte dintr-un acord între ţările UE care prevede de asemenea sancţiuni împotriva coloniştilor israelieni din Cisiordania, acuzaţi de violenţe împotriva palestinienilor.
Războiul din Fâşia Gaza a fost declanşat în urma atacului fără precedent al Hamas din 7 octombrie în comunităţile din sudul Israelului, soldat cu moartea a 1.170 de persoane, în majoritate civili, potrivit unui bilanţ realizat de AFP în baza cifrelor oficiale israeliene.
Conform UE, abuzurile comise de către combatanţii Hamas includ "violul şi uciderea de minori, mutilarea de cadavre şi mutilare genitală". Uniunea Europeană i-a acuzat de asemenea pe atacatori de "răpiri ţintite de femei şi fete".
Editor : M.I.