Israelul vrea să aibă „libertate de acţiune” împotriva Hezbollah, în cazul unui acord de încetare a focului în Liban

Data publicării:
Ministrul israelian de externe Gideon Saar
Ministrul israelian de externe Gideon Saar. Foto: Amir Levy /Getty Images

„Va trebui să putem să acţionăm la timp, înainte ca problemele să apară”. Ministrul israelian de externe Gideon Saar a declarat că orice acord de încetare a focului în Liban ar trebui să permită Israelului să aibă „libertate de acţiune” împotriva mişcării islamiste Hezbollah, relatează AFP, citată de Agerpres.

Miercuri, 20 noiembrie, în timp ce Amos Hochstein, emisarul special al preşedintelui american, este aşteptat în Israel pentru a discuta o propunere de armistiţiu prezentată de SUA, ministrul israelian de externe Gideon Saar a declarat că „în orice acord pe care îl încheiem, va trebui să ne păstrăm libertatea de acţiune în cazul unor încălcări” ale prevederilor acordului.

„Din păcate, Libanul este un stat eşuat. Dar nu putem plăti cu securitatea noastră, cu securitatea cetăţenilor noştri, preţul lipsei lor de suveranitate sau a concesiilor asupra suveranităţii lor”, a spus Gideon Saar, adăugând că „va trebui să putem să acţionăm la timp, înainte ca problemele să apară".

Mai devreme, la Beirut, emisarul american Amos Hochstein a menţionat „progrese suplimentare”, după a doua sa întâlnire, în doua zile, cu preşedintele Parlamentului libanez, Nabih Berri, care asigură legătura cu mişcarea Hezbollah, susţinută de Iran.

Hochstein încearcă să obţină acordul ambelor părţi pentru un plan american care prevede încetarea focului şi retragerea forţelor israeliene din Liban, în baza rezoluţiei 1701 a ONU, care a pus capăt precedentului război dintre Israel şi Hezbollah, în 2006.

La rândul său, Israelul, care insistă că orice eventual acord trebuie să garanteze îndepărtarea Hezbollah de la graniţa dintre Israel şi Liban, oscilează asupra unui acord de încetare a focului.

La data de 8 octombrie 2023, a doua zi după atacul fără precedent al Hamas împotriva Israelului care a declanşat războiul din Fâşia Gaza, Hezbollah a lansat un „front de sprijin” pentru mişcarea islamistă palestiniană, lansând aproape zilnic rachete asupra nordului Israelului.

Conflictul dintre armata israeliană şi luptătorii Hezbollah a condus la strămutarea a zeci de mii de locuitori de o parte şi de cealaltă a liniei de demarcaţie dintre Israel şi Liban.

Israelul a lansat pe 23 septembrie o campanie intensă de bombardamente în Liban şi a declanşat şapte zile mai târziu o ofensivă terestră în sudul ţării, spunând că vrea să împiedice Hezbollah să lanseze atacuri pe teritoriul său şi să permită întoarcerea în siguranţă a aproximativ 60.000 de locuitori în nordul ţării.

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
NASA a surprins o imagine rară deasupra Pământului, în troposferă...
Digi FM
Un american și-a dus soția la un magazin din Brașov, iar imaginile sunt virale. Reacția acestuia când vede...
Pro FM
Închisoarea l-a schimbat complet pe Sean „Diddy” Combs. Rapperul „a slăbit” și „a albit” în cele trei luni de...
Film Now
Tom Hanks insistă că „e într-o formă bună”, în ciuda apariției care i-a îngrijorat pe fani. S-a zvonit că...
Adevarul
Amantlâc în fotbalul mare: viitoarea nevastă i-a bătut la ușă amantei în miez de noapte
Newsweek
Bucura Oprescu care a garantat indexarea pensiilor reconfirmată ministrul muncii. Își ține cuvântul?
Digi FM
Fiica lui Mircea Diaconu rupe tăcerea după moartea actorului: „Nu a murit de cancer de colon”
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Jennifer Lopez, fotografiată la cumpărături cu Emme, pe care a prezentat-o cu pronume neutru acum doi ani
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...