UE interzice plățile cash de peste 10.000 de euro pentru a detecta și limita tranzacţiile „dubioase”

Data publicării:
euro
Foto: Profimedia

Parlamentul European şi statele membre ale Uniunii Europene au ajuns, joi, la un acord prin care limitează la 10.000 de euro plăţile în numerar pe teritoriul blocului, cu obiectivul de a apropia reglementările existente în cele 27 de state membre, foarte disparate, a detecta şi a limita tranzacţiile „dubioase”.

Unele ţări, ca Franţa, dispun deja de reglementări mai stricte decât noile dispoziţii europene cu privire la plăţile în lichid. Însă în alte state - ca Austria sau Germania -, plăţile cash erau până acum nelimitate.

Această dispoziţie face parte dintr-un text de lege al cărui scop este să îmbunătăţească lupta împotriva finanţării terorismului, după doi ani şi jumătate de negocieri. El urmează să intre în vigoare în acest an. Obiectivul este o apropiere a reglementărilor existente, foarte disparate, în cele 27 de state membre UE, în vederea unei detectări şi unei militări a tranzacţiilor considerate „dubioase”.

Acest acord „va garanta că fraudatorii, crima organizată şi teroriştii nu vor mai avea posibilitatea de a-şi legitima profiturile prin intermediul sistemului financiar”, a declarat ministrul belgian al finanţelor, Vincent Van Peteghem, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE.

Această nouă legislaţie armonizează şi înăspreşte reglementările împotriva spălării banilor şi fiananţării terorismului - impuse băncilor, agenţiilor imobiliare sau cazinourilor. Aceste entităţi vor putea să-şi identifice clienţii sau proprietarii activelor din spatele unor aranjamente financiare opace. Aplicarea acestor reglementări urmează să fie extinsă la sectorul activelor cripto, în vederea garantării trasabilităţii.

Ele vor viza, totodată, atât comerţul cu produse de lux - pecum metale preţioase, bijuterii, ceasuri -, cât şi cel cu maşini, avioane private sau iahturi.

Cluburile de fotbal profesioniste şi agenţii lor vor fi și ei vizaţi de această reglementare consolidată - dar după o perioadă de tranziţie de cinci ani de la intrarea în vigoare a legii, deci începând din 2029. Această legislaţie nouă urmează să consolideze puterile serviciilor de informaţii financiare.

Parlamentul European şi statele membre UE au aprobat în decembrie înfiinţarea unei Agenţii UE împotriva spălării banilor şi finanţării terorismului. Găzduirea sediului acestei organizaţii este râvnit de mai multe ţări - inclusiv Franţa şi Germania.

Această nouă agenţie - desemnată prin acronimul anglofon AMLA (Anti-Money Laundering Authority), urmează să fie însărcinată să supervizeze şi să coordoneze autorităţile naţionale pentru a detecta şi combate mai bine activităţi transfrontaliere „dubioase”. Acest pachet de măsuri a fost propus de Comisia Europeană în iulie 2021.

Comisarul european pentru servicii financiare, Mairead McGuinness, a salutat „o etapă important în lupta împotriva banilor murdari din UE”.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Avocatul Adrian Cuculis lămurește misterul averii lui Silviu Prigoană. Cât o să le revină copiilor Adrianei...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Cristina Bălan, imagine rară alături de soțul ei, care și-a sărbătorit ziua de naștere: „Nu am primit o cruce...
Film Now
Richard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai...
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
Nicole Kidman, „desființată” de fani după ce a vorbit despre imaginea virală surprinsă după divorțul de Tom...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...