UE cere încetarea imediată a persecuţiilor politice în Belarus, după dispariția liderei protestatarilor din Minsk

Data actualizării: Data publicării:
Maria Kolesnikova, ultima lidera a protestatarilor din Belarus, este data disparuta.
Foto: Agerpres

Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, cere "eliberarea imediată" a opozanţilor politici arestați în Belarus şi a reamintit că va impune sancţiuni "persoanelor responsabile" de represiunea din ţară, scrie Agerpres.

"UE aşteaptă din partea autorităţilor belaruse să asigure eliberarea imediată a tuturor persoanelor închise pentru motive politice înainte şi după alegerile prezidenţiale falsificate de la 9 august", a scris Josep Borrell într-un comunicat. "Este clar că autorităţile statului Belarus continuă să intimideze ori să permită intimidarea cetăţenilor săi şi că încalcă grosolan propriile legi naţionale şi obligaţiile lor internaţionale", a subliniat Înaltul reprezentant al UE.

El s-a referit mai ales la cazul Mariei Kolesnikova, singura figură importantă a opoziţiei care a ales să nu se exileze în străinătate, despre care apropiaţi ai săi afirmă că a fost "răpită" luni dimineaţă.

"Aşteptăm ca autorităţile să pună capăt persecuţiilor politice", a insistat Josep Borrell.

Totodată, Germania cere să fie informată unde se află opozanta belarusă. "Suntem foarte preocupaţi de situaţia Mariei Kolesnikova", a subliniat într-un interviu pentru Bild Heiko Maas, în contextul în care Germania asigură preşedinţia prin rotaţie a Consiliului UE. "Cerem să ştim unde se află şi eliberarea tuturor deţinuţilor politici în Belarus", a adăugat el.

El a reamintit că UE va impune "sancţiuni persoanelor responsabile de violenţe, represiune şi falsificarea rezultatelor alegerilor".

O manifestaţie a adunat duminică, pentru al patrulea weekend consecutiv, o mulţime uriaşă de peste 100.000 de persoane la Minsk, în pofida unei impresionante desfăşurări a forţelor de ordine şi chiar armatei în capitală. În total, 633 de persoane au fost arestate, potrivit autorităţilor.

Aleksandr Lukaşenko, 66 de ani dintre care 26 la conducerea Belarusului, continuă să excludă orice dialog şi caută sprijinul Moscovei.

Represiunea a fost deosebit de brutală în primele zile după alegerile de la 9 august. Cel puţin trei persoane au fost ucise, mai multe zeci rănite şi peste 7.000 reţinute în cursul primelor manifestaţii.

Citește și: O străbunică de 73 de ani a devenit eroina protestelor din Belarus. Imaginile cu Nina înfruntându-i pe scutieri au devenit virale

Editor: Cristina Iancu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cel mai nebunesc sens giratoriu din lume. Cine are prioritate și cine o cedează în...
Digi FM
De 40 de ani împreună, la fel de îndrăgostiți. Goldie Hawn și Kurt Russell, fericiți în vacanța de Crăciun...
Pro FM
Crăciun de lux. Jennifer Lopez, într-o ținută de mii de dolari, în vacanța ei extravagantă din Aspen
Film Now
Cine sunt starurile care vor juca în următorul film al lui Nolan. Filmările, în toată lumea
Adevarul
Lovitura dată de regizorul Dan Chișu la masa de poker. Suma impresionată câștigată în finalul anului
Newsweek
Pensiile vor fi indexate abia în februarie sau martie. De ce NU cresc pensiile din ianuarie?
Digi FM
Michael Bolton, înconjurat de dragostea familiei, de Crăciun. Noua imagine cu celebrul artist, la un an de...
Digi World
Ce culoare este pantoful din imagine? De ce unii văd roz, iar alții turcoaz
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Meg Ryan, despre momentul în care a adoptat o fetiță: „Lucrurile s-au aliniat astfel încât să ne aducă...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...