Armata ucraineană a atacat cartierul general al armatei ruse din orașul Izium, în estul Ucrainei, susțin oficiali de la Kiev. Mai mulți ofițeri ruși au fost uciși în atac, iar ținta cea mai importantă a ucrainenilor este șeful Statului Major al armatei ruse, Valeri Gherasimov, care s-ar afla la Izium.
Printre victime se numără ofiţeri superiori ruşi, susţine pe Telegram un consilier al ministrului de interne ucrainean, Anton Heraşcenko, informaţie neconfirmată de surse independente.
Oficialii ucraineni cred că în acel amplasament atacat ar fi trebuit să se afle şi şeful Statului Major al armatei ruse, generalul Valeri Gherasimov. Acesta ar fi venit la Izium şi a preluat personal comanda ofensivei ruse în estul Ucrainei.
Potrivit Institutului pentru Studiul Războiului (ISW) din Washington, unităţi ruse din Districtul Militar Est şi echipamente antiaeriene sunt desfăşurate către Izium pentru a susţine unităţile ruse probabil uzate de lupte în încercarea de a avansa la sud de acest oraş.
Între timp, peste graniţă în Rusia autorităţile locale din regiunea Belgorod au anunţat că o persoană a fost rănită în urma atacului asupra unei instalaţii militare ruseşti, iar în regiunea Kursk un pod feroviar a fost detonat în ceea ce guvernatorul local a descris drept un act de sabotaj.
Rusia a acuzat în ultima săptămână o serie de atacuri efectuate de forţele ucrainene pe teritoriul său la Belgorod şi în alte zone de la graniţă asupra unor depozite ruseşti de muniţii şi combustibili.
Editor : Adrian Dumitru