Ucraina spune că a arestat un „agent” rus pentru că pregătea „o catastrofă ecologică”

Data publicării:
tanar cu catuse la maini
Suspectul, care riscă închisoare pe viaţă, este un student al universităţii din Odesa. FOTO: Shutterstock

Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a afirmat joi că a arestat un student ce transmitea forţelor ruse informaţii cu privire la locuri pentru stocarea de produse toxice, în scopul de a provoca o „catastrofă ecologică” în sudul Ucrainei, informează AFP, citată de Agerpres.

Moscova, la fel şi Kievul, afirmă în mod regulat că au arestat cetăţeni, străini sau din propria ţară, care pregăteau atacuri în contul taberei adverse.

SBU a anunţat că a plasat în detenţie un „agent” al Serviciului Federal de Securitate rus (FSB) în regiunea sudică Odesa.

„Principala sarcină a acestei persoane era de a identifica şi transmite coordonatele unor locuri unde sunt stocate substanţe toxice, în special depozite pentru stocarea de pesticide”, a anunţat SBU.

Serviciile ucrainene acuză forţele ruse că au dorit să întreprindă „atacuri aeriene” asupra acestor locuri, cu ajutorul acestor informaţii, pentru a provoca o „catastrofă ecologică” în zonă.

Suspectul, care riscă închisoare pe viaţă, este un student al universităţii din Odesa, potrivit autorităţilor.

Sudul Ucrainei este vizat în mod regulat de atacuri cu drone sau cu rachete de armata Moscovei.

Kievul acuză Rusia că aceasta a cauzat imense distrugeri ale mediului de la declanşarea invaziei sale, în februarie 2022.

Ucraina susţine că forţele ruse sunt cele care au făcut să explodeze barajul hidroelectric de la Kahovka, pe Nipru, un dezastru ecologic şi uman care a avut loc în iunie 2023.

La rândul său, Rusia dă vina pentru această distrugere pe Kiev, chiar dacă barajul se află într-o zonă aflată sub controlul ei.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde s-a născut Iisus Hristos de fapt și de ce s-ar putea să nu fie Betleem, conform...
Digi FM
Doi vloggeri români au vizitat Venezuela, una dintre cele mai sărace țări din lume: „Am fost șocați, un...
Pro FM
Cum este Misha Miller, care a cucerit topurile muzicale cu Alex Velea, în timpul liber: „Nu trebuie să...
Film Now
43 de ani și 3 copii, superbă și în formă. Jessica Alba, vacanță în costum de baie în Mykonos, cu familia...
Adevarul
De ce nu mâncăm ouă de curcă și de ce nu se găsesc în supermarket la fel ca cele de găină
Newsweek
ALERTĂ Pensionarii pierd 330 lei la pensie în ianuarie. Documentul care „îngroapă” indexarea, semnat
Digi FM
Monica Bîrlădeanu, adevărul despre motivele pentru care nu-și mai face rezoluții la început de an: „Am...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată „Doamna cu porumbei” din „Singur acasă 2” la 79 de ani. Actrița a avut probleme de sănătate: „A...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...