Ucraina ar urma să-şi exporte cerealele în principal pe Dunăre: „Trebuie să fim pregătiți. Rusia blochează funcționarea coridorului”

Data publicării:
Nave încărcate cu cereale din Ucraina.
Nave încărcate cu cereale din Ucraina. Foto: Profimedia Images

Ucraina trebuie să fie pregătită să exporte cereale aproape în exclusivitate prin porturile sale de la Dunăre, deoarece Rusia blochează practic livrările prin porturile de la Marea Neagră, a anunţat marţi Autoritatea Porturilor Maritime din Ucraina, informează Reuters, potrivit Agerpres.

În luna iulie a anului trecut, ONU şi Turcia au intermediat un acord între Moscova şi Kiev privind trecerea în siguranţă a cerealelor din Marea Neagră pentru a contribui la soluţionarea crizei alimentare mondiale agravate de invazia rusească şi de blocarea porturilor ucrainene de la Marea Neagră.

Moscova a ameninţat că nu va prelungi acordul dincolo de data 18 iulie dacă nu sunt îndeplinite o serie de cerinţe, inclusiv eliminarea obstacolelor din calea exporturilor de cereale şi îngrăşăminte ruseşti. Potrivit oficialilor ruşi, promisiunile de susţinere a exporturilor Rusiei nu s-au materializat.

„În condiţiile în care Rusia blochează efectiv funcţionarea coridorului de cereale, trebuie să fim pregătiţi să trecem aproape întregul volum de export al noii recolte prin porturile dunărene”, a scris pe Facebook, directorul adjunct al Autorităţii Porturilor Maritime din Ucraina, Dmitro Barinov.

Ucraina este un mare producător şi exportator mondial de cereale şi oleaginoase

Ucraina este un mare producător şi exportator mondial de cereale şi oleaginoase, însă atât producţia cât şi exporturile sale au scăzut semnificativ după ce Rusia a ocupat o parte din teritoriul ţării şi a blocat o serie de porturi importante la Marea Neagră, în a doua jumătate a ultimului sezon. În anul calendaristic 2022, producţia de cereale a Ucrainei a scăzut până la 53 milioane de tone, de la un nivel record de 86 milioane de tone în 2021. Ministerul Agriculturii de la Kiev estimează că în acest an producţia ar putea să scadă până la 46 de milioane de tone.

Chiar şi în condiţiile diminuării recoltei, Ucraina va avea nevoie să exporte peste 30 de milioane de tone de cereale, milioane de tone de uleiuri vegetale şi oleaginoase.

Dacă ar exista un coridor de cereale funcţional, aproximativ jumătate din exporturile agricole ucrainene ar ieşi prin porturile de la Marea Neagră, în timp ce un sfert ar trece prin porturile sale dunărene şi un alt sfert prin frontiera terestră de vest.

În cursul acestei luni, Autoritatea Porturilor Maritime din Ucraina a precizat că cele trei porturi de la Dunăre au exportat o cantitate record de trei milioane de tone de alimente numai în luna mai. Comparativ, o serie de surse citate de Reuters au dezvăluit că pe toată perioada anului 2021 cele trei porturi ucrainene de la Dunăre au procesat 5,5 milioane de tone de marfă.

Oficialii ucraineni din domeniul transporturilor spun că volumele de export ar putea fi mai mari dacă canalul său Bâstroe de pe Dunăre ar fi adâncit. În urmă cu o lună, un înalt oficial ucrainean declara că autorităţile de la Kiev ar dori să înceapă lucrările pentru a adânci canalul Bâstroe încă din acest an.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...