Ucraina a ratificat Statutul de la Roma pentru a putea adera la Curtea Penală Internaţională, care pedepsește crimele de război

Data publicării:
Sediul Curții Penale Internaționale.
Curtea Penală Internaţională. Foto: Profimedia

Parlamentul de la Kiev a votat miercuri, după ani de tergiversări şi opoziţie din partea armatei, în favoarea aderării Ucrainei la Curtea Penală Internaţională (CPI), în speranţa de a pedepsi Rusia pentru crimele de război pe care o acuză că le-a comis în Ucraina.

În total, 281 de parlamentari au votat pentru ratificarea Statutului de la Roma, tratatul fondator al CPI, au anunţat mai mulţi deputați pe reţelele de socializare, potrivit AFP și Reuters, preluate de Agerpres.

Problema este foarte sensibilă în Ucraina, mulţi temându-se că forţele armate care luptă împotriva Rusiei ar putea fi, la rândul lor, vizate de CPI, a cărei misiune este de a-i urmări penal pe cei responsabili de genocid, crime împotriva umanităţii, crime de război şi agresiune.

Această decizie va deschide „posibilităţi mai mari de pedepsire a ruşilor şi va întări izolarea Rusiei”, a scris pe Facebook deputata Ievghenia Kravciuk.

Potrivit acesteia, Ucraina a invocat articolul 124 din Statutul de la Roma, care permite scutirea, timp de şapte ani, a oricărui ucrainean, civil sau militar, de la orice urmărire penală pentru crime de război de către CPI.

„O măsură necesară”

Ratificarea acestui document înaintat Parlamentului luna aceasta de preşedintele Volodimir Zelenski face parte din angajamentele luate de Kiev faţă de UE, a adăugat ea. „Este o măsură necesară, pe deplin justificată şi sigură”, a afirmat deputata.

O parlamentară din opoziţie, Irina Geraşcenko, care nu a susţinut acest document, la fel ca partidul ei, Solidaritatea Europeană, a afirmat că au avut loc „discuţii dificile” în Parlament înainte de vot.

„Armata a cerut ca ratificarea să fie amânată până la sfârşitul legii marţiale”, a adăugat ea pe Telegram.

„Nimeni nu a explicat ce se va întâmpla după” cei şapte ani de scutire prevăzuţi de articolul 124, a mai spus ea.

Ucraina a recunoscut jurisdicţia CPI în trecut, însă calitatea de membru cu drepturi deplin al Curţii este o parte cheie a eforturilor Ucrainei de a adera în cele din urmă la Uniunea Europeană, notează Reuters.

„Ucraina a lucrat deja eficient cu CPI pentru a se asigura că cei responsabili pentru toate atrocităţile ruse comise în timpul agresiunii Moscovei vor fi traşi la răspundere”, a scris ministrul ucrainean de externe Dmitro Kuleba pe reţeaua X, adăugând că „acest efort va fi acum şi mai eficient”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...