Turiști morți în Portugalia, după ce au încercat să își facă un selfie

Data publicării:
journal

O turistă britanică și iubitul ei de origine australiană au murit în Portugalia, după ce au căzut de pe o stâncă, în timp ce încercau să își facă un selfie, scrie Sky News.

Trupurile neînsuflețite ale celor doi au fost descoperite pe o plajă înconjurată de stânci, în Praia dos Pescadores, pe coasta de vest a țării. Pe peretele unei stânci din apropierea plajei autoritățile au găsit un telefon mobil.

„Toate dovezile indică faptul că cei doi au căzut în timp ce încercau să facă un selfie. Din moment ce am găsit telefonul mobil pe stâncă totul arată că victimele voiau să își facă o poză, telefonul le-a căzut din mână pe un perete al stâncii și proabil au căzut când s-au aplecat să îl ia”, a declarat șeful unui echipaj de căutare și salvare.

Trupurile celor doi turiști au fost găsite de niște pescari care au crezut inițial că cei doi dorm pe plajă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri