Cel puţin trei persoane au fost ucise şi alte opt au fost rănite sâmbătă, într-o lovitură ucraineană asupra unui restaurant din oraşul Doneţk, ocupat de Moscova şi situat în regiunea ucraineană cu aceaşi nume, în estul ţării, relatează AFP, potrivit Agerpres.
„Restaurantul Paradise, situat în cartierul Kirovski din Doneţk, a fost lovit direct şi trei civili au fost ucişi", a anunţat pe Telegram guvernatorul plasat de Moscova în regiunea Doneţk, Denis Puşilin.
„Până acum, avem informaţii în legătură cu opt persoane rănite”, a adăugat el, precizând că forţele ucrainene au folosit cel puţin două rachete lansate cu sisteme Himars, de fabricaţie americană.
Potrivit oficialului rus, o rachetă „a lovit direct restaurantul (peretele exterior, geamurile clădirii şi structurile stradale au fost avariate), iar o a doua a lovit o clădire neterminată situată în apropiere (acoperişul a fost deteriorat)”.
Imaginile difuzate pe reţelele sociale de presa locală rusă arată o clădire cu ferestre sparte, iar trupuri sunt întinse pe jos. Faţada clădirii era parţial prăbuşită, iar acoperişul a fost găurit, potrivit acestor imagini.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Oraşul ucrainean Doneţk, aflat sub controlul Moscovei şi situat foarte aproape de linia frontului, este cu regularitate ţinta atacurilor ucrainene în această regiune.
Atacul lansat de Kiev survine în momentul în care armata rusă a revendicat sâmbătă preluarea controlului a cinci sate din regiunea Harkov, unde desfăşoară o ofensivă terestră, şi o alta în regiunea Doneţk, mai la sud.
Editor : C.S.