Trei bărbați au fost condamnați pentru uciderea afro-americanului Ahmaud Arbery. Crima a alimentat protestele antirasiste din SUA

Data publicării:
barbat de culoare cu masca si o pancarta in maini cu mesaj
Trei americani au fost condamnaţi pentru uciderea afro-americanului Ahmaud Arbery. Foto: Profimedia Images

Trei americani au fost condamnaţi pentru uciderea afro-americanului Ahmaud Arbery, pe care l-au urmărit în timp ce făcea jogging şi l-au împuşcat. Tragedia a avut loc în februarie anul trecut, în statul Georgia, și a alimentat protestele antirasiste de amploare care au avut loc în vara anului 2020 în întreaga ţară.

Travis McMichael, autorul împuşcăturii fatale, tatăl său, Gregory McMichael, şi vecinul lor, William Bryan, care au participat la urmărire, au fost judecaţi în Brunswick, Georgia.

Cei doisprezece juraţi, printer care s-a aflat şi un bărbat de culoare, au deliberat mai bine de unsprezece ore pentru a ajunge la acest verdict unanim, notează AFP. Anunţul a fost salutat de protestatarii strânşi în faţa clădirii tribunalului, care au scandat numele lui Ahmaud Arbery.

În sala de judecată, un membru al familiei a strigat de bucurie când Travis McMichael a fost condamnat.

Pe 23 februarie 2020, tânărul de 25 de ani făcea jogging în acest oraş de coastă din sud-estul Statelor Unite, când a început să fie urmărit de cei trei bărbaţi. După o altercaţie, Travis McMichael a deschis focul şi l-a ucis.

Cei trei inculpaţi au susţinut că l-au confundat pe Ahmaud Arbery cu un hoţ care acţiona în apropiere şi au invocat o lege a statului Georgia care permite cetăţenilor obişnuiţi să facă arestări.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Ahmaud Arbery a devenit un simbol al mișcării Black Lives Matter

O înregistrare video a dramei, dată publicităţii la aproape trei luni după comiterea crimei, a scandalizat Statele Unite, iar Ahmaud Arbery a devenit un simbol al mişcării anti-rasiste Black Lives Matter.

Dimensiunea rasială a acestui caz, într-un stat încă marcat de rasism şi segregare, a fost mult timp trecută cu vederea în timpul procesului, care a durat mai bine de o lună, mai relatează AFP, citată de Agerpres. Cei trei sunt, de asemenea, inculpaţi pentru infracţiuni rasiste de către justiţia federală şi urmează să fie judecaţi în luna februarie.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...