Toamna aduce un nou val de restricții anti-COVID. Țările europene care au înăsprit măsurile pentru a limita răspândirea coronavirusului

Data publicării:
Pe o statuie din franta, o persoana a pus o masca de protectie
Foto: Guliver / Getty Images

Portugalia introduce noi reguli anti-COVID. Adunările mai mari de zece persoane sunt interzise şi se impun limite de socializare. E interzis şi consumul băuturilor alcoolice mai târziu de ora 20.00. În cele mai mari oraşe, Lisabona şi Porto, vor fi implementate reguli speciale, scrie Reuters.

Oamenii vor merge în ture la locul de muncă, transportul public va fi limitat, iar restaurantele şi cafenelele de lângă şcoli vor servi doar grupuri de maxim patru oamenil la masă, scrie Mediafax. Portughezii înţeleg riscurile, dar spun că nu pot trăi în panică şi vor să îşi continue viaţa. Cazurile de COVID din Portuglia au ajuns la un număr record, fiind peste 600 de infectări într-o zi.

„Suntem precauţi, purtăm mască, folosim dezinfectant, dar ar trebui să continuăm să ne trăim vieţile. Să ne izolăm nu e o soluţie, nu e o soluţie pentru sănătatea noastră mentală, aşa că trebuie să continuăm să trăim, în mod normal”, este de părere o localnică.

Şi Austria a ajuns la peste 500 de cazuri pe zi. Măsurile se înăspresc şi aici. Masca devine obligatorie în toate spaţiile interioare, iar numărul participanţilor la evenimente e limitat. Cancelarul Austriei spune că nu se aşteaptă la o îmbunătăţire a situaţiei.

„Ne aşteptăm să avem nevoie de aceste măsuri cel puţin pe perioada iernii. Şi nu putem promite că nu vom impune şi altele. Obiectivul e acela de a preveni carantina”, a declarat Sebastian Kurz, cancelarul Austriei.

Întâlnirile între prieteni sau familii vor fi interzise în Birmingham, al doilea oraş ca mărime din Marea Britanie, din cauza creşterii numărului de cazuri de COVID-19, au declarat vineri autorităţile locale, în condiţiile în care epidemia ia amploare în toată ţara

Editor: Cristina Iancu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...