Tensiuni reaprinse la granița dintre India și China: Sunt soldați răniți, după ce trupele celor două țări s-au luptat

Data publicării:
Arunachal Pradesh india armata
India spune că forțele sale s-au luptat cu trupele chineze într-o zonă disputată de-a lungul graniței, în sectorul Tawang din statul Arunachal Pradesh. Foto: Profimedia Images

India spune că forțele sale s-au luptat cu trupele chineze într-o zonă disputată de-a lungul graniței, prima astfel de confruntare de mai bine de un an, transmite BBC.

Cele două națiuni au lucrat la detensionarea relațiilor de când o luptă importantă între ele a ucis cel puțin 24 de soldați în 2020.

Însă luni armata Indiei a spus că vineri a existat o confruntare în sectorul Tawang din statul Arunachal Pradesh, la extremitatea estică a Indiei.

Ambele părți au fost implicate cu câțiva soldați care au fost ușor răniți.

China nu a comentat informația. Însă Reuters a relatat citând o sursă din armata Indiei că cel puțin șase soldați indieni au fost răniți.

„Ambele părți s-au detașat imediat din zonă”, a spus armata Indiei.

Aceasta a adăugat că comandanții de ambele părți au ținut o ședință imediat după „pentru a restaura pacea și liniștea”.

China și India împart o graniță disputată de 3.440 de km – numită Linia de Control Efectiv, care este prost demarcată. Prezența râurilor, lacurilor și calotei de zăpadă înseamnă că linia se poate muta. Soldații de fiecare parte – reprezentând două dintre cele mai mari armate din lume – se înfruntă în mai multe puncte.

Tensiunile uneori escaladează în lupte. Însă ambele părți au încercat să dezescaladeze situația de când a avut loc o mare bătălie în iunie 2020 în Valea Galwan din regiunea Ladakh spre vest, unde 20 de soldați indieni și cel puțin patru soldați chinezi au murit.

Acea bătălie – purtată cu bețe și bâte, și nu arme – a fost prima confruntare fatală dintre cele două părți în zonă din ultimii 45 de ani.

O altă dispută din ianuarie 2021 a produs de asemenea răniți de ambele părți. A avut loc de-a lungul graniței dintre China și statul indian Sikkim, care este între Bhutan și Nepal.

În septembrie, ambele state au agreat să se detașeze dintr-o zonă disputată de-a lungul regiunii vestice de graniță din Himalaya, ambele țări începând de atunci să-și retragă trupele.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...