Țara care a interzis cuvântul „coronavirus” le cere acum oamenilor să poarte maști ca să se ferească de „praf”

Data actualizării: Data publicării:
Turkmen President Berdymukhammedov Meets South Korean President Park
Foto: GettyImages

Autorităţile din Turkmenistan le-au recomandat luni locuitorilor să poarte mască împotriva prafului şi să respecte o distanţă socială, insistând în acelaşi timp că această ţară din Asia Centrală rămâne ferită de pandemia de coronavirus, relatează AFP.

Anunţul a fost făcut după venirea în ţară, săptămâna trecută, a unei delegaţii a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), însărcinată cu evaluarea reacţiei autorităţilor la epidemie în această ţară, una dintre cele mai închise din lume.

Guvernul repetă permanent că Turkmenistanul nu a fost lovit de noul coronavirus, în ciuda unor cazuri de pneumonii raportate de media străine, informează Agerpres.

Într-un comunicat publicat luni de agenţia de presă publică, Ministerul Sănătăţii turkmen a făcut apel la populaţie să poarte măşti din cauza "concentrărilor puternice de praf" din aer.

"Se recomandă cu fermitate ca toată lumea să folosească un echipament de protecţie individuală pentru a proteja căile respiratorii superioare", a subliniat ministerul.

Autorităţile au făcut de asemenea apel la locuitori să respecte o distanţă socială de un metru, fără a oferit totuşi explicaţii.

Şoferii turkmeni de autobuz şi taxi sunt obligaţi încă de săptămâna trecută să poarte mască în timpul serviciului.

În ultimele luni, mii de persoane au luat parte în Turkmenistan la mari adunări publice, fără a purta mască sau mănuşi.

În iunie, OMS a recomandat purtatul măştii în transportul public şi în alte locuri unde este imposibil să se respecte distanţarea socială.

Luna trecută, diplomaţia turkmenă a calificat drept 'informaţii false' un mesaj al amabasadei SUA la Aşgabat care le atrăgea atenţia cetăţenilor săi asupra unor posibile cazuri de bolnavi de COVID-19 în această ţară.

La finalul lunii martie, autoritățile din Turkmenistan au interzis cuvântul „coronavirus”, încercând să blocheze toate informațiile despre pandemie.

Editor web: V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...