Luptătorii talibani se apropie de capitala afgană Kabul, iar înaintarea lor rapidă nu dă semne de încetinire. Încă un oraș din Afganistan a căzut, sâmbătă, în mâinile talibanilor, fără luptă însă. Mazar-i-Sharif era ultimul oraș important din nordul țării aflat încă sub controlul guvernului. Urmare a acestor evenimente, președintele american Joe Biden a autorizat trimiterea de trupe suplimentară în capitala afgană.
ACTUALIZARE ORA 2:00. Președintele Joe Biden a anunțat sâmbătă că autorizează desfășurarea a încă 1.000 de soldați suplimentari în Afganistan.
Șeful Casei Albe a motivat că vrea să se asigure că va fi o „retragere ordonată și sigură” a personalului american și a altor membri ai personalului țărilor aliate, precum și o evacuare sigură și ordonată a afganilor care au ajutat trupele americane și a celor care se află în pericol din cauza avansului talibanilor, relatează CNN.
În total, SUA vor avea 5.000 de soldați în teren.
Cei 1.000 de soldați suplimentari trimiși la Kabul se află deja în țară, potrivit unui oficial al apărării. Un batalion de 1.000 de soldați din Divizia 82 aeropurtată a fost redirecționat către Kabul, în locul poziției inițiale de așteptare din Kuweit. 4.000 de soldați urmau să meargă în Kuweit, pentru a fi folosiți în caz de nevoie.
Pentagonul anunțase anterior că 3.000 de soldați suplimentari sunt pe drum către Afganistan. Cea mai mare parte a trupelor sunt așteptate să sosească la Kabul până la sfârșitul weekendului. În capitala afgană sunt deja prezenți 650 de soldați americani.
Joe Biden: Armata afgană „nu poate sau nu vrea” să-şi apere propria ţară
Joe Biden i-a avertizat pe talibani că orice acţiune care ar pune în pericol cetăţenii americani sau misiunea SUA va primi un răspuns militar „rapid şi puternic”.
Pe de altă parte, potrivit Agerpres, el şi-a apărat decizia de a pune capăt celor 20 de ani de război în Afganistan, reafirmând că încă un an sau cinci ani de prezenţă militară americană nu ar fi făcut nicio diferenţă, atunci când armata afgană „nu poate sau nu vrea să-şi apere propria ţară”.
„Sunt al patrulea preşedinte care conduce o prezenţă militară americană în Afganistan - doi republicani, doi democraţi”, a conchis el. „Nu voi lăsa acest război pentru un al cincilea”, a adăugat preşedintele SUA.
Știrea inițială:
Mai mult de un sfert de milion de persoane au fost deja nevoite să se refugieze din calea talibanilor. Mulți dintre cei care au fugit din calea lor s-au îndreptat tocmai spre Kabul, în speranța că aici vor găsi siguranță.
Femeile din zonele capturate au povestit că au fost forțate să poarte burka, iar militanții ar fi bătut și biciuit oameni pentru încălcarea regulilor sociale, relatează BBC.
Insurgenții controlează de-acum majoritatea capitalelor de provincie și peste două treimi din teritoriul afgan, iar talibanii au ajuns extrem de aproape de Kabul, la circa 11 kilometri de sudul capitalei.
Președintele țării, Ashraf Ghani,le-a promisoamenilor că armata se mobilizează, dar până acum rezistența a fost minimă.
De altfel, surse din forțele de securitate și refugiați din orașele cucerite spun că, de multe ori, forțele statului nici nu luptă, ci pur și simplu predau controlul către talibani.Potrivit experților, acest lucru se întâmplă NU pentru că armata afgană ar duce lipsă de luptători buni. Explicația stă mai mult în corupția și incompetența din ministerele Apărării și Internelor, care nu își plătesc cu lunile oamenii din prima linie. În multe zone, soldații și polițiștii nu primesc hrană, apă, arme și muniții adecvate, pentru că liniile de aprovizionare sunt deturnate, produsele sunt furate și vândute pe piața neagră. O parte ajung chiar la talibani.
Sâmbătă, președintele afgan s-a adresat națiunii și a declarat că poartă discuții intense cu aliații regionali și internaționali, dar existau în același timp și speculații că și-ar putea anunța demisia.
Soldații americani aflați acum la Kabul spun că vor putea transporta pe calea aerului mii de persoane pe zi. De asemenea, 600 de soldați britanici urmează să sosească în capitala afgană în acest weekend pentru a ajuta la retragerea cetățenilor britanici, dar și la relocarea afganilor care au ajutat forțele britanice și care acum riscă represalii din partea talibanilor.
Alte țări occidentale se străduiesc, de asemenea, să își evacueze cetățenii, reducându-și prezența în Afganistan și, în unele cazuri, închizându-și cu totul ambasadele.
O serie de orașe au negociat capitularea cu talibanii, dar nu există semne că acest lucru se va întâmpla la Kabul, potrivit BBC.
Capitalele a încă două provincii, Paktika și Kunar, au căzut sâmbătă în mâinile militanților. Imagini din orașul Assadabad, din Kunar, au arătat oameni fluturând pe străzi steagul talibanilor. Ulterior, oficialii locali au declarat că și orașul Mazar-e-Sharif - al patrulea oraș ca mărime din Afganistan - a căzut fără luptă.
„Talibanii au preluat controlul asupra orașului Mazar-i-Sharif”, a declarat Afzal Hadid, șeful consiliului provincial Balkh. El a spus că soldații guvernamentali și-au abandonat echipamentul și s-au îndreptat spre granița cu Uzbekistan.
De altfel, ONU a făcut apel la țările vecine să își mențină granițele deschise pentru ca refugiații să poată fi în siguranță. Secretarul general al ONU, António Guterres, a recunoscut că situația scapă de sub control.
În 2001, după atentatele din 11 septembrie, forțele aliate conduse de SUA i-au îndepărtat pe talibani de la conducerea Afganistanului. „Creierul” atentatelor, liderul Al-Qaida, Osama bin Laden, se afla în această țară. Au urmat 20 de ani de ocupație și operațiuni militare: SUA și aliații au monitorizat alegerile și au pregătit forțele de securitate afgane, dar talibanii au continuat să lanseze atacuri.
În cele din urmă, SUA au încheiat un acord cu talibanii: se vor retrage, dacă militanții vor fi de acord să nu ajute grupurile teroriste. Însă discuțiile dintre talibani și guvernul afgan au eșuat. Forțele conduse de SUA s-au retras în acest an, iar talibanii au recucerit rapid cea mai mare parte a țării.