Talibanii au cucerit două noi districte în Afganistan

Data actualizării: Data publicării:
profimedia-0612405387
Lupte între forţele de securitate afgane şi talibani în provincia Laghman, mai 2021. Foto: Profimedia Images

Talibanii au cucerit încă două districte în Afganistan. Astfel, de la începutul retragerii trupelor NATO din Afganistan, la 1 mai, un număr de 17 districte afgane au căzut sub controlul talibanilor, informează DPA. De asemenea, talibanii au făcut un apel către „toate trupele străine” din Afganistan să părăsească această ţară odată cu trupele americane, a căror retragere se va încheia până pe 11 septembrie, conform AFP.

Ultimele două districte cucerite, după lupte cu trupele guvernamentale, sunt Tolak, în provincia vestică Ghor, şi Zara, în provincia din nord Balkh. În cel din urmă, forţele afgane se aflau de mult timp sub asediul talibanilor, care le tăiaseră recent aprovizionarea cu apă.

„Prezenţa oricăror trupe străine în patria noastră, indiferent de numele lor, este inacceptabilă pentru poporul afgan şi Emiratul islamic”, au precizat talibanii într-un comunicat.

Avertismentul survine după ce Turcia a propus săptămâna acesta, menţinerea unor trupe străine pe teritoriul afgan pentru asigurarea securităţii aeroportului din Kabul.

Conform talibanilor securitatea aeroporturilor şi a reprezentanţelor diplomatice trebuie să fie responsabilitatea afganilor şi „nimeni nu trebuie să spere la menţinerea unei prezenţe militare sau de securitate” în Afganistan.

Demararea procesului de retragere a trupelor NATO din Afganistan a început la 1 mai 2021, după ce miniştrii apărării şi de externe ai ţărilor alianţei au decis ca toți militarii din Afganistan să fie retrași până pe 11 septembrie.

Decizia de retragere a trupelor a fost propusă de președintele Statelor Uunite ale Americii, Joe Biden. Data de 11 septembrie este una simbolică. În 2001 au avut loc atentatele în care au fost distruse turnurile gemene, iar Statele Unite au trimis atunci primele trupe în Afganistan. În cei 19 ani de participare cu trupe în această ţară, România a pierdut 27 de militari şi alţi peste 200 au fost răniţi.

Editor : M.L.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce meserie inedită are acum Alex Pruitt, actorul din Singur acasă 3. Este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...