Sute de australieni au primit rezultate false la testul de depistare a COVID-19

Data publicării:
Un medic face un test anti-COVID în cadrul unei clinici de testare drive-through
Eroarea laboratorului din Sydney a apărut din cauza creșterii numărului de teste efectuate în ultima perioadă. Australia se confruntă cu mii de cazuri noi de coronavirus, pe măsură ce varianta Omicron se răspândește în toată țara. Foto: Profimedia Images

Sute de australieni au primit rezultate false la testele de depistare a coronavirusului făcute de un laborator din Sydney. Ei au fost anunțați că rezultatul testelor a fost negativ, cu toate că aceștia se îmbolnăviseră de COVID-19, informează BBC.

Eroarea, care a avut loc în perioada Crăciunului, s-a datorat unei „erori de procesare a datelor”. Laboratorul SydPath și-a cerut scuze și a spus că greșeala, care a afectat 886 de oameni, a fost posibilă din cauza volumului „fără precedent” de teste efectuate.

Unii dintre cei afectați au spus că din cauza rezultatelor eronate s-ar putea să-i fii infectat și pe alți membri ai familiei pentru că nu știau că au COVID-19. Incidentul a avut loc în contextul în care Australia se confruntă cu tot mai multe infectări cu noua variantă super-contagioasă Omicron, care s-a extins în toate statele și teritoriile țării.

Inițial, laboratorul din Sydney a recunoscut că 400 de oameni au fost informați în mod eronat, chiar de Crăciun, că rezultatul testelor lor a fost negativ, deși aveau COVID-19. Mai târziu, SydPath a anunțat că alte sute de oameni au primit rezultate negative cu toate că probele lor nu fuseseră încă evaluate. Marți, 486 de oameni din acest grup au fost confirmați ca fiind pozitivi.

Australienii care au primit rezultatele greșite se tem pentru cei dragi, pe care se poate să îi fi infectat neștiind că au COVID-19

În cea mai recentă declarație, laboratorul din Sydney spusese că a făcut trecerea de la un sistem automat la unul manual, din cauza creșterii volumului de muncă.

„Din păcate... a fost făcută o simplă eroare de procesare a datelor care a dus la emiterea unor rezultate greșite”, se mai spunea în declarație. SydPath a spus că a trecut din nou la sistemul automatizat și că va reduce numărul de teste pe care le va procesa pentru a menține calitatea testelor.

O localnică din Sydney care a fost afectată de eroarea laboratorului a spus că este foarte îngrijorată pentru familia sa. „Asta mă sperie și mă îngrijorează. Dacă nepoții mei sunt pozitivi, eu sunt de vină pentru că i-am infectat (neintenționat)”, a spus ea.

Laboratoarele de testare a COVID-19 din Australia se confruntă cu foarte multe cereri în ultimul timp, ceea ce a dus la situația în care mulți oameni au fost refuzați când au venit să se testeze din cauză că se depășise capacitatea maximă pe care o puteau suporta clinicile.

Un australian a fost arestat după ce s-a distrat într-un club de noapte cu toate că știa că are COVID-19

Alți oameni s-au plâns de timpul foarte îndelungat de așteptare a primirii rezultatelor. În ultima săptămână au fost făcute în jur de 145.000 de teste pe zi doar în statul New South Wales din Australia – cu o săptămână în urmă, media de teste pe zi era de 117.000.

Australia s-a văzut nevoită să reintroducă o parte din restricțiile la care renunțaseră în prima parte a lunii decembrie, inclusiv purtarea obligatorie a măștii.

Într-un eveniment separat din statul australian învecinat, Australia de Sud, un tânăr de 19 ani a fost arestat în Adelaide după ce a petrecut într-un club de noapte cu toate că fusese informat că are COVID-19, informează Agerpres.

Tânărul riscă o amendă de 20.000 de dolari australieni (aprox. 13.000 de euro) sau închisoare pentru doi ani.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Lege pentru românii cu casa la curte: Vecinii pot cere demolarea și...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu, reacție după ce Silviu Prigoană a fost înmormântat în secret: „Sunt în stare de șoc!”
Pro FM
Iubita lui Julio Iglesias Jr., trup de zeiță într-o rochie scurtă, cu un decolteu imposibil de ignorat. Fanii...
Film Now
Ellen Pompeo, pe străzile din LA, într-o zi obișnuită, când nu îmbracă uniforma medicală în serialul „Grey's...
Adevarul
Putea fi salvat adolescentul care a murit așteptând o ambulanța? Chirurg pediatru: „Nu mai e de competența...
Newsweek
200.000 pensionari vor încasa 2 pensii în luna decembrie. Casa ce Pensii spune motivul.
Digi FM
Ce face acum Adrian Țuțu, primul câștigător "Românii au talent", la 13 ani de când lua premiul de 120.000 de...
Eva Longoria
Eva Longoria a mărturisit că familia ei nu mai trăiește în SUA. „Majoritatea americanilor nu sunt atât de...
Digi Animal World
Ce fel de stăpân de câine ești? Oameni de știință au descoperit trei categorii de proprietari
Film Now
Cum a reacționat Dwayne „The Rock” Johnson când o femeie i-a spus că are cancer în stadiu terminal. Imaginile...
UTV
Celine Dion si Jennifer Lopez au stralucit pe scena show-ului aniversar Elie Saab in Arabia Saudita – 45 de...