Sute de adepți QAnon s-au strâns în Dallas, așteptând ca JFK, mort din 1963, să-și facă apariția și să-l proclame pe Trump președinte

Data actualizării: Data publicării:
grup de oameni adunați pe marginea unei străzi
Adepții QAnon s-au adunat în Dallas, „în așteptarea lui JFK”. Foto: Captură Twitter

Sute de adepți ai conspirației QAnon din SUA s-au adunat, miercuri, în Dallas, convinși fiind că fostul președinte John F. Kennedy, asasinat în 1963, și fiul acestuia, mort din 1999, își vor face apariția și vor anunța că Donald Trump va fi reînvestit ca președinte. Susținătorii QAnon au fost dezamăgiți când „profeția” nu s-a împlinit.

Conform celei mai noi conspirații a cultului de susținători ai lui Donald Trump, QAnon, fostul președinte american John Fitzgerald Kennedy, asasinat, în 1963, și fiul său, JFK Jr. și el decedat de peste 20 de ani, ar fi urmat să apară, miercuri, la ora 11:55, pe Dealey Plaza, acolo unde JFK a fost asasinat în 1963. Conspiraționiștii erau convinși că fostul președinte și fiul său urmau să anunțe reînvestirea în funcție a lui Donald Trump și că JFK Jr. urma să devină vicepreședintele lui Trump. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Susținătorii QAnon spun că actualul guvern SUA este ilegal din 1871, „de când a fost transformat în corporație” și că „ultimul președinte al republicii a fost Ulysses S. Grant”.  

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Noua conspirație vine în continuarea unor teorii mai vechi care au apărut constant în lunile care au urmat înfrângerii lui Trump în alegerile din 2020. Dacă, inițial, conspiraționiștii susțineau doar că „alegerile din 2020 au fost fraudate”, pe parcurs, ei au devenit tot mai rupți de realitate, susținând apoi că „Donald Trump a marcat buletinele de vot pentru a-i demasca pe democrați”, sau că Trump se ascunde dar că „va reveni la putere în martie 2021”. Când martie 2021 a trecut, iar „profeția” nu s-a împlinit, conspiraționiștii au ales o nouă dată - „august 2021”.

Un an de conspirații

În 4 noiembrie 2020, la puțin timp după ce secțiile de vot se închiseseră în majoritatea statelor americane, Donald Trump se declara câștigător în alegeri, deși nu fuseseră anunțate decât rezultatele parțiale, fără voturile prin corespondență.

Anterior, unii analiști, experți de politică americane și surse din media avertizaseră că numărătoarea va dura semnificativ mai mult decât la alte alegeri, în contextul în care numărul de votanți prin corespondență crescuse semnificativ, din cauza pandemiei de coronavirus.

De asemenea, era de așteptat ca voturile prin corespondență să fie în majoritatea lor covârșitoare voturi pentru democrați, în contextul în care republicanii duseseră un război dur și o campanie de dezinformare masivă împotriva votului prin corespondență.

Însuși Donald Trump se pregătise pentru momentul în care urma să acuze frauda cu mai multe luni în urmă, criticând cu fiecare ocazie sistemul de vot prin corespondență, deși nu exista absolut nicio dovadă că acesta ar fi susceptibil în mod particular la fraudare.

Experții au avertizat cu privire la acest posibil „miraj roșu” în care în noaptea alegerilor va părea că Donald Trump și-a asigurat un nou mandat cu procente covârșitoare în state competitive, însă că avantajul său se va disipa din momentul în care se vor număra voturile prin corespondență, despre care se prevedea, în mod corect, că vor înclina balanța în favoarea lui Biden.

Cele două săptămâni care au urmat până ce a devenit clar că Biden câștigase alegerile în mai multe state esențiale, inclusiv în Georgia și Arizona, tradițional votante ale republicanilor, au reprezentat momentul de început al principalelor teorii ale conspirației privind alegerile prezidențiale din 2020, iar de atunci, conspirațiile au continuat să apară constant printre membrii cultului Trump. 

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
În cel mai scump restaurant din lume trebuie să mănânci stând pe jos, iar...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”