Suspectul bănuit de trădarea Annei Frank, identificat cu ajutorul unor tehnici moderne de investigație

Data publicării:
Portret al Annei Frank
Annelies Marie „Anne” Frank a fost o fată evreică germană, care și-a pierdut cetățenia germană în exilul neerlandez și care a căzut victimă genocidului nazist din cel de-al Doilea Război Mondial. Este cunoscută datorită jurnalului pe care l-a ținut în ascunzătoarea din Amsterdam, înainte de a fi arestată. Foto: Getty Images

O investigaţie condusă timp de şase ani în cazul nerezolvat privind trădarea Annei Frank a identificat un suspect surprinzător care ar fi dat-o pe mâna naziştilor pe celebra autoare a unui jurnal pe care l-a ţinut timp de doi ani în ascunzătoarea sa din Amsterdam şi care a murit într-un lagăr de concentrare în 1945, relatează luni Reuters.

O persoană relativ necunoscută, notarul evreu Arnold van den Bergh, a fost identificat de o echipă de investigatori din care a făcut parte fostul agent FBI american Vincent Pankoke, alături de circa 20 de istorici, criminalişti şi specialişti în baze de date.

La mai bine de 75 de ani după ce naziştii au luat cu asalt anexa din Amsterdam, cercetătorii au concluzionat că Van den Bergh a fost foarte probabil cel care a trădat familia Frank pentru a-şi salva propria familie, a declarat Pieter van Twisk, membru al echipei de cercetare, pentru cotidianul olandez NRC.

Anne Frank a fost descoperită pe 4 august 1944, după doi ani petrecuţi în ascunzătoare. Miep Gies, una dintre ajutoarele familiei, a păstrat în siguranţă jurnalul Annei Frank până când a fost publicat de tatăl acesteia, Otto, în 1947, la doi ani după ce ea a murit în lagărul de la Bergen Belsen, la vârsta de 15 ani.

Antrenând imaginaţia a milioane de cititori din întreaga lume, jurnalul Annei Frank  a fost tradus în 60 de limbi.

Încercarea de a identifica trădătorul nu a avut ca scop urmărirea penală, ci rezolvarea unuia dintre cele mai importante mistere din Olanda, care s-au petrecut în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Pe baza tehnicilor de cercetare Big Data a fost întocmită o dată de baze cu liste de colaboratori nazişti, informatori, documente istorice, dosare ale poliţiei şi cercetări anterioare în vederea descoperirii unor noi piste, transmite Agerpres.

Citește și: Amintirile dureroase pe care le stârnește un monument recent inaugurat în Amsterdam

Zeci de scenarii şi locaţii ale suspecţilor au fost vizualizate pe o hartă pentru identificarea unui trădător, pe baza cunoştinţelor despre ascunzătoare, a motivului şi a oportunităţii.

Constatările noii cercetări urmează să fie publicate într-o carte semnată de autoarea canadiană Rosemary Sullivan, intitulată The Betrayal of Anne Frank” (Trădarea Annei Frank), care va fi lansată marţi.

Zeci de suspecţi au fost numiţi în ultimele decenii, însă până acum nu au mai fost utilizate asemenea tehnici moderne de investigare pentru identificarea unui suspect.

Citește și: Cercetătorii au descoperit pasaje indecente în Jurnalul Annei Frank

Editor : M.D.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ceva ascuns în centrul Pământului ar putea schimba durata zilelor. Descoperirea care pune...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...