Două surori ale numărului 2 în mişcarea teroristă palestiniană Hamas, Saleh al-Arouri, ucis pe 2 ianuarie în Liban într-un atac atribuit Israelului, au fost arestate de armata israeliană în noaptea de sâmbătă spre duminică, a anunţat o asociaţie de sprijin pentru deţinuţii palestinieni.
Armata israeliană a confirmat arestarea celor două femei în „satul Aroura”, din apropiere de Ramallah, pentru „incitare la terorism contra statului Israel”.
Dalal al-Arouri (52 de ani) şi Fatmah al-Arouri (47 de ani) au fost arestate la domiciliul lor, a precizat Clubul deţinuţilor palestinieni, potrivit AFP, preluată de Agerpres.
În vârstă de 57 de ani, Saleh al-Arouri, unul dintre fondatorii aripii armate a mişcării islamiste palestiniene, a fost ucis de o lovitură aeriană în suburbiile capitalei libaneze Beirut. Moartea acestui lider terorist a amplificat îngrijorările privind extinderea conflictului israeliano-palestinian în regiune.
Potrivit asociaţiei citate, începând din 7 octombrie armata israeliană a arestat 5.900 de persoane în Cisiordania.
Războiul din Fâşia Gaza a fost declanşat de un atac terorist brutal şi de o amploare fără precedent comis de militanţi Hamas în sudul Israelului, pe 7 octombrie. Atacul s-a soldat cu aproximativ 1.200 de morţi şi răpirea a circa 250 de persoane care au fost duse în Fâşia Gaza.
24.000 de morți în Gaza (Ministerul Sănătății)
Israelul a răspuns cu lovituri aeriene masive şi cu o ofensivă terestră lansată în 27 octombrie. În timpul unei încetări temporare a focului în noiembrie, din Fâşia Gaza au fost eliberaţi 105 ostatici în schimbul unui număr de 240 de deţinuţi palestinieni aflaţi în închisori israeliene.
Duminică, Ministerul Sănătăţii condus de Hamas a anunţat că 23.968 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 60.582 au fost rănite în Fâşia Gaza în timpul ripostei armatei israeliene după 7 octombrie.
Potrivit biroului de presă al Hamas, peste 100 de persoane au fost ucise în bombardamentele israeliene efectuate sâmbătă noaptea în enclava palestiniană, în special la Khan Younes (sud).
Brigăzile Al-Qassam, aripa armată a Hamas, au afirmat că au distrus un tanc israelian, evocând lupte mai ales la Al-Maghazi, Deir Al-Balah (centru) şi Khan Younes.
Armata israeliană a declarat în ultimele zile că acţiunile sale contra Hamas se vor concentra în următoarea perioadă pe partea de sud a Fâşiei Gaza. Situaţia umanitară din această zonă este agravată de lipsa de alimente, medicamente şi carburant existentă în întreaga enclavă palestiniană.
Editor : B.P.