Summit G7 la Hiroshima. Joe Biden nu va prezenta scuze Japoniei pentru bombele atomice din 1945

Data publicării:
US President Joe Biden (left) and Fumio Kishida (R) Japan's Prime Minister shake hands
Joe Biden a fost primit de premierul japonez Fumio Kishida. Foto: Profimedia

Preşedintele american Joe Biden nu intenţionează să prezinte scuze în numele Statelor Unite pentru folosirea bombei atomice la Hiroshima în 1945, a declarat consilierul său de securitate naţională, Jake Sullivan. Joe Biden participă la summitul G7, care are loc în oraşul bombardat de SUA în urmă cu 78 de ani.

„Preşedintele nu va face o declaraţie în Parcul Memorialului Păcii. El va participa cu ceilalţi lideri ai G7 la o depunere de coroane şi la alte câteva evenimente”, le-a spus Sullivan reporterilor la bordul avionului prezidenţial american Air Force One, înaintea sosirii în Japonia joi, potrivit agențiilor Kyodo și EFE, preluate de Agerpres.

Întrebat direct despre posibile scuze, Sullivan a răspuns cu un scurt „Nu”. Acesta nu este un moment bilateral între SUA şi Japonia, a adăugat el.

Biden, „ca unul din liderii G7, îşi va arăta respectul atât faţă de istorie, cât şi faţă de prim-ministrul (japonez Fumio) Kishida, care este din Hiroshima” şi o reprezintă ca deputat, a mai spus Sullivan.

Joe Biden va participa de vineri, aşa cum era programat, la summitul G7 de trei zile, după ce a anulat în ultimul moment alte escale planificate pentru a reveni în SUA pentru negocierile privind ridicarea plafonului datoriei.

Bomba de la Hiroshima

O bombă atomică lansată de aviaţia americană la 6 august 1945 a devastat Hiroshima, omorând pe loc, după estimări, 70.000 de oameni şi alţi 70.000-80.000 în lunile următoare.

O a doua bombă a fost aruncată asupra oraşului Nagasaki trei zile mai târziu, pe 9 august.

Joe Biden este al doilea preşedinte american în funcţie, după Barack Obama în mai 2016, care vizitează Hiroshima.

Obama s-a întâlnit atunci cu supravieţuitori şi a chemat la o lume fără arme nucleare, însă nu a prezentat scuze.

Summit G7 la Hiroshima

Biden a aterizat joi la baza americană de la Iwakuni, situată la 50 km sud-vest de Hiroshima, după care a avut discuţii tete-a-tete cu Kishida pentru a reconfirma tăria alianţei dintre cele două state.

El urmează să viziteze Muzeul Memorial al Păcii de la Hiroshima împreună cu ceilalţi lideri ai G7 înaintea startului discuţiilor. Acestea se vor axa pe probleme globale cheie, de la războiul Rusiei împotriva Ucrainei, la lanţurile de aprovizionare şi energia curată până la inteligenţa artificială şi dezarmarea nucleară.

Potrivit lui Sullivan, vor fi abordate de asemenea preocupări şi probleme legate de China. „Cred că veţi vedea o aliniere şi convergenţă în jurul principiilor fundamentale ale abordării noastre cu privire la China”, a spus el.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Traseul vortexului polar în România. Județele care urmează să fie lovite de ninsori
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
570 lei în plus la pensie timp de 6 luni pentru anumiți pensionari. Cum intri în posesia banilor?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
macron face declarații
Macron i-a numit „complet idioţi” pe liderii unei ţări, declanșând un conflict diplomatic. De la ce a pornit...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...