Rusia începe producția în masă de adăposturi antiatomice mobile „KUB-M” rezistente la radiații nucleare

Data publicării:
kub m rusia
Unitatea „KUB-M” standard găzduiește 54 de persoane. Sursa foto: X

Rusia a început producția în masă de adăposturi antiatomice mobile care pot proteja împotriva unei varietăți de amenințări provocate de om și dezastre naturale, inclusiv radiații nucleare și unde de șoc, a declarat institutul de cercetare al Ministerului de Urgență, informează Reuters.

Adăpostul „KUB-M” arată ca un container de transport armat. Poate oferi o anumită protecție împotriva radiațiilor, schije, resturi și incendii și poate fi desfășurat în vastul permafrost nordic al Rusiei, potrivit institutului de stat.

Unitatea standard găzduiește 54 de persoane, dar pot fi adăugate module suplimentare, a spus institutul.

Russia's portable nuclear shelter
Adăpost „KUB-M” / sursa foto: Profimedia Images

Războiul din Ucraina intră în ceea ce unii oficiali spun că ar putea fi faza finală - cea mai periculoasă - pe măsură ce forțele Moscovei avansează cu cel mai rapid ritm din primele săptămâni ale conflictului din 2022, iar Occidentul încearcă să susțină Ucraina.

Institutul nu a legat mutarea de nicio criză actuală, deși anunțul a venit exact în momentul în care administrația președintelui american Joe Biden a fost de acord să permită Ucrainei să tragă rachete americane cu rază lungă în adâncul Rusiei.

Kremlinul a declarat luni că Rusia va răspunde la ceea ce a numit o decizie nesăbuită a administrației lui Biden și a avertizat că această mișcare va atrage Statele Unite direct în conflict.

Citește și Putin a modificat doctrina nucleară a Federației Ruse: Moscova va răspunde cu arme atomice dacă Ucraina atacă Rusia cu arme occidentale

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri