Succesiunea lui Charles agită sentimentul republican în fostele colonii din Caraibe. Activiștii cer înlăturarea monarhiei și reparații

Data publicării:
Charles și Elisabeta la balcon
Charles a devenit, de joi, Regele Marii Britanii și Irlandei de Nord și suveranul mai multor țări care au fost colonii sau dominioane în Imperiu Britanic, inclusiv țări din Caraiba sau Canada, Australia și Noua Zeelandă. Foto: Profimedia Images

Urcarea pe tronul Marii Britanii a lui Charles al III-lea a agitat tensiuni mai vechi în fostele colonii ale Imperiului în regiunea Caraibilor, acolo unde țările care încă îl mai au ca șef de stat pe suveranul britanic cer trecerea la republică și reparații din partea statului britanic, scrie Reuters.

Charles i-a urmat la tron mamei sale, Elisabeta a II-a, care a condus Marea Britanie și mai multe țări din Commonwealth vreme de 70 de ani. Regina murit joi după-amiază.

Prim-ministrul Jamaicăi a spus că țara sa va fi în doliu pentru Regină, iar omologul său din Antigua și Barbuda a ordonat ca steagurile să fie coborâte în bernă în ziua înmormântării suveranei.

În unele colțuri ale fostului Imperiu Britanic, însă, există dubii despre ce rol ar putea să mai aibă un monarh îndepărtat în secolul 21. La începutul acestui an, unii lideri ai Commonwealth-ului și-au exprimat nemulțumirea față de succesiunea de la Elisabeta la Charles, în cadrul unui summit la Kigali, în Rwanda. Din Commonwealth fac parte 54 de țări, toate foste colonii sau foste dominioane ale Imperiului Britanic, iar suveranul de la Londra prezidează, în mod tradițional organizația.

În timpul unui tur de opt zile, în martie, al prințului William, acum moștenitorul tronului, în Belize, Jamaica și Bahamas, au apărut o mulțime de cereri și solicitări ca Marea Britanie să plătească reparații pentru sclavie și să ofere scuze țărilor afectate.

„În condițiile în care rolul monarhiei se schimbă, ne așteptăm ca asta să fie o oportunitate pentru a avansa discuții despre reparații în regiunea noastră”, spune Niambi Hall-Campbell, cercetătoare care conduce Comitetul pentru Reparații Naționale din Bahamas.

Ea i-a transmis condoleanțe Regelui Charles și familiei Reginei și a precizat că actualul suveran a recunoscut „atrocitatea groaznică a sclaviei” la o ceremonie de anul trecut care marca trecerea de la monarhie la republică în Barbados.

Ea mai spune și că speră că Charles va deschide drumul spre o „dreptate a vremurilor noastre”. „Această dreptate nu poate fi decât reparatorie”, a mai spus ea.

Sentimentul republican crește în fostele colonii după moartea Reginei Elisabeta

O altă activistă pentru reparații istorice, din Jamaica, Rosalea Hamilton, a spus că comentariile lui Charles de la Conferința de la Kigali, despre părerea de rău personală, oferă „un grad de speranță că va învăța din istoria, că va înțelege impactul dureros pe care multe țări l-au îndurat până astăzi” și că va recunoaște nevoia pentru reparații.

Guvernul jamaican a anunțat, anul trecut, că intenționează să ceară Marii Britanii compensații pentru mutarea forțată a unui număr estimat de 600.000 de africani, transformați apoi în sclavi, și forțați să muncească pe plantațiile de trestie de zahăr sau banane. Prin aceasta, proprietarii de sclavi britanici s-au îmbogățit extraordinar.

„Celui care va prelua poziția va trebui să i se ceară să permită familiei regale să plătească reparații africanilor”, a spus David Denny, secretar general al Mișcării Caraibiene pentru Pace și Integrare.

„Ar trebui, cu toții, să lucrăm pentru îndepărtarea familiei regale de la vârful statelor noastre”, a mai adăugat el.

Un sondaj din august arăta că 56% dintre jamaicani sunt de acord cu renunțarea la suveranul britanic și trecerea la o formă de guvernământ republicană.

Mikael Philips, membru al opoziției în parlamentul jamaican, a semnat o moțiune în 2020 pentru abolirea monarhiei.

„Sper ca, așa cum prim-ministrul a spus într-una dintre exprimările sale, că va merge înainte mai repede cu abolirea atunci când vom avea un nou monarh”, a spus Phillips, joi.

Allen Chastanet, un fost prim-ministru din St. Lucia, acum lider al opoziției, a declarat pentru Reuters că susține „mișcarea generală” spre o republică la el în țară.

„În acest moment susțin ferm trecerea la republică”, a spus el.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Atunci când Marele Viscol a îngropat România: „Am încercat să ieșim, dar nu...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Gwen Stefani, dezvăluiri despre cele mai dificile momente din viața ei: „Cum te aduni? A părut o a doua șansă...
Film Now
De ce s-a mutat Matthew McConaughey din L.A. Doi ani nu a jucat deloc în filme: "Cel mai rebel gest al meu"
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Nu au existat bani pentru plata pensiei în decembrie. La ce artificiu a recurs guvernul? DOCUMENT
Digi FM
Colin Farrell, cuvinte de laudă după ce a filmat câteva zile la București: „Cele mai uimitoare cafenele!”...
Sediul Comisiei Europene.
CE aprobă schema de ajutoare de stat a României pentru sprijinirea întreprinderilor mari consumatoare de...
Digi Animal World
Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
Film Now
Matthew McConaughey, adevărul din spatele renunțării la comedii. Nici măcar o ofertă de 14,5 milioane $ nu...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...