„Succes istoric”. Țările ONU adoptă primul tratat de protejare a apelor internaţionale prin consens. Rusia se distanţează

Data publicării:
banc de pesti in ocean
Țările ONU adoptă primul tratat de protejare a apelor internaţionale prin consens. Rusia se distanţează. Foto: Profimedia

Statele membre ONU au adoptat luni primul tratat internaţional de protejare a apelor internaţionale, un acord considerat capital în contracararea ameninţărilor la adresa oceanului şi sănătăţii acestuia, vitală omenirii, relatează AFP, citată de News.ro.

„Acordul a fost adoptat”, a anunţat în aplauze preşedinta Conferinţei, Rena Lee, după adoptarea documentului - prin consens.

„Oceanul este forţa vitală a planetei noastre. Azi aţi insuflat o nouă viaţă şi o nouă speranţă ca oceanul să aibă o şansă să se lupte”, a spis secretarul general al ONU Antonio Guterres, care a salutat un „succes istoric”.

În pofoda adoptării, Rusia s-a „distanţat” de consens şi cataloghează anumite elemente ale textului drept „total inacceptabile”.

În martie, după 15 ani de negocieri - dintre care doar patru de negocieri oficiale -, statele membre ONU au reuşit să se pună de acord, după două săptămâni de negocieri maraton, în cea de a treia şi „ultima” sesiune de negocieri într-un an.

Textul, „îngheţat” pe fond atunci, a fost miniuţios examinat de către serviciile juridice şi tradus în cele şase limbi oficiale ale ONU.

În contextul în care ecosistemele marine sunt ameninţate de modificări climatice, poluări şi pescuit excesiv, ştiinţa a dovedit importanţa protejării întregului ocean, plin de o biodiversitate adesea microscopică şi care furnizează jumătate din oxigenul respirat de către omenire şi limitează încălzirea globală prin absorbirea unei părţi importante a dioxidului de carbon (CO2) emis de activităţile umane.

Apele internaţionale - sau marea liberă - încep acolo unde se opresc zonele economice exclusive (ZEE) ale statelor, la maximum 200 de mile nautice (370 de kilometri) de coastă şi nu se află sub jurisdicţia niciunui stat.

În pofida faptului că reprezintă aproape jumătate din suprafaţa planetei şi peste 60% dintre oceane, ele au fost mult timp ignorate în lupta de mediu, în favoarea zonelor de coastă şi a câtorva specii emblematice.

Instrumentul principal al acestui tratat este crearea unor zone maritime protejate în apele internaţionale.

În prezent, doar aproximativ 1% din apele internaţionale fac obiextul unor măsuri de conservare.

În decembrie, la Montréal, toate statele planetei s-au angajat să protejeze - până în 2030 - 30% dintre pământurile şi oceanele Terrei.

Odată cu adoptarea, „începe cursa ratificării, iar obiectul protejării a cel puţin 30% dintre oceane până în 2030 ne rămâne la îndemână”, comentează Chris Thorne de la Greenpeace.

Noul tratat privind „conservarea şi utilizarea durabilă a diversităţii biologice marine a zonelor care nu se află în jurisdicţia naţională” prevede, de asemenea, obligaţia realizării unor studii de impact asupra mediului a activităţilor avute în vedere în apele internaţionale.

Textul nu prevede o listă a acestor activităţi, însă ar putea fi vorba de la pescuit la transport, trecând prin eventuale activităţi controversate - precum exploatarea minieră submarină sau geoingineria - în vederea unei limitări a încălzirii globale.

Tratatul stabileşte principiul împărţirii beneficiilor resurselor genetice marine colectate în ape internaţionale, care a cristalizat tensiunile până în ultimul moment, în martie.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cea mai costisitoare reclamă din istorie a avut în decor o Dacia 1300 și protagoniști pe Zinedine, Beckham...
Digi FM
De 40 de ani împreună, la fel de îndrăgostiți. Goldie Hawn și Kurt Russell, fericiți în vacanța de Crăciun...
Pro FM
Dua Lipa, cerută în căsătorie de Crăciun, după un an de relație. Cine e logodnicul celei mai populare artiste...
Film Now
Nicole Kidman, spectaculoasă și la plajă, nu doar pe covorul roșu. Actrița de 57 de ani, impecabilă într-un...
Adevarul
Ce se întâmplă când dormi cu capul ridicat pe pernă. Beneficii neștiute și capcane ascunse
Newsweek
Ce șanse sunt ca pensia să fie îndexată cu 12% la 1 ianuarie? Veștile sunt proaste pentru pensionari
Digi FM
Denzel Washington a împlinit 70 de ani. Actorul cu carieră de legendă iubește aceeași femeie de peste patru...
Digi World
Ce culoare este pantoful din imagine? De ce unii văd roz, iar alții turcoaz
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Patrick Duffy, secrete din Dallas și prietenia imediată cu Larry Hagman: “I-am zis soției că mi-am cunoscut...
UTV
Dua Lipa, ceruta in casatorie de Craciun. Iubitul ei, Callum Turner, a facut pasul cel mare dupa un an de...