Virginia, primul stat din sudul Statelor Unite care a abolit pedeapsa cu moartea

Data publicării:
seringă cu substanță letală, langa o pereche de catuse
Virginia deţine recordul la numărul de execuţii pe teritoriul SUAFoto: Guliver/GettyImages

Virginia, care deţine recordul la numărul de execuţii pe teritoriul SUA, a devenit miercuri primul stat din fostul Sud segregaţionist care a abolit pedeapsa cu moartea, transmite Agerpres.

„Astăzi nu există loc pentru pedeapsa cu moartea în acest stat, în sud şi în această ţară”, a declarat guvernatorul democrat Ralph Northam în cursul unei ceremonii la închisoarea din Greensville, unde au avut loc până acum execuţiile. Abolirea pedepsei cu moartea este „ceea ce trebuie făcut”, a subliniat el.

„Nu poţi da această pedeapsă finală fără a fi 100% sigur că ai dreptate şi nu poţi da cuiva această pedeapsă finală ştiind că sistemul nu funcţionează la fel pentru toată lumea”, a explicat guvernatorul, subliniind că 296 dintre cei 377 de deţinuţi executaţi în secolul al XX-lea erau afro-americani.

După dezbateri foarte tensionate, cele două Camere ale statului Virginia au votat în favoarea unei legi pentru abolirea pedepsei cu moartea la începutul acestui an.

Virginia se alătură altor 22 de state americane în care pedeapsa cu moartea a fost deja abolită, însă decizia sa este cu atât mai simbolică cu cât niciun stat din fostul Sud segregaţionist nu a făcut încă acest pas.

Guvernatorul Northam a subliniat istoria „lungă şi complicată” a Virginiei, unde „rasismul şi discriminările din trecutul nostru se repetă astăzi în sistemul nostru'” judiciar.

Coloniştii europeni stabiliţi la Jamestown au pus în aplicare în 1608 ceea ce este considerată ca fiind prima execuţie pe teritoriu american, cel executat fiind un căpitan acuzat de spionaj.

De atunci, Virginia a executat 1.391 de condamnaţi, conform Centrului de informare privind pedeapsa cu moartea (DPIC), mai mult decât orice alt teritoriu american. Tot în Virginia au fost aduşi în 1619 primii sclavi din Africa.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri