Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că „incompetenţa” Chinei în gestionarea situaţiei create de epidemia de coronavirus a provocat o „crimă în masă mondială”, transmite Agerpres.
„Un nebun din China tocmai a publicat un comunicat care acuză pe toată lumea cu excepţia Chinei pentru virusul care a ucis sute de mii de persoane”, a postat pe Twitter liderul de la Casa Albă.
„Explicaţi-i vă rog acestui idiot că 'incompetenţa Chinei' şi nimic altceva, este ceea ce a provocat această crimă mondială în masă”, a adăugat Trump.
Comentariile sale au venit după ce China a afirmat că SUA încearcă să abată atenţia de la propriile erori ale Washingtonului în gestionarea crizei COVID-19.
Purtătorul de cuvânt al MAE chinez, Zhao Lijian, a spus că SUA încearcă să calomnieze China şi că a făcut un calcul greşit încercând să se folosească de China pentru a-şi evita propria responsabilitate.
Preşedintele chinez Xi Jinping a solicitat o evaluare independentă a răspunsului la pandemia de coronavirus sub conducerea Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii odată ce virusul va fi adus sub control şi a apărat modul în care Beijingul a gestionat pandemia.