SUA reexaminează drepturile omului. Cine conduce comisia specială înființată la Departamentul de Stat

Data actualizării: Data publicării:
mike pompeo mary ann glendon
Secretarul de Stat Mike Pompeo a numit-o pe Mary Ann Glendon, profesor universitar și militantă antiavort, la conducerea comisiei speciale pentru evaluarea drepturilor omului Foto: Guliver/Getty Images

Şeful diplomaţiei americane, Mike Pompeo, a anunţat luni înfiinţarea unei comisii în cadrul Departamentului de Stat care îl va consilia în ce priveşte drepturile omului în lume şi rolul lor în conturarea politicilor externe ale Statelor Unite, transmite dpa, preluată de Agerpres.

Comisia privind Drepturile Inalienabile va reexamina problema fundamentală a ceea ce defineşte un drept al omului, a precizat Mike Pompeo. El şi-a exprimat speranţa că viitoarea comisie va oferi „material intelectual” pentru „cea mai profundă reexaminare a drepturilor inalienabile” de la Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Documentul, semnat la ONU în 1948, a stabilit pentru prima dată drepturile umane fundamentale ce trebuie protejate la nivel global şi a afirmat că recunoaşterea drepturilor inalienabile este fundamentul libertăţii, justiţiei şi păcii în lume. Declaraţia a pus capăt ideii că statele pot fi abuzive cu cetăţenii lor fără a atrage atenţia sau fără repercusiuni.

Organizaţia Amnesty International, una din cele mai importante în domeniul apărării drepturilor omului, a criticat decizia Washingtonului şi a acuzat administraţia Trump că subminează drepturile individuale şi responsabilităţile guvernelor.

„Această administraţie a acţionat activ de la învestirea lui Trump pentru a nega şi refuza protecţii (garantate) de multă vreme de drepturile omului”, a arătat Joanne Lin, director în cadrul Amnesty International USA. „Dacă această administraţie ar vrea cu adevărat să sprijine drepturile oamenilor, ar utiliza cadrul global aflat deja în vigoare”, a menţionat Lin într-un comunicat.

O militantă antiavort reevaluează drepturile omului

Mike Pompeo a numit-o pe Mary Ann Glendon, profesor de drept la Harvard şi autoarea unei lucrări privind Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, la conducerea comisiei însărcinate să examineze modul în care SUA protejează drepturile omului şi rolul acestora în politica externă americană. Mary Ann Glendon este cunoscută însă ca una dintre liderele mişcării împotriva dreptului la avort, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Ea va conduce astfel o comisie a „drepturilor inalienabile” în cadrul Departamentului de Stat. Această comisie „trebuie să reflecteze la întrebarea fundamentală: ce înseamnă să spui sau să pretinzi că ceva este un drept al omului?”, a explicat Mike Pompeo, șeful diplomației americane. În opinia secretarului de stat american - un creştin evanghelic care îşi evocă adesea credinţa -, „instituţiile internaţionale, gândite şi construite pentru a apăra drepturile omului, s-au îndepărtat de misiunea lor iniţială”.

Mike Pompeo a subliniat totuşi diversitatea noii comisii, compusă din „experţi în drepturile omului, filosofi şi activişti, republicani, democraţi şi independenţi”. Printre ei figurează Katrina Lantos Swett, o democrată al cărei tată, Tom Lantos, a fost un opozant regimurilor dictatoriale.

Unii conservatori americani critică marile organizaţii pentru drepturile omului, reproşându-le apărarea drepturilor reproductive ale femeilor, a drepturilor homosexualilor sau egalităţii salariale.

Mary Ann Glendon, fostă ambasadoare americană la Sfântul Scaun, reprezenta Vaticanul la conferinţa ONU privind probemele femeilor la Beijing în 1995 când Hillary Clinton, pe atunci Prima Doamnă a SUA, a afirmat că „drepturile femeilor sunt un drept uman”. Profesoara universitară criticase accentul pus de conferinţă asupra politicilor de contracepţie în ţările în curs de dezvoltare.

După alegerea lui Donald Trump, guvernul american utilizează problema drepturilor omului pentru a-şi condamna rivali precum China, Iranul şi Cuba, fără a insista asupra celor ale aliaţilor săi, precum Egiptul şi Arabia Saudită, notează France-Presse.

Dreapta religioasă a lansat de câteva luni o ofensivă împotriva dreptului la avort în statele americane conservatoare, sperând să facă Curtea Supremă să revină asupra hotărârii sale emblematice prin care a legalizat avortul în SUA în 1973. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri