Rex Tillerson: Rusia continuă să fie o forţă iresponsabilă şi o sursă de instabilitate în lume

Data publicării:
Secretary Of State Rex Tillerson Makes Statement At State Department
Foto: GUlliver/Getty Images

Secretarul de Stat american Rex Tillerson a acuzat luni Rusia în urma atacului cu o neurotoxină din Marea Britanie şi a numit Kremlinul „o forţă iresponsabilă şi o sursă de instabilitate în lume”, scrie Politico citat de News.ro.

Secretary Of State Rex Tillerson Makes Statement At State Department
Foto: GUlliver/Getty Images

Tillerson a spus că Statele Unite vor fi „solidare” cu Marea Britanie şi vor coordona răspunsul la atac.

Tillerson, vorbind cu reporterii în timpul unei călătorii în Africa, a spus că atacul a fost „un act cu adevărat impertinent”. La acel moment, Tillerson a spus că nu este clar dacă guvernul rus se află în spatele atacului sau dacă este vorba de altcineva. Secretarul de stat a precizat că ar fi aproape peste puterea sa de înţelegere că ar putea un stat să facă un asemenea pas care are potenţialul de a răni multe persoane.

Dar într-un comunicat făcut public în aceeaşi zi, Tillerson a spus că Statele Unite au „încredere totală” în concluzia la care au ajuns britanicii, care au spus că Rusia este „probabil responsabilă”.

„Nu există niciodată o justificare pentru acest tip de atac, să încerci să ucizi un cetăţean aflat pe teritoriul unui stat suveran şi suntem revoltaţi că Rusia pare să arate din nou un asemenea comportament. De la Ucraina la Siria şi acum Marea Britanie, Rusia continuă să fie o forţă iresponsabilă şi o sursă de instabilitate în lume, acţionând cu sfidare faţă de suveranitatea altor state şi faţă de vieţile cetăţenilor”, a spus Tillerson.

El a adăugat: „Suntem de acord că cei responsabili, atât cei care au comis crima, dar şi cei care au ordonat-o, trebuie să suporte consecinţe serioase. Suntem solidari cu aliaţii noştri din Marea Britanie şi vom continua să ne coordonăm îndeaproape răspunsurile”.

Cel puţin două persoane, fostul spion rus Sergei Skripal şi fiica sa Yulia, au ajuns în stare critică la spital după ce au fost în contact cu neurotoxina.

Decizia lui Tillerson de a avea un discurs mai dur decât Casa Albă arată din nou lipsa de coordonare a administraţiei Trump în ceea ce priveşte politica externă, comentează Politico. Aceste diferenţe au fost în special vizibile atunci când a venit vorba despre Rusia, Donald Trump abţinându-se să critice direct guvernul de la Moscova.

Secretarul de presă al Casei Albe, Sarah Sanders a spus că administraţia Trump „condamnă” atacul din Regatul Unit, dar nu a învinuit Rusia.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...