Puștiul de 8 ani care a câștigat 22 de milioane de dolari pe YouTube în 2018. Secretul din spatele succesului fabulos

Data actualizării: Data publicării:
ryan
Foto: YouTube/RyanToysreview

Un puști de 8 ani din SUA care are un canal de YouTube unde postează recenzii la jucării se află în fruntea topului celor mai mari câștiguri pe platforma de video-sharing. Forbes estimează că numai în 2018, Ryan a câștigat 22 de milioane de dolari.

ryan
Foto: YouTube/RyanToysreview

Ryan postează recenziile pe canalul de YouTube Ryan ToysReview, care este updatat aproape zilnic. Eforturile l-au ajutat să strângă anul acesta o mică avere, însă nici în anii trecuți Ryan nu a lipsit din topul încasărilor estimative întocmit de revista americană Forbes.  

Al doilea loc în acest top este ocupat în 2018 de Jake Paul, care a încasat din YouTube cu jumătate de milion de dolari mai puțin decât Ryan. Pe locul trei se află canalul The Dude Perfect, cu încasări de „doar” 20 de milioane de dolari.

Un video postat în data de 2 decembrie pe canalul lui Ryan a strâns până la momentul scrierii acestui material aproape 1,7 milioane de vizualizări. Fapt care explică pe deplin succesul financiar al puștiului.

Citește și ”Ce suntem obligați să facem pentru următorul veac românesc”

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Câștigurile lui Ryan - care nu includ taxe, impozite și facturi către agenți sau avocați - s-au dublat față de anul trecut.

Întrebat de NBC de ce copiii se uită la clipurile postate de el, Ryan a răspuns simplu: „Pentru că sunt amuzant și îi distrez”.

Canalul de YouTube a fost deschis de părinții lui Ryan în luna martie 2015. Are 17,3 milioane de abonați și a strâns până acum un total de 26 de miliarde de vizualizări.

Un milion din cele 22 este generat de pre-roll-uri (n.r. reclamele care rulează înaintea clipului). Restul de 21 de milioane provin din postări sponsorizate, arată Forbes. Este de înțeles: o jucărie care primește o recenzie pe acest canal se poate vinde instant din magazine.

ryan
Foto YouTube/RyanToysreview

În august, lanțul american de supermarketuri Walmart a scos pe piață o linie de jucării și haine pentru copii botezată Ryan's World. Clipul în care puștiul, alături de familie, caută raionul unde se află acestea a strâns nu mai puțin de 14 milioane de vizualizări în trei luni.

Veniturile din deal-ul cu Walmart nu sunt incluse în cele 22 de milioane făcute de Ryan direct din YouTube. Pentru că este încă doar un copil, 15% din tot ce câștigă este transferat într-un cont bancar pe care îl va putea accesa când va devenit major.

Familia lui Ryan mai are un canal de YouTube - Ryan's Family Review. Aici apar și surorile gemene ale băiatului. Un clip cu titlul „10 experimente științifice pe care le poți face acasă pentru copii” a strâns nu mai puțin de 26 de milioane de vizualizări.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri