Preşedintele Joe Biden a criticat la summitul ASEAN acţiunile Chinei în Strâmtoarea Taiwan

Data publicării:
Joe Biden pe un monitor la conferința ASEAN ținută online.
Preşedintele Joe Biden a criticat la summitul ASEAN acţiunile Chinei în Strâmtoarea Taiwan. Foto: Profimedia

Preşedintele american Joe Biden a criticat miercuri acţiunile coercitive ale Chinei în Strâmtoarea Taiwan, într-un mesaj adresat participanţilor la summitul ţărilor din regiunea Asia-Pacific la care participă şi premierul chinez, informează AFP.

Într-o intervenţie video, preşedintele Biden a subliniat că Statele Unite sunt „profund îngrijorate de acţiunile coercitive şi agresive ale Chinei în Strâmtoarea Taiwan”, care separă China continentală de Taiwan.

Astfel de acţiuni „ameninţă pacea şi stabilitatea regională”, a adăugat preşedintele american.

Summitul Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), care se desfăşoară virtual anul acesta din cauza pandemiei de COVID-19, reuneşte zece ţări din regiunea Asia-Pacific. La reuniune mai participă premierul chinez Li Keqiang, preşedintele rus Vladimir Putin şi liderii Coreei de Sud şi Japoniei.

Săptămâna trecută, preşedintele Joe Biden a declarat că Statele Unite sunt pregătite să apere Taiwanul insula în cazul unui atac al Chinei, iar marţi secretarul de stat american Antony Blinken a cerut o participarea semnificativă a Taiwanului în cadrul instituţiilor ONU, care a generat o controversă cu Beijingul.

Tensiunile au crescut în această zonă odată cu înmulţirea raidurilor aeriene chinezeşti în apropierea Taiwanului, pe care Beijingul o consideră o provincie ce trebuie să facă parte din China, cu forţa dacă este necesar.

„Taiwanul nu are dreptul de a participa la ONU”, a replicat miercuri purtătorul de cuvânt al Biroului pentru afaceri taiwaneze, Ma Xiaoguang, care a amintit că doar statele suverane se pot alătura organizaţiei cu sediul la New York.

Marea Chinei de Sud şi insulele sale fac obiectul unor revendicări din partea Chinei, dar şi a mai multor ţări din Asia de Sud-Est

Preşedintele Biden a vizat miercuri şi ambiţiile maritime ale Beijingului, subliniind că Statele Unite sunt „pe deplin angajate în apărarea libertăţii de navigaţie, a căilor navigabile deschise, a traficului comercial nerestricţionat, inclusiv în Marea Chinei de Sud”.

Marea Chinei de Sud şi insulele sale fac obiectul unor revendicări din partea Chinei, dar şi a mai multor ţări din Asia de Sud-Est, potrivit Agerpres.

Statele Unite am menţionat, de asemenea, „drepturile omului în Xinjiang şi Tibet şi drepturile populaţiei din Hong Kong”.

Myanmar, ţară aflată în criză după preluarea puterii de către junta militară în luna februarie, a fost principalul subiect al summitului ASEAN.

Statele Unite „sunt alături de poporul Mynamarului şi solicită regimului militar să pună capăt violenţei, să elibereze toţi prizonierii politici şi să revină pe calea democraţiei”, a subliniat preşedintele american.

Marţi, Joe Biden a purtat discuţii separate cu liderii ASEAN.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...