Pelosi lansează procedura de evaluare a stării de sănătate a lui Trump, în vederea suspendării

Data actualizării: Data publicării:
Nancy Pelosi Holds Weekly News Conference At The Capitol
Nancy Pelosi. FOTO: Win McNamee/Getty Images

Preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, unul dintre liderii Partidului Democrat, a lansat vineri procedura de evaluare a stării de sănătate a preşedintelui Donald Trump în vederea eventualei suspendări din funcţie, scrie Mediafax.

"Introducem legislaţia pentru crearea Comisiei referitoare la abilităţile prezidenţiale şi la delegarea prerogativelor şi atribuţiilor, organismul şi procedura necesare pentru invocarea Amendamentului 25 al Constituţiei SUA, pentru a permite Congresului să asigure conducerea efectivă şi neîntreruptă la cel mai înalt nivel al puterii executive", a declarat Nacy Pelosi.

Nancy Pelosi susţine că procedura nu este îndreptată neapărat împotriva lui Donald Trump, sugerând că o astfel de comisie a Congresului poate deveni permanentă. "Procedura nu îl vizează pe preşedintele Trump. El se va confrunta cu evaluarea alegătorilor, dar actuala situaţie ne arată necesitatea de a crea o procedură pentru viitorii preşedinţi. Momentul este acum, deoarece oamenii vor să ştie", a subliniat Pelosi, conform CBS.

"În mod clar, preşedintele este sub medicaţie. Oricine dintre noi aflat sub o medicaţie atât de serioasă are o stare modificată", a subliniat Nancy Pelosi, potrivit cotidianului The Guardian, argumentând că există articole ale profesioniştilor medicali care cred că medicamentele luate de Donald Trump "pot avea impact asupra discernământului".

Preşedintele Camerei Reprezentanţilor anunţase că va demara procedurile legislative pentru crearea unei comisii speciale a Camerei Reprezentanţilor care să evalueze starea de sănătate a lui Donald Trump, bolnav de coronavirus, şi eventuala suspendare din funcţie a preşedintelui din cauza incapacităţii exercitării atribuţiilor, prin invocarea Amendamentului 25 al Constituţiei SUA. "Publicul trebuie să ştie care este starea de sănătate a preşedintelui", a declarat Nancy Pelosi, potrivit agenţiei Associated Press.

CNN: Iniţiativa va atrage atenţia şi va creşte presiunile privind starea de sănătate a lui Trump, dat fiind că medicii nu au furnizat iniţial detalii

Congresmanul democrat Jamie Raskin va crea o comisie care va avea rolul "asigurării conducerii efective şi neîntrerupte a celei mai înalte funcţii din ramura executivă a puterii", a transmis, conform CNN, Biroul preşedintelui Camerei Reprezentanţilor.

CNN notează că iniţiativa nu are şanse de a conduce la suspendarea preşedintelui Donald Trump, dar va atrage atenţia şi va creşte presiunile privind starea de sănătate a lui Donald Trump, dat fiind că medicii nu au furnizat iniţial detalii despre starea lui Donald Trump. Iniţiativa opoziţiei din SUA intervine cu doar trei săptămâni înaintea scrutinului prezidenţial. În contextul în care Congresul nu este acum în sesiune legislativă, nicio comisie parlamentară nu poate iniţia activităţi oficiale până la sfârşitul anului.

Congresmanul democrat James Raskin a evidenţiat necesitatea înfiinţării de către Congres a unei instituţii care să poată evalua starea preşedintelui SUA în circumstanţe extreme. "Trebuie să gândim în termeni constituţionali. De aceea, trebuie să înfiinţăm o instituţie formată în mod partizan, bicameral, care să poată lua decizii peste cinci luni, peste cinci ani sau peste 50 de ani, oricând va fi necesar", a subliniat James Raskin.

Trump: Nebuna Nancy este cea care ar trebui să fie sub observaţie

Preşedintele SUA a reacţionat imediat prin Twitter. "Nebuna Nancy este cea care ar trebui să fie sub observaţie. Nu degeaba este numită nebună!, a comentat Donald Trump.

Starea de sănătate a lui Donald Trump a generat speculaţii în SUA. Casa Albă refuză să dezvăluie când a avut preşedintele ultimul test negativ privind coronavirusul. Preşedinţia SUA a anunţat vinerea trecută că Donald Trump fusese diagnosticat ca având Covid-19 cu o seară înainte.

Donald Trump a fost externat luni seară, după ce a petrecut trei nopţi în Centrul medical Walter Reed, situat la periferia oraşului Washington, iar tratamentul anticoronavirus este continuat la Casa Albă. Miercuri, medicul Casei Albe, Sean Conley, a anunţat că Donald Trump se simte foarte bine şi nu mai are deloc simptome.

Mark Meadows, şeful Cancelariei Preşedinţiei Statelor Unite, a recunoscut că vinerea trecută starea de sănătate a preşedintelui Donald Trump a fost mai gravă decât oficialii de la Washington au dezvăluit public.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Timothée Chalamet
Timothée Chalamet oferă „performanța anului” în filmul biografic despre Bob Dylan, spun criticii. Se pronunță...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...