Lucian Mîndruță, corespondent special Digi FM , LIVE din mijlocul evenimentelor electorale americane
După ce în această vară a fost alături de românii din comunitățile din Statele Unite și ne-a oferit o fereastră deschisă către știrile și realitățile de pe „tărâmul făgăduinței”, Lucian Mîndruță se întoarce în SUA pentru o nouă serie de emisiuni speciale la Digi FM.
În perioada 4-8 noiembrie, Lucian va transmite în direct din Washington și New York, centre emblematice ale puterii politice și financiare americane, într-o săptămână de intensitate maximă, marcată de unul dintre cele mai importante evenimente politice globale: competiția prezidențială pentru Casa Albă. Pe durata acestor zile istorice, ascultătorii Digi FM vor avea ocazia să afle, prin vocile românilor de peste ocean, opiniile, emoțiile și așteptările acestora, într-un moment definitoriu pentru viitorul lor, alegerea noului lider al Statelor Unite.
“Eu știu cine vreau să iasă președinte, dar nu are nicio importanță pentru că eu nu votez,” spune Lucian Mîndruță. „Așa că mă duc să întreb românii din America de ce și cu cine votează. Care le sunt motivele pentru care s-au dus într-o parte sau în alta și ce așteaptă de la viitorul președinte al țării lor adoptive. Pentru că nu o să vorbim cu americanii americani - noi mergem să vorbim cu românii americani. Oameni care au lăsat țara asta și s-au dus în nădejdea că cealaltă va fi mai bună. Cum o s-o facă mai bună Trump și cum o s-o facă mai bună Kamala? Asta aștept de la ei să-mi spună.”
De luni până vineri, de la 17:00 la 19:00, pe frecvențele Digi FM vor putea fi urmărite ediții speciale în direct, ce vor fi transmise în timp real atât pe paginile de social media ale postului radio, cât și pe propriile canale de socializare ale lui Mîndruță.
Între New York și Washington, Lucian Mîndruță, vedetă și realizator Digi FM, unul dintre cei mai apreciați jurnaliști de radio, online și TV, va aduce în fața publicului poveștile de viață ale conaționalilor noștri și va prezenta contextul social și politic, fără filtru, așa cum se vede acesta prin ochii celor care au ales să trăiască visul american. Promite să rămână la fel de direct și tranșant: va pune întrebări, va demonta mituri și îi încurajează pe românii din diasporă să își exprime liber părerile despre una dintre cele mai controversate campanii electorale.
„Nu o să fiu un receptor pasiv,” continuă Lucian, „o să vin cu argumentele mele, o să încerc să demontez și miturile, pentru că o mare parte din campania electorală americană e făcută pe mituri, pe minciuni și pe fake news. Și o să încercăm să avem o dezbatere care, cred eu, are sens și pentru România, întrucât și aici se confruntă cam aceleași forțe, respectiv conservatorii și, să zicem, progresiștii.”
Totodată, Lucian lansează o invitație deschisă comunității românilor de peste ocean, care vor să participe la discuțiile LIVE din New York. Cei interesați se pot înscrie printr-un e-mail la adresa: contact@digifm.ro
„Vom încerca să fim prezenți pe lângă secțiile de votare, să găsim oameni care au votat și să povestim pe stradă cu ei. O să fim în New York și în Washington. De asemenea, mai avem locuri de vorbit la microfon în New York, joi și vineri... și de văzut pe cameră, adică față în față.”
________
Despre Digi FM
Sub manifestul "Newsic Radio", Digi FM aduce cea mai tare combinație de muzică, știri și divertisment. Radioul privat cu cea mai mare acoperire de pe întreg teritoriul României propune ascultătorilor un conținut dinamic și atractiv, în care știrile de maximă importanță sunt prezentate în echilibru perfect cu poveștile fascinante ale oamenilor de rând și cu dezbaterile consistente sau dialogurile efervescente ON AIR, toate îmbinate cu muzică atent aleasă și premii care fac zilele cu adevărat speciale. Din portofoliul Grupului DIGI mai fac parte posturile TV: Digi24, Digi Sport 1, 2, 3 și 4, primul post TV Ultra HD din România, Digi 4K, televiziunile tematice: Digi World, Digi Life, Film Now și Digi Animal World, cele muzicale: UTV, Music Channel, Hit Music.
Pentru mai multe informaţii: Departamentul Comunicare și CSR
comunicare@digi.ro
Telefon: +40 31 400 42 44
www.DIGI.ro
https://www.facebook.com/digipunctro
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News