Joe Biden revine în cărți în cursa pentru desemnarea contracandidatului lui Donald Trump

Data publicării:
Presidential Candidate Joe Biden Holds A Town Hall At Lander University In South Carolina
FOTO: Sean Rayford/Getty Images

Joe Biden încă mai poate spera că va deveni candidatul Partidului Democrat la alegerile prezidențiale, după victoria obținută sâmbătă în statul Carolina de Sud, la alegerile primare.

Fostul vicepreședinte al lui Barack Obama ar fi fost votat de aproape jumătate dintre alegătorii democrați, potrivit analizei făcute de CNN. Principalul său rival, socialistul Bernie Sanders, este pe locul al doilea, dar numai cu circa 14 la sută dintre sufragii. Totuși, senatorul de Vermont cu viziuni radicale de stânga este încă pe primul loc în cursa pentru a fi desemnat prezidențiabilul democrat, după scrutinele interne desfășurate până acum.

Analiștii spun că dacă Joe Biden, în vârstă de 77 de ani, nu ar fi câștigat detașat în Carolina de Sud, ar fi putut să-și ia adio de la visul de a deveni președinte. Întrebarea este acum dacă Joe Biden se poate folosi de victoria din Carolina de Sud ca o rampă de lansare pentru un scrutin intern foarte important, cunoscut drept Super Tuesday, care va avea loc marți, în 15 state și teritorii în care Sanders speră, pe de altă parte, să capete un avantaj de neegalat.

Alegerile din Carolina de Sud s-au desfășurat într-o atmosferă politică încărcată: în timp ce democrații îl critică pe președintele Donald Trump pentru gestionarea crizei coronavirusului, piața bursieră se prăbușește și temerile de recesiune amenință să redeseneze câmpul de luptă pentru alegerile prezidențiale de la sfârșitul acestui an.

După victoria din Carolina de Sud, Biden poate să spună că este singurul candidat care își poate atrage voturile unuia dintre cele mai critice segmente ale electoratului democrat - alegătorii afro-americani. Iar victoria sa pune la îndoială afirmația lui Sanders că și-ar fi extins influența demografică după campania sa eșuată din 2016.

Sondajele de ieșire sugerează că electoratul din Carolina de Sud a fost mult mai moderat și „mai afro-american” decât în statele în care Sanders a obținut victorii. 

Victoria din Carolina de Sud reprezintă o provocare și pentru fostul primar al New York-ului Michael Bloomberg care a intrat în cursă mizând pe ideea că Biden este un candidat slab, notează Mediafax.

Editor: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Țara în care se vorbesc 839 de limbi. De trei ori mai multe decât în Europa
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Ultima imagine cu Freddie Mercury. Cum arăta cu trei luni înainte să moară
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
Cum au fost primiți handbaliștii români în Kosovo, la o săptămână după scandalul de pe Arena Națională
Newsweek
Care pensionari iau 375 lei în plus la pensie în decembrie? Cum și când se acordă banii?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Denzel Washington spune că au existat suspiciuni legate de purtarea lui Kevin Spacey cu decenii în urmă...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”