Închisoare și amendă pentru o turistă care s-a apropiat prea mult de o ursoaică cu pui pentru a face poze. „Este absolut prostesc”

Data actualizării: Data publicării:
ursoaica grizzly cu pui
Ursoaica grizzly devine deosebit de agresivă pentru a-și apăra puii. Foto: nps.gov

O turistă care a încălcat regulile în Parcul Național Yellowstone din SUA și s-a apropiat de o ursoaică grizzly pentru a face poze a fost condamnată la patru zile de închisoare, scrie New York Post. Pe lângă închisoare, femeia a primit și o amendă consistentă și nu mai are voie să viziteze parcul timp de un an.

Samantha R. Dehring, de 25 de ani, din Carol Springs, a fost norocoasă să scape cu viață, după ce s-a întâlnit în luna mai, în parcul Yellowstone, cu o ursoaică grizzly care își proteja cei trei pui.

Pe lângă patru zile de închisoare, Samantha Dehring, care a pledat miercuri vinovată pentru că s-a apropiat intenționat la mai puțin de 100 de metri și a fotografiat un animal sălbatic, a primit o amendă de 1.000 de dolari și a fost obligată să facă o donație de 1.000 de dolari în contul unui fond de protejare a vieții sălbatice în parcul Yellowstone. De asemenea, a primit interdicție să mai intre în parcul Yellowstone timp de un an.

Ceilalți turiști din parc s-au îndepărtat încet când au văzut animalul, însă Dehring a rămas pe loc pentru a face poze. Ursoaica a dat s-o atace pe Samantha Dehring, înainte de a se întoarce la puii ei.

Un video cu secvența a fost postat pe Instagram, atrăgând reacții critice la adresa tinerei.

Oficialii parcului au anunțat acuzațiile împotriva ei în luna iulie, după ce au identificat-o prin intermediul rețelelor sociale, unde ar fi postat câteva poze cu urșii. 

„Viața sălbatică în Parcul Național Yellowstone este, într-adevăr, sălbatică”, a declarat procurorul Bob Murray, potrivit NY Post.

„Parcul nu este o grădină zoologică unde animalele pot fi privite în siguranță din spatele unui gard. Ele se plimbă libere în habitatul lor natural și, când se simt amenințate, reacționează. Să te apropii de o ursoaică grizzly cu pui este absolut prostesc. Doar norocul face ca Samantha Dehring să fie acum un inculpat în instanță și nu un turist schilodit”.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...