Un incendiu de pădure care a distrus sute de case în orașul Jasper din Canada este cel mai mare incident de acest gen înregistrat vreodată în Parcul Național Jasper în ultimul secol și ar putea să continue să ardă și luni de zile de acum înainte, potrivit oficialilor. Locuitorii orașului trăiesc un coșmar care pare că nu se mai termină, iar autoritățile sunt neputincioase în ciuda faptului că s-au pregătit ani de zile pentru a preveni un astfel de dezastru, potrivit BBC.
Munții înalți și pinii care cresc în jurul lacului limpede din Jester au făcut din acest oraș o destinație turistică foarte populară care atrage milioane de vizitatori în fiecare an.
Frumusețea naturii și serviciile pe care le oferă Jasper au făcut din acest orășel alpin pitoresc din provincia Alberta să fie o bijuterie a Canadei.
„Este locul cu cel mai mult suflet din toate comunitățile pe care le-am întâlnit”, a povestit Tash Porttin, care deține o farmacie în Jasper, neputând să își stăpânească lacrimile. „Îi cucerește pe oameni și nu îi mai lasă niciodată.”
Acest amintiri sunt acum înlocuite de un coșmar care pare că nu se mai termină. Incendiul uriaș scăpat de sub control a distrus 33% din clădirile stațiunii din Munții Stâncoși canadieni. Echipajele de pompieri se luptă în continuare cu flăcările care au ars deja 36.000 de hectare.
Ploaia a mai temperat focul săptămâna trecută, dar vremea caldă și uscată și vântul puternic s-au întors de luni, ceea ce va face misiunea pompierilor mult mai dificilă.
„Vom lucra la acest incendiu de pădure, ne așteptăm, cel puțin pentru următoarele trei luni”, a spus Landon Shepherd, un comandant adjunct de intervenții, în timpul unei conferințe de presă. „Ceea ce ne-au învățat ultimii cinci ani este că sezonul incendiilor în Jasper tinde să dureze mult înspre finalul toamnei.”
Peste 20.000 de oameni evacuați din calea flăcărilor
Peste 20.000 de oameni din Jasper și din jurul orașului au primit ordin să evacueze zona din cauza incendiilor care înaintează foarte rapid, potrivit AP.
Din totalul de 1.113 structuri din oraș, 358 au fost distruse, potrivit oficialilor, care au precizat că s-ar putea să mai dureze multe săptămâni până când oamenii se vor putea întoarce la casele lor.
Una dintre puținele vești bune este că „toată infrastructura critică din Jasper a fost protejată cu succes”, inclusiv școlile, un spital și o stație de tratare a apei.
Primarul din Jasper, Richard Ireland, a spus că propria sa casă a fost probabil distrusă de incendiu. „Acolo unde incendiul a provocat cele mai multe distrugeri, acolo este casa mea. Cum voi reacționa rămâne de văzut.”
În ciuda pregătirilor și a multor ani de antrenament pentru astfel de situații, natura incendiului „i-a umilit” pe oamenii de la fața locului.
Incendiul a produs ziduri de flăcări de 100 de metri înălțime și de mai mulți metri lățime.
Porttin a fugit din calea incendiului într-o rulotă de camping pe care a cumpărat-o împreună cu soțul ei cu mai puțin de o lună înainte. Acum, ea monitorizează incendiul și așteaptă îngrijorată ca infernul să se oprească, în timp ce clădirile din apropiere continuă să se prăbușească.
Sute de incendii continuă să ardă în regiunea Alberta a Canadei
Parcul Național Jasper este cel mai mare din regiunea Munților Stâncoși canadieni. În acest loc inclus în Patrimoniul Mondial Unesco se găsesc printre altele elani, urși grizzly, wapiti și bizoni.
Orașul Jasper are o populație de doar 5.000 de locuitori, dar zecile de hoteluri primesc în jur de 2,5 milioane de turiști în fiecare an.
Premierul canadian, Justin Trudeau, a spus că este un „loc special și îndrăgit” pentru mulți canadieni.
Vizitatorii vin în Jasper și „se îndrăgostesc de locul pe care îl iubim”, a spus Porttin. „Cei mai mulți oameni spun că vin pentru o vară și rămân pentru tot restul vieții.”
Porttin nu știe ce ar fi făcut dacă nu ar fi avut rulota și proviziile pe care le-a depozitat din timp în vehicul. Înainte să plece din oraș, a avut doar 30 de minute la dispoziție ca să își facă bagajele.
„Pe cât de mult crezi că ești pregătit, nu ești niciodată pregătit să pleci”, a spus Porttin.
În această perioadă, hotelurile sunt de obicei pline de turiști, dar acum toți vizitatorii și angajații au fost evacuați și nu se știe când se vor putea întoarce.
Din totalul de 157 de incendii de pădure active în provincia canadiană Alberta, 44 continuă să se extindă, potrivit AP.