În timp ce Biden încearcă să limiteze accesul la arme de foc, statul Tennessee autorizează portul armelor la vedere fără permis

Data publicării:
arme de foc expuse la un targ de arme din sua
Foto: GettyImages

Tennessee se va alătura celorlalte state americane în care cetăţenii vor putea să poarte arme la vedere fără a avea nevoie de un permis, după ce guvernatorul Bill Lee a semnat joi o lege în acest sens, relatează dpa, citată de Agerpres. Anunțul vine după ce președintele SUA, Joe Biden, a anunțat măsuri suplimentare pentru controlul armelor de foc.

Legea privind „portul constituţional” de arme va intra în vigoare la 1 iulie şi le va permite celor mai mulţi cetăţeni de peste 21 de ani şi care deţin în mod legal arme să le poarte în public fără autorizare suplimentară.

„Am semnat astăzi (legea privind) portul constituţional (de arme) pentru că nu ar trebui să le fie greu locuitorilor din Tennessee care respectă legea să-şi exercite drepturile (prevăzute de al doilea amendament din Constituţie). Vă mulţumesc, membri ai Adunării Generale şi NRA pentru ajutor”, a scris guvernatorul pe Twitter.

Proiectul de lege a fost susţinut de puternicul lobby National Rifle Association (NRA), însă grupuri importante de aplicare a legii din Tennessee i se opun, motivând că această schimbare ar putea să crească criminalitatea şi să-i facă mai vulnerabili pe poliţişti.

Din cele 50 de state americane, 31 permit în general ceea ce se numeşte portul liber de arme în locuri publice fără permis sau licenţă, deşi armele de foc sunt în continuare interzise în anumite spaţii în aceste state.

Joi, într-un discurs la Casa Albă, preşedintele american Joe Biden s-a pronunţat în favoarea controlului armelor de foc.

„Violenţa cu arme de foc în această ţară este o epidemie. Permiteţi-mi să o spun încă o dată: violenţa cu arme de foc în această ţară este o epidemie şi este o ruşine pe plan internaţional”, a spus Biden, care a prezentat un plan limitat vizând controlul armelor.

„În fiecare zi, în această ţară sunt împuşcaţi 316 de oameni. În fiecare zi. O sută şase dintre ei mor în fiecare zi”, a subliniat preşedintele, care a cerut Congresului să adopte o legislaţie mai strictă în domeniu.

Biden a cerut Departamentului Justiţiei să propună reglementări pentru depistarea armelor de foc care au fost modificate artizanal şi care sunt deţinute ilegal. De asemenea, vor fi elaborate norme pentru intensificarea controalelor privind profilul psihologic al persoanelor care vor să cumpere arme de foc. În plus, pistoalele cu dispozitive de fixare pe braţ vor fi reclasificate, astfel încât să fie verificate mai atent de autorităţi. Preşedintele SUA a cerut Congresului să adopte rapid măsuri pentru extinderea controalelor asupra vânzărilor armelor de foc.

Editor : Monica Bonea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce meserie inedită are acum Alex Pruitt, actorul din Singur acasă 3. Este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...