Hillary Clinton, interogată de FBI în cazul e-mailurilor de la Departamentul de Stat

Data publicării:
hillary clinton FB

 

Întrebări cu privire la utilizarea unui cont privat de e-mail şi a unui server pe care-l ţinea într-o locuinţă în timp ce conducea diplomaţia americană îi afectează de peste un an campania la preşedinţie şi au alimentat îngrijorări ale unor alegători cu privire la faptul că Hillary Clinton nu este demnă de încredere.

Audierea, care a avut loc la sediul central al FBI, a durat trei ore şi jumătate, a precizat un purtător de cuvânt al campaniei ei, scrie News.ro.

"Secretarul (de Stat Hillary) Clinton a oferit un interviu voluntar pe tema aranjamentelor cu privire la mesageria electronică din perioada în care era secretar" de stat, a declarat Nick Merrill, citat într-un comunicat.

"Ea este mulţumită că a avut ocazia să ajute Departamentul Justiţiei să aducă această examinare la o concluzie. Din respect faţă anchetă, ea nu va face alte comentarii cu privire la interviu", a adăugat el.

Clinton, care doreşte să devină prima comandantă supremă a forţelor americane, a prezentat scuze pentru faptul că şi-a folosit exclusiv e-mailul privat şi propriul server în timpul mandatului de secretar de Stat, din 2009 şi până în 2013.

Criticii ei susţin că acest lucru încalcă reglementările cu privire la documente clasificate, în privinţa unor atacuri cibernetice, şi afirmă că acest lucru ar putea fi asimilat unei infracţiuni.

Această audiere la FBI are loc în contextul unor dezvăluiri potrivit cărora secretarul Justiţiei Loretta Lynch s-a întâlnit săptămâna aceasta cu soţul ei, fostul preşedinte Bill Clinton, pe aeroportul din Phoenix, în Arizona.

Această întâlnire a declanşat o adevărată furtună politică.

Lynch s-a angajat vineri să respecte deciziile FBI şi procurorilor cu privire la Clinton, oricare ar fi acestea.

Ea a recunoscut că această întâlnire privată cu Bill Clinton a "aruncat o umbră" asupra anchetei cu privire la e-mailuri în campania dinaintea alegerilor generale din noiembrie.

Însă Lynch a insistat că ea, ca demnitar numit în funcţie, nu va interveni în procedura judiciară şi va respecta integritatea Departamentului Justiţiei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce meserie inedită are acum Alex Pruitt, actorul din Singur acasă 3. Este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...