Guvernul american ar fi intrat în contact cu 3 specii de extratereștri. Pactul făcut de SUA cu ei. Ce susține un fost geolog

Data actualizării: Data publicării:
extraterstru rapire shutterstock_99828914
Foto: Shutterstock

Phil Schneider, un fost geolog și inginer care a luat parte la operațiuni secrete ale guvernului SUA, a spus că fostul președinte american Dwight Eisenhower ar fi făcut un pact cu extratereștri, scrie site-ul theepochtimes.com, care precizează că nu-și asumă teoriile lui Schneider, ci doar face un demers de a le trece în revistă pentru amuzamentul cititorului.

extraterstru rapire shutterstock_99828914
Foto: Shutterstock

Astfel, de-a lungul timpului, geologul a convins multe persoane cu dezvăluirile, uneori șocante, despre existența extratereștrilor. În 1996 a fost găsit mort în apartamentul său și oficial s-a spus că a fost vorba despre o sinucidere. Însă mulți dintre cei care l-au cunoscut sunt convinși că a fost ucis.

Potrivit lui Schneider, în 1954, președintele american de atunci, Dwight Eisenhower, a încheiat un pact cu trei specii de extratereștri. În schimbul tehnologiei avansate a acestora, Eisenhower ar fi dat permisiunea vizitatorilor galactici de a răpi animale și un număr limitat de ființe umane. În baza acelui protocol, extratereștrii puteau testa tehnici de procreere cu condiția ca guvernul american să fie informat despre ce persoane este vorba.

Timp de decenii, în SUA mii de animale au fost găsite mutilate într-un mod inexplicabil. Unii spun că de vină ar fi animalele de pradă, deși s-a constatat că organele interne au fost îndepărtate cu o precizie chirurgicală. De aceea, mulți martori cred este vorba de experimentele extratereștrilor pomenite de Schneider.

În ceea ce privește subiecții umani, Phil Schneider spunea că este vorba de mii de persoane din întreaga lume care au dispărut. În plus, geologul susținea că în apropierea Terrei ar exista nouă specii de extratereștri. Unele dintre acestea, văd ființele umane ca pe „o pungă cu mâncare”.

În urma acestei colaborări, printre altele, guvernul american a primit formula de fabricație a unui tip de metal aproape indestructibil. Mai multe persoane au confirmat că geologul le-a arătat acest tip de aliaj care conține niobiu, un element chimic existent pe Pământ, și un altul extraterestru, denumit „marinită”, care nu este cunoscut chimiștilor.

Înainte să fie găsit mort, Schneider a afirmat că mai mulți sateliți americani de spionaj sunt construiți cu ajutorul extratereștrilor.

Și tot el susținea că după un timp, cel puțin o rasă nepământeană a încălcat protocolul de colaborare, răpind mai mulți oameni decât fusese permis, declanșând un război rece cu guvernul SUA.

Potrivit geologului, extratereștrii intenționează să cucerească Terra până în 2029. De aceea, în ultimele clipe de viață el a cerut guvernului Statelor Unite să pregătească cetățenii și să facă public tot ce se cunoaște despre rasele extraterestre cu care s-a intrat în contact.

După apelul făcut către responsabilii americani, Scheneider a spus: „Nu mai avem o grămadă de timp rămas”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri