Guvernatorul Texasului vrea să reia construcţia zidului promis de Donald Trump la frontiera cu Mexicul

Data publicării:
Donald Trump vizitează zidul de la graniţa dintre SUA şi Mexic
Donald Trump în vizită la zidul de la graniţa dintre SUA şi Mexic. Foto: Profimedia Images

Guvernatorul statului Texas, Greg Abbott, spune că vrea să reia construcția uni zid la graniţa cu Mexicul, începută de fostul președinte american Donald Trump.

El a denunţat imigraţia ilegală „scăpată de sub control” şi a anunțat o serie de măsuri de întărire a mijloacelor poliţiei pentru arestarea migranţilor. Apo, guvernatorul republican a spus că doreşte reluarea lucrărilor lansate sub preşedinţia lui Donald Trump şi oprite de democratul Joe Biden în prima zi a mandatului său.

Greg Abbott nu a oferit însă mai multe detalii privind planurile sale pentru construirea acestui zid şi rămân îndoieli cu privire la fezabilitatea unui astfel de proiect pentru Texas, întrucât o parte a terenurilor de la frontieră aparţin guvernului federal sau unor persoane particulare, relatează AFP, citată de Agerpres.

Construcţia unui zid „antimigranţi” la frontiera dintre Mexic şi Statele Unite a fost una din principalele promisiuni de campanie ale lui Donald Trump la alegerile prezidenţiale din 2016.

Bariera, de-a lungul celor aproximativ 3.200 de kilometri de frontieră cu Mexicul, urma, în opinia lui, să protejeze ţara de imigranţi ilegali, infractori şi traficanţi de droguri.

„Promisiune făcută, promisiune respectată”, a dat asigurări Casa Albă în ianuarie, în cursul vizitei lui Donald Trump în Texas pentru a marca finalizarea a peste 700 de kilometri din acest zid.

De fapt, o treime din frontieră avea deja un zid sau o barieră înainte de instalarea lui la putere, iar lucrările din timpul mandatului său au constat în principal în îmbunătăţiri sau întăriri ale structurilor existente.

Arestările de migranţi la frontiera Statelor Unite cu Mexicul au atins în martie cel mai înalt nivel din ultimii 15 ani, potrivit unor statistici publicate în aprilie care au mărit presiunea asupra lui Joe Biden, acuzat de opoziţie că minimizează criza.

Republicanii îl acuză pe preşedinte că a oferit o „gură de aer proaspăt„ relaxând politicile privind migrația ale predecesorului său Donald Trump şi că acum ignoră problema astfel creată.

Editor : Monica Bonea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...