Fostul secretar al Apărării din mandatul lui Trump: Asistăm la consecinţele a trei ani fără o conducere matură

Data publicării:
Donald Trump și James Mattis
Foto: Guliver/Getty Images

Jim Mattis, fost secretar al Apărării în prima perioadă a mandatului lui Donald Trump, a lansat un atac dur la adresa președintelui american şi l-a acuzat că încearcă să-i dividă pe americani prin crearea unui „conflict fals” între societatea civilă şi armată.

„Am urmărit evenimentele din această săptămână furios şi îngrozit”, a scris Jim Mattis, care până acum a evitat să aibă declarații publice.

Criticile fostului secretar al Apărării sunt cu atât mai remarcabile cu cât acesta a stat departe de lumina reflectoarelor de la retragerea sa din funcţie în decembrie 2018.

După ce a plecat în semn de protest faţă de politicile lui Trump în Siria, Mattis a refuzat să vorbească despre liderul de la Casa Albă, spunând că, pentru liniştea naţională, nu o va face atâta timp cât fostul său şef este în continuare în funcţie.

Dar protestele izbucnite în SUA după moartea lui George Floyd şi mai ales reacţia administraţiei de la Casa Albă, l-au determinat să iasă cu o poziţie publică, relatează Mediafax.

În mesajul său, Mattis scrie că nu şi-a imaginat vreodată că trupelor armate li se va „ordona, în orice circumstanţă, să încalce drepturile constituţionale ale concetăţenilor - cu atât mai puţin pentru o fotografie bizară a comandantului ales al Armatei”.

„Donald Trump este primul preşedinte din viaţa mea care nu încearcă să unească poporul american - nici măcar nu se preface că încearcă. În schimb, el încearcă să ne dividă. Vedem care sunt consecinţele a trei ani de efort deliberat în această direcţie. Asistăm la consecinţele a trei ani fără o conducere matură”, a scris Mattis în mesajul său publicat de The Atlantic.

Mattis a spus despre protestatari că nu trebuie să se lase distraşi de un număr mic de infractori şi a spus că ceea ce cer ei „Toată lumea este egală în faţa legii” este o solicitare justificată.

„Protestele sunt definite de zeci de mii de oameni care au conştiinţă, care insistă să trăim la nivelul valorilor noastre - valorile noastre ca oameni şi valorile noastre ca naţiune”, a mai scris Mattis.

(Editor: George Costiță)

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde s-a născut Iisus Hristos de fapt și de ce s-ar putea să nu fie Betleem, conform...
Digi FM
Doi vloggeri români au vizitat Venezuela, una dintre cele mai sărace țări din lume: „Am fost șocați, un...
Pro FM
Cum este Misha Miller, care a cucerit topurile muzicale cu Alex Velea, în timpul liber: „Nu trebuie să...
Film Now
43 de ani și 3 copii, superbă și în formă. Jessica Alba, vacanță în costum de baie în Mykonos, cu familia...
Adevarul
De ce nu mâncăm ouă de curcă și de ce nu se găsesc în supermarket la fel ca cele de găină
Newsweek
Programul creșterilor de pensii în 2025. Indexarea și Mica Recalculare aduc mii de lei în plus
Digi FM
Monica Bîrlădeanu, adevărul despre motivele pentru care nu-și mai face rezoluții la început de an: „Am...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
O familie s-a ales cu o decorațiune de brad neobișnuită: „A zburat pe horn și s-a așezat în vârful pomului de...
Film Now
Cum arată acum Marv, unul dintre bandiții din "Home Alone". Cu ce se ocupă după ce a renunțat la actorie...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...