FBI i-a identificat pe hackerii care au atacat cea mai mare conductă petrolieră a țării. DarkSide ar acționa din Europa de Est

Data publicării:
rezervor de combustibil al companiei colonial pipeline
Grupul de hackeri DarkSide se află în spatele atacului de tip ransomware care a blocat operațiunile companiei Colonial, ce administrează cea mai mare conductă de combustibil din Statele Unite Foto: Profimedia

Administrația Biden a declarat stare de urgență în 18 state americane după ce un atac cibernetic de tip ransomware a lovit cea mai mare conductă de combustibil din țară. Hackerii au cerut 2 milioane de dolari pe loc pentru a debloca sistemul informatic sau 4 milioane dacă plata este efectuată mai târziu. Oleoductul asigură 45% din aprovizionarea cu motorină, benzină și kerosen a Coastei de Est.

Operațiunile companiei Colonial, cea care deține conducta, au început să se reia parțial, luni, după ce, ca măsură preventivă, au fost suspendate timp de trei zile. Reluarea în totalitate a activităților companiei este așteptată însă abia spre sfârșitul săptămânii.

Între timp, FBI a i-a identificat oficial pe cei din spatele atacului cibernetic: DarkSide, un grup de hackeri relativ nou, care ar acționa din Europa de Est, posibil din Rusia. Aceștia își cultivă o imagine de tip Robin Hood: susțin că fură doar de la corporații și că donează o parte din câștigurile obținute.

Atacul lor a expus însă vulnerabilitatea îngrijorătoare a unei componente-cheie din infrastructura americană. 

FBI, îngrijorat că atacul de tip ransomware s-ar putea amplifica, a emis o alertă de urgență transmisă către toate companiile energetice, cărora le-a cerut să verifice dacă au în sisteme coduri precum cel care a blocat Colonial Pipelines. Această companie este privată și administrează cel mai important sistem de conducte al țării, care transportă gaz, motorină și kerosen din Texas până în New York. Este o conductă de 8.850 de kilometri.

Agitație la Casa Albă

Președintele Joe Biden a promis luni că Statele Unite vor destructura DarkSide, iar membrii acestui grup vor fi urmăriți în justiție.

Atacul a făcut ca pe toată durata weekendului la Casa Albă să fie convocate întâlniri de urgență, oficialii încercând să înțeleagă dacă este vorba despre un act de natură penală - obținerea unei răscumpărări - sau este mâna Rusiei sau a altui stat care se folosește de acoperirea unui grup de hackeri. Președintele a fost informat în permanență despre evoluția situației. 

Până acum, datele par să indice că ar fi un simplu act de extorcare de bani, dar este clar că hackerii au început să-și dea seama de vulnerablitățile unor infrastructuri esențiale, cum ar fi rețelele electrice, conductele, spitalele, punctele de tratare a apei. Nu au fost scutite de astfel de atacuri nici municipalitățile din Atlanta și New Orleans și chiar poliția din Washington, scrie The New York Times.

Nu se știe însă dacă a fost plătită sau nu răscumpărarea cerută de hackerii DarkSide, însă o investigație preliminară a arătat că existau breșe serioase de securitate în sistemul informatic al companiei Colonial. 

Președintele Biden se pregătește să dea un decret în zilele următoare prin care să ordone întărirea apărării cibernetice a Americii. El spune că nu sunt dovezi că Rusia s-ar afla în spatele atacului, dar Moscova este cumva responsabilă, pentru că a permis să devină un adevărat rai pentru pirații informatici.

Joe Biden și Vladimir Putin ar urma să aibă o primă întâlnire luna viitoare. 

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce obiect zburător neidentificat a intrat în spațiul aerian al României joi, 26 decembrie
Digi FM
De 40 de ani împreună, la fel de îndrăgostiți. Goldie Hawn și Kurt Russell, fericiți în vacanța de Crăciun...
Pro FM
Dua Lipa, cerută în căsătorie de Crăciun, după un an de relație. Cine e logodnicul celei mai populare artiste...
Film Now
Nicole Kidman, spectaculoasă și la plajă, nu doar pe covorul roșu. Actrița de 57 de ani, impecabilă într-un...
Adevarul
Ce se întâmplă când dormi cu capul ridicat pe pernă. Beneficii neștiute și capcane ascunse
Newsweek
Ce șanse sunt ca pensia să fie îndexată cu 12% la 1 ianuarie? Veștile sunt proaste pentru pensionari
Digi FM
Michael Bolton, înconjurat de dragostea familiei, de Crăciun. Noua imagine cu celebrul artist, la un an de...
Digi World
Ce culoare este pantoful din imagine? De ce unii văd roz, iar alții turcoaz
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Patrick Duffy, secrete din Dallas și prietenia imediată cu Larry Hagman: “I-am zis soției că mi-am cunoscut...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...