Donald Trump a refuzat angajamentul unui transfer pașnic de putere. Critici din partea republicanilor: „Fără asta, este Belarus”

Data actualizării: Data publicării:
donald trump cu o harta a pandemiei in spate
Donald Trump. Foto: Profimedia Images

Preşedintele american, Donald Trump, a refuzat miercuri să se angajeze la transferul paşnic al puterii în cazul înfrângerii la alegerile de la 3 noiembrie, atrăgându-şi reacţiile indignate din partea adversarului său democrat, Joe Biden, dar şi din propria tabără.

„Va trebui să vedem ce se întâmplă”, a declarat Donald Trump în cursul unei conferinţe de presă la Casa Albă.

Potrivit Agerpres, președintele american fusese întrebat de un jurnalist dacă îşi ia angajamentul să asigure un transfer fără violenţă al puterii indiferent de rezultatul alegerilor în care se confruntă cu democratul Joe Biden.

În prezent depăşit în sondaje, preşedintele republican se plânge regulat de condiţiile organizării scrutinului şi afirmă că votul prin corespondenţă este o sursă de potenţiale fraude. Această aserţiune nu este demonstrată, iar votul prin corespondenţă ar urma să fie mult mai utilizat în acest an din cauza pandemiei de COVID-19.

Donald Trump a părut să îndemne miercuri la anularea buletinelor trimise prin poştă. „Să scăpăm de aceste buletine şi va fi foarte paşnic, nu va fi un transfer cu adevărat, va fi o continuare”, a spus el.

Trump, criticat și de republicani: Fără asta, este Belarus

Joe Biden a reacţionat imediat la afirmaţiile omului de afaceri republican care avansează frecvent ideea că nu va recunoaşte rezultatul alegerilor. Donald Trump a formulat aceeaşi ameninţare cu prilejul scrutinului din 2016 pe care l-a câştigat în faţa lui Hillary Clinton.

„În ce ţară trăim? Abia îmi vine să glumesc. Vreau să spun, în ce ţară ne aflăm? El spune lucrurile cele mai iraţionale, nu ştiu ce să zic”, a declarat candidatul democrat.

Senatorul republican Mitt Romney, care i se opune de multe ori preşedintelui, a reacţionat cu indignare la rândul său.

„Transferul paşnic al puterii este fundamental pentru democraţia noastră: fără asta, este Belarus. Orice sugestie a unui preşedinte că s-ar putea sustrage de la această garanţie constituţională este în acelaşi timp de neimaginat şi inacceptabilă”, a scris el pe Twitter.

Declaraţiile ambigue ale preşedintelui Donald Trump se înscriu într-un context tensionat în Statele Unite.

Decesul judecătoarei de la Curtea Supremă Ruth Bader Ginsburg îi oferă preşedintelui posibilitatea de a numi un nou judecătorul în cadrul acestei instituţii fundamentale din democraţia americană, pentru că tranşează marile probleme ale societăţii, ca dreptul la avort sau portul de armă.

Înalta Curte, care arbitrează, de asemenea, litigiile privind alegerile prezidenţiale, ar urma să fie ancorată durabil în tabără conservatoare cu trei numiri făcute de Donald Trump.

Editor : G.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...