Dezvăluiri de proporții: Trump nu voia să câștige alegerile. Melania a plâns de furie la anunțul rezultatelor

Data actualizării: Data publicării:
Donald Trump Is Sworn In As 45th President Of The United States
WASHINGTON, DC - JANUARY 20: Supreme Court Justice John Roberts (2L) administers the oath of office to U.S. President Donald Trump (L) as his wife Melania Trump holds the Bible, on the West Front of the U.S. Capitol on January 20, 2017 in Washington, DC. In today's inauguration ceremony Donald J. Trump becomes the 45th president of the United States. (Photo by Drew Angerer/Getty Images)

Un scandal de proporţii îl vizează pe Donald Trump. Asta după ce în presa americană au apărut fragmente dintr-o carte care trebuia lansată săptămâna viitoare, dar a cărei publicare a fost devansată şi care conţine dezvăluiri din culisele campaniei şi preşedinţiei Trump. Una dintre ele - că Donald Trump nu urmărea să câştige alegerile. A vrut doar să candideze şi să devină cel mai faimos om din lume. Cartea are la bază 200 de interviuri făcute de jurnalistul Michael Wolff. Avocaţii preşedintelui au început deja demersurile pentru a împiedica apariţia volumului.

ACTUALIZARE. În ciuda eforturilor avocaților Casei Albe de a împiedica publicarea volumului, apariția cărții a fost devansată și ea va apărea chiar vineri. Detalii, aici.


De departe cel mai mare motiv de furie al Casei Albe e o declaraţie pe care Steve Bannon, fostul strateg-şef în Administraţia Trump, i-a făcut-o autorului cărţii cu privire la deja celebra întâlnire din 2016 dintre fiul cel mare al preşedintelui şi o delgaţie rusă care promitea că are informaţii compromiţătoare despre Hillary Clinton.

Bannon spune că această întrevedere a fost „un act de trădare, absolut lipsit de patriotism”.

Casa Albă a reacţionat cu toată furia de care a fost în stare. Preşedintele a publicat o declaraţie amplă în care îşi acuză fostul aliat că şi-a pierdut minţile după ce l-a dat afară de la Casa Albă, în august 2017. O acuzaţie ciudată, dacă ne gândim că, şi după plecarea din Administraţia americană, Steve Bannon a continuat să-i facă campanie lui Donald Trump.

O altă dezvăluire extrem de interesantă pe care o aduce cartea "Foc şi Furie", a jurnalistului Michael Wolff, e că Donald Trump nu doar că nu se aştepta să câştige - nimeni nu se aştepta -, dar nici nu a vrut să se întâmple asta.

Alegerile erau un fel de campanie de imagine pentru magnatul american. În noaptea victoriei, când a devenit clar că a câştigat, Donald Trump era îngrozit, spune tot fostul strateg, Steve Bannon. Noua primă doamnă, Melania, plângea. Şi nu era vorba de lacrimi de bucurie. E un peisaj complet diferit de felul în care a descris Donald Trump noaptea victoriei sale, în decembrie 2016:

- Credeam că o să câştig într-un mare fel, după care am primit nişte exit-poll-uri de la voi, de la alţii.

- Eraţi pregătit să pierdeţi.

- Avem de ales? Am fost foarte surprins, pentru că eu credeam că o să câştigăm.

În ziua învestirii sale, Donald Trump a fost furios. L-a enervat faptul că marile vedete din showbiz au refuzat să participe la ceremonie. Şi mai ştim, desigur, cât de mult l-a supărat că presa a comentat că în public erau mult mai puţin oameni decât la inaugurarea preşedintelui Barack Obama.

Ei bine, se pare că, pe tot parcursul zilei, Donald Trump s-a certat cu soţia sa, care se chinuia să nu izbucnească în lacrimi.

După instalarea la Casa Albă, Donald Trump a fost profund nemulţumit de noua lui locuinţă, cu tot cu funcţia pe care o aducea. Casa Albă i s-a părut "înfricoşătoare" noului preşedinte.

Un alt detaliu, mai anecdotic, din aceeaşi carte e că Donald Trump s-a temut mereu că va fi otrăvit. Acesta e motivul pentru care preferă să mănânce de la fast food. Trebuie spus că dezvăluirile se extind şi la alţi membri ai familiei Trump.

Fiica preşedintelui, Ivanka, şi soţul ei, Jarred, ambii foarte importanţi în echipa lui Donald Trump, ar fi făcut un pact. Ar fi decis ca ea să fie cea care ar putea candida, la un moment dat, pentru funcţia de preşedinte al Statelor Unite. Un scenariu care contrazice declaraţiile publice ale fiicei preşedintelui, din august 2016:

- Ai vrea să candidezi pentru o funcţie publică, acum că ai văzut cum e?

- O, Doamne! Nu cred! E... E dur. Dar a candida pentru o funcţie publică nu e ceva ce-mi doresc să fac. Nu!

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri