Exclusiv Cine câștigă alegerile din SUA și ce se va schimba în relația cu România? Interviu cu Damon Wilson, vicepreședintele Atlantic Council
Cine câştigă alegerile din Statele Unite este întrebarea momentului nu doar pentru americani, ci pentru întreaga lume. Administraţia Trump actuală a provocat în ultimii patru ani multe controverse, dar a şi rezolvat, într-un stil marca Donald Trump, o serie de probleme. Oricare va fi rezultatul alegerilor de marţi, rămân nerezolvate chestiuni care slăbesc America şi parcă nu prea ne vine să ne imaginăm ce ar putea însemna aşa ceva. Damon Wilson este vicepreşedintele think tank-ului Atlantic Council şi într-un interviu în exclusivitate pentru Digi24 a schițat care sunt mizele, dincolo de alegerea viitorului preşedinte al SUA. Vestea bună este că relația dintre România și SUA este „extraordinară”, după cum spune analistul, dar sunt premise să se întărească și mai mult. „Vreau să văd preşedinţii şi premierii români la Washington în mod regulat şi oficiali americani de rang înalt la Bucureşti în mod regulat”, subliniază Damon Wilson.
Economia Statelor Unite nu are o perioadă prea bună şi, cel mai probabil, efectul acestui lucru se va rostogoli şi dincolo de graniţele americane. SUA au trecut prin multe experienţe sub conducerea lui Donald Trump, iar promisiunea lui cea mai cunoscută, să facă America mare din nou, nu prea a fost îndeplinită. Eforturile actualei administraţii au fost complicate şi de pandemia de Covid-19, de care preşedintele Trump s-a ocupat fără să-i ia prea mult în serios pe experţi.
Cristina Cileacu, jurnalist Dgi24: Difuzăm emisiunea cu doar trei zile înainte de alegerile din SUA şi pare că va fi pentru prima oară când nu vom avea rezultatul în aceeaşi zi. La ce să ne aşteptăm, cum va fi?
Damon Wilson, vicepreşedinte Atlantic Council: Sunt multe îngrijorări, necunoscute şi speculaţii legate de aceste alegeri, o parte dintre ele din cauza retoricii politice, dar să ne amintim că SUA este o democraţie funcţională de foarte mult timp. Ştim să ne ocupăm de alegeri şi avem un proces echitabil. Da, sunt multe procese pe rol, şi audieri, şi provocări şi alte lucruri de acest gen, dar aşa funcţionează sistemul nostru. Se numeşte stat de drept şi proces echitabil. Eu am încredere că aceste alegeri se vor încheia într-o manieră care poate va necesita puţin aer tras în piept, dar să aşteptăm să se numere voturile şi să apară rezultatele. Cred că există totuși o şansă să ştim în noaptea alegerilor (n.r. rezultatul final). De exemplu, dacă ne uităm la Arizona, Florida, Georgia, care îl preferă pe Joe Biden, acest lucru cam elimină jumătate din drumul spre victorie al lui Donald Trump. Cu toate acestea, dacă în acea noapte (n.r. - 3 spre 4 noiembrie) îl vedem pe Donald Trump că îşi adjudecă câteva dintre statele de care are nevoie, atunci lucrurile vor fi puţin nesigure pentru câteva zile după alegeri.
„Cum ne facem bine pe noi, acasă”
Cristina Cileacu: Economia SUA arată destul de slăbită acum şi întrebare este: o economie slabă, o Americă mai slabă, înseamnă că rolul ei în lume va fi de asemenea slăbit?
Damon Wilson: Cred că aceste alegeri sunt în mare parte despre rolul Americii în lume. Cred că a fost o dezbatere mare şi sănătoasă în ţara noastră legat de recunoaşterea faptelor care au dus la victoria lui Donald Trump şi anumite nemulţumiri ale electoratului nostru, pentru că părţi din populaţie au fost lăsate în urmă, în timp ce SUA mărşăluia înainte spre globalizare. Cred că ce vedem acum este o înţelegere care rezultă în aceste alegeri, o dedicare reală pentru "cum ne facem bine pe noi, acasă". Iar asta înseamnă cum vom investi în sursele puterii Americii. Este vorba despre puterea exemplului nostru despre cum ne vom face guvernul şi democraţia funcţionale. Este vorba despre investiţiile pe care le vom face în infrastructură, în tehnologie, o chestiune sus pe agenda de priorităţi, pentru ca SUA să fie mai competitive la nivel global. Da, vei vedea ceva legat de cum ne preocupăm de anumite chestiuni interne, dar asta poziţionează SUA ca fiind competitive internaţional. Ne luptăm cu un nou model de implicare şi conducere a SUA şi asta prezic eu că se va întâmpla după aceste alegeri, putem să mai vorbim despre asta.
Ce a adus „stilul Trump”de politică externă
Statele Unite s-au retras din mai multe tratate şi organizaţii internaţionale la care aderase. Opţiunea a fost de fiecare dată a preşedintelui Trump, care, mai ales în politica externă, a avut abordări din cele mai neobişnuite. Iar aceste alegeri au afectat mai mult decât orice credibilitatea superputerii America.
Cristina Cileacu: Cum ai descrie aceşti patru ani de politică externă sub conducerea lui Donald Trump?
Damon Wilson: Cei patru ani de politică externă sub conducerea lui Donald Trump au fost tulburi. Vorbim despre un preşedinte SUA care a fost un populist, împotriva tuturor regulilor convenţionale, care nu este un produs al multor lucruri care s-au dezvoltat de-a lungul timpului, care a fost sceptic legat de câteva dintre activele strategice americane, cum ar fi aparatul de securitate naţională şi serviciile secrete, alianţe sau tratate comerciale. Până la un punct, a fost un proces sănătos de ipoteze provocatoare, de pildă dacă ne uităm la care ar trebui să fie termenii relaţiei noastre cu China. Cum ar trebui ca SUA să-şi trateze aliaţii şi partenierii ca să facă mai multe. Acestea nu sunt instincte greşite. Cu toate acestea însă, sub preşedintele Trump au venit la pachet cu scepticism faţă de o parte dintre aliaţii noştri, cu un limbaj care a subminat premisa respectului pe care îl aveam în faţa aliaţilor noştri. Aşa că trebuie să recunoaştem că sunt câteva constante. Ce am văzut de-a lungul ultimilor patru ani este o Americă mai puţin implicată în războaiele din Irak şi Afganistan, care continuă. SUA au intermediat normalizarea relaţiilor dintre Israel şi statele arabe, lucru care va continua.
Cristina Cileacu: Dar nu cu palestinienii, fapt care era principala problemă din Orientul Mijlociu.
Damon Wilson: Cred că în primul rând problema palestinienilor este una importantă, dar cred că nu este încă o metodă de recunoaştere a delimitărilor (n.r. - dintre teritorii). Am văzut progrese reale în cazul câtorva din aceste chestiuni, pe care o eventuală administraţie Biden le va continua. Am văzut de asemenea consens asupra unor chestiuni precum China, ameninţarea şi provocarea pe care o reprezintă, Rusia, ameninţarea pe care o reprezintă, discutată la nivelul Congresului, legea BUILD (n.r. utilizarea mai bună a investiţiilor care duc la dezvoltare) a trecut cu susţinerea ambelor camere, pentru a se lansa corporaţia de finanţare a dezvoltării, care ne oferă un instrument nou să concurăm eficient în lume, prin folosirea capitalului sectorului privat într-o manieră pe care chinezii nu o folosesc. O parte din aceste lucruri vor continua, dar bineînţeles, tonul, abordarea şi viziunea asupra lumii sunt foarte diferite în cazul celor doi candidaţi.
Ce va face următoarea administraţie SUA
Cristina Cileacu: Dacă tot ai menţionat turbulenţele care au apărut în relaţia SUA cu anumite ţări din lume, să facem două scenarii, din moment ce suntem înainte de alegeri şi încă nu ştim cine va fi viitorul preşedinte. Cum vor arăta următorii patru ani, din acest punct de vedere?
Damon Wilson: Cred că depinde foarte mult de scenariu. Sincer, cred că este enorm de multă muncă de făcut aici, în SUA, ca să ne facem "ordine în casă", să facem funcţională democraţia, să demonstrăm că putem guverna, să ne punem economia pe picioare şi să ne ocupăm de pandemie. Acestea sunt priorităţi de primă mână. Dar este foarte clar, dacă asculţi echipa Biden, că ei pot merge şi relaxaţi şi pot fi puternici, dacă li se oferă ocazia, pe plan intern, unde pot fi cu adevărat susţinuţi, dacă democraţii vor prelua Senatul, lucru care pare tot mai posibil, dar şi că vor aborda lucrurile şi din perspectiva unei strategii internaţionale, care va lucra în baza acestor premise: investiţia în întărirea resurselor americane de acasă, ca să putem concura mai eficient la nivel global. Asta în primul rând.
În al doilea, ne întărim alianţele.
În al treilea rând, reintrăm şi revitalizăm instituţiile internaţionale, de la Acordul pentru Climă de la Paris, până la Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
În cele din urmă, trebuie să punem democraţia şi drepturile omului în capul unei agende internaţionale pentru justiţie. Cred că o să vedem aceste lucruri foarte clar articulate, un fel de adunare a democraţiilor, sub administraţia Biden.
Echipa Trump a dat mai puţine detalii despre ce va face preşedintele Trump dacă va avea un al doilea mandat. Dar ne putem imagina că preşedintele se va simţi mai îndrăzneţ, mai puternic, dacă va avea iar o victorie, pentru care era cotat pe locul doi. Iar acest lucru poate să îl facă să îşi folosească şi mai mult instictele, legat de cum să navigheze în politica externă, şi să nu se bazeze pe experţi.
Competiţia SUA-China, o constantă
China a ales să renunţe la discreţie şi este tot mai activă în lume. Atitudinea tot mai fermă pe care ne-o arată de ceva vreme este: ce nu pot americanii putem noi! Iar filosofia pe care preşedintele Xi Jinping o promovează în discursurile sale vorbeşte despre „întreaga lume ca o singură comunitate”. Întrebarea este cine va fi liderul acestei comunităţi?
Cristina Cileacu: Din moment ce este această competiţie, care pare că se înteţeşte, China are acest obicei să lucreze doar pe termen foarte lung, nu doar lung. Deci, la ce ne uităm acum?
Damon Wilson: Ne uităm la o Chină care sub preşedintele Xi a devenit nu doar o "funcţie" a Partidului Comunist Chinez, ci o dictatură, pe care preşedintele Xi o consolidează, pentru că o va controla pe viaţă. Cred că de-a lungul timpului acest lucru va fi dăunător, pentru că chinezii măcar aveau opţiunea să transfere puterea şi un anumit grad de predictibilitate şi stabilitate. Xi a stricat acest lucru. Dar vedem că au promovat această imagine de putere înaltă şi se poziţionează pe scena mondială. Şi fac asta cumva ironic, pentru că vor să arate că sunt în contrast cu SUA, vor să arate că ei îşi ies din pandemie, care de altfel a început în China, că ei îşi vor reveni primii şi la nivel economic. Cred că vedem şi o încordare a muşchilor şi în cazul economiei, prin Iniţiativa Belt and Road (n.r. Centura şi Drumul), prin anumite investiţii, într-o manieră care blamează felul în care America şi investitorii privaţi operează. Iar acesta este punctul care intrigă în cazul influenţei lor politice. Aceasta este prima chestiune şi va fi problema numărul unu în secolul următor: cum îşi defineşte China locul în lume, din moment ce există potenţial real pentru zone cu probleme, în Taiwan, în Marea Chinei de Sud, în Hong Kong. Pare o ocazie pentru ca SUA să devină mai puternice acasă şi să reacţioneze sau ca SUA să aibă ocazia să se organizeze şi să refacă ideea de a lucra împreună cu aliaţii şi partenerii noştri din Asia şi Europa, ca să avem o strategie cu mai multe puncte comune. Putem colabora în anumite privinţe (n.r. cu China), în chestiuni precum schimbările climatice, dar şi să concurăm mai eficient ca să descurajăm interesele militare chineze. Dar trebuie să facem asta împreună cu prietenii şi aliaţii noştri din Europa şi Asia.
Aşteptările lui Vladimir Putin
Cristina Cileacu: Preşedintele Putin a avut o declaraţie recent, şi spunea că după părerea lui, China şi Germania vor fi viitoarele super-puteri şi că dacă Washingtonul nu va dori să lucreze cu Moscova ca să echilibreze situaţia, atunci el va discuta cu cei pomeniţi la început. Cum vezi această declaraţie?
Damon Wilson: Le urez ruşilor şi domnului Putin tot norocul pe care îl pot avea în această negociere cu dl Xi şi Beijing, care este evident un parteneriat strâmb şi am văzut că de câte ori au semnat ceva, chinezii au obţinut tot ce s-a putut din negocierile cu ruşii, pe teme precum gazul şi alte chestiuni. Deci, noroc, dle Putin, dacă acolo vrei să îţi găseşti partenerii. Dar pe termen lung cred că majoritatea ruşilor înţeleg că nu SUA sau Germania sunt cele care cauzează îngrijorare, ci este vorba de China, graniţa comună cu Siberia, comunităţile chineze (n.r. din Rusia) care pot să înceapă să-şi schimbe direcţia şi să aibă un impact major în Orientul Îndepărtat rus. Pe termen lung, istoric, ne putem imagina că Rusia, Europa şi SUA au mult mai multe interese comune, când vine vorba despre China, dar, din păcate, acesta nu este poziţia dlui Putin astăzi. Lucrul acesta va apărea când Rusia va fi mai democrată.
În legătură cu Germania, cred că este o metodă deşteaptă pentru Putin să continue să susţină (principiul) „dezbină şi cucereşte”. Nu este vorba de UE, ci de Germania şi asta este instinctul de „decojire” a UE, câte o ţară pe rând. Dar germanii sunt suficient de inteligenţi să lucreze cu partenerii lor europeni în mod colectiv, când e vorba despre Rusia, dar cel mai important este ca SUA, după aceste alegeri, să se aşeze la masă cu prietenii şi aliaţii europeni şi cu prietenii şi aliaţii asiatici, ca să ne ocupăm de lumea democrată care reprezintă felul nostru de a trăi, pentru că înţelegem provocarea care vine din modelul statelor conduse autoritar, care au capitalism corupt, în variantele diferite ale dlui Putin şi dlui Xi, dar acestea sunt provocări mari pentru societăţile noastre şi trebuie să lucrăm împreună ca să avem o strategie comună împotriva lor.
Estul UE, tot mai interesant pentru SUA
SUA au fost mereu atente la dezvoltatea statelor europene din fostul bloc comunist, dar administraţia Trump a adus o componentă practică a acestei relaţii. Statele Unite sunt hotărâte să investească mai mult în regiune, pentru ca zona să fie mai aproape de nivelul de creştere vest-european.
Cristina Cileacu: Sub administraţia Trump am putut vedea, ca est-europeni, că este un interes crescut pentru această regiune. În acelaşi timp, vedem că relaţiile cu ţările vestice din UE se cam răcesc, să spunem aşa. De ce acest interes atât de mare, în cazul acestei administraţii?
Damon Wilson: Este un consens în SUA asupra faptului că trebuie să ne accelerăm implicarea şi dedicarea pentru Europa Centrală şi de Est, aliaţii noştri NATO de pe flancul estic. Dacă eşti în România şi te uiţi peste Marea Neagră, cele mai importante schimbări de securitate au apărut din cauza poziţiei de forţă a ruşilor în Crimeea, la Marea Neagră. Acest lucru nu este bun pentru aliaţii noştri, indiferent că eşti în statele baltice sau în Bulgaria şi România. Aşa că administraţia Trump, cu susţinerea comună a celor două camere ale Congresului, a ajutat la intensificarea investiţiilor americane constante în parteneriatul nostru strategic cu România, la prezenţa trupelor noastre pe flancul estic, investiţia în sistemul de apărare din România, care înseamnă consistenţa politicii americane. Aş spune că cel mai eficient este nu să alegi Europa Centrală şi de Est în faţa Vestului. Aceasta este strategia rusă, divide şi cucereşte. Strategia americană poate fi mai eficientă dacă avem o relaţie la fel de puternică cu România, Polonia, statele baltice, în contextul NATO şi al unui parteneriat puternic SUA-UE. Aceasta este o recalibrare pe care trebuie să o vedem în strategia şi politicile Americii, ca să creştem descurajarea strategică pe care o avem prin prezenţa noastră puternică în Est şi acest lucru ar trebui unificat peste tot în cadrul Alianţei, din moment ce ne aflăm în faţa intimidărilor Rusiei.
Când SUA îşi pun mănuşile de catifea
Relaţia dintre Statele Unite şi Turcia este una foarte complicată, iar cea dintre Donald Trump şi Recep Erdogan nu este nici ea prea clară. Oricum ar fi, abordarea pe care SUA au ales-o ca răspuns la acţiunile provocatoare pe care turcii le tot pun în practică în ultimii ani a fost una destul de discretă. Dar efectele au apărut, chiar şi aşa.
Cristina Cileacu: Dacă tot aţi vorbit de Marea Neagră, este un alt stat care provoacă multe probleme, poate nu încă la Marea Neagră, dar în regiune. Vorbesc desigur despre un alt aliat, Turcia, iar America a fost să spunem că mai degrabă discretă în luarea unei poziţii în ceea ce priveşte Turcia. De ce crezi că această administraţie a ales această abordare de a replica la acţiunile Turciei?
Damon Wilson: Această relaţie este foarte complicată şi toţi avem un interes comun pentru felul în care vom păstra Turcia în zona strategică occidentală, cum vom păstra Turcia ca aliat NATO pe termen lung. Înţelegem că Turcia are un viitor şi o populaţie care este mult mai diversă decât auzim atunci când ascultăm de conducerea ţării lor. Este vorba despre nişte schimbări sistemice şi cred că de asemenea l-am putut vedea că preşedintele Trump că uneori a menţinut un dialog activ cu preşedintele Erdogan, dar de asemenea am văzut SUA care, pe baze bipartizane, s-au acoperit puţin prin faptul că au construit o relaţie mai puternică cu Grecia, dacă te uiţi la trupele americane din Golful Souda (n.r. Creta), dar şi la dronele şi personalul din partea continentală a Greciei, rezultă că avem o prezenţă mai puternică atât în termeni de securitate, dar şi în ceea ce priveşte relaţia economică şi politică cu Grecia, pe care am avut-o dintotdeauna. Acelaşi lucru se aplică şi în cazul Ciprului. Avem o strategie pentru Mediterana de Est, care intenţionează să întărească democraţia în această regiune. Noi vrem să fim un arbitru pentru a ajuta la managerierea disputei dintre aliaţii NATO, dar aceasta este una foarte dificilă. Prevăd că o dată cu următoarea administraţie acest lucru va deveni şi mai complicat şi că vor fi nişte ieşiri. Noi ar trebui să ştim să navigăm printre aceste diferenţe fundamentale, să înţelegem că interesele strategice pe termen lung, pentru noi, sunt legate de interesul investit în Bucureşti sau Atena, iar pentru Turcia, să fie în zona strategică vestică şi să înfrunte autocraţii care privesc dincolo de nord şi est.
Parteneriatul cu SUA, „tare ca piatra”
Cristina Cileacu: România şi SUA şi-au arătat interesul reciproc în toate felurile posibile, este un parteneriat foarte clar şi apărarea este punctul forte al relaţiei noastre. Crezi că putem dezvolta şi alte puncte puternice ale acestei relaţii?
Damon Wilson: Cu siguranţă. Cred că relaţia noastră cu România este extraordinară. Cred că tu ştii că politica românească este uneori cu turbulenţe, aşa cum vedem şi aici, în politica americană. Sunt polarizări, diviziuni la nivelul personalităţilor şi guvernelor. Am văzut acest lucru de-a lungul timpului în România. Cu toate acestea, avem o alianţă atât de puternică. Parteneriatul nostru strategic este profund şi durabil, este susţinut de toate partidele politice din România, este susţinut la nivel profund de republicani şi democraţi, în SUA, iar asta este ceva minunat. În calitate de analist american trebuie să spun că sunt foarte mândru că România este aliatul nostru NATO.
Am văzut profunzimile colaborării noastre în ceea ce priveşte serviciile de securitate şi apărare, avem lucruri reale care funcţionează: sistemul Ageis Ashore (n.r. de la Deveselu), accesul la spaţiul aerian, o strategie puternică pentru cooperarea pentru apărare, unde noi trebuie să fim la nivelul vostru în ceea ce priveşte cum anume ne ocupăm de securitatea la Marea Neagră. În mod categoric trebuie să continuăm să construim pilonul politic al relaţiilor şi să păstrăm foarte strânse aceste legături politice şi apropiate, să avem consulări, vreau să văd preşedinţii şi premierii români la Washington în mod regulat şi oficiali americani de rang înalt la Bucureşti în mod regulat.
Dar domeniul care va creşte cel mai mult va fi economia şi energia. România are de făcut puţină treabă ca să-şi pună în ordine legile, să se ocupe de potenţialul energetic pe care îl are, în mod special resursele din Marea Neagră care pot face obiectul unei creşteri majore şi a cooperării comune pentru strategia energetică.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
